Un dăunător a fost descoperit recent pe pământurile cu plante. Aceasta este creatura care și-a făcut apariția pentru prima oară în România. Din păcate, face ravagii în culturile fermierilor care nu știu ce să mai facă. Oamenii sunt disperați și spun că n-au mai întâlnit așa ceva până acum.
Fermierii din România sunt disperați, după ce a fost depistată o nouă creatură. Aceasta dăunează culturilor din țara noastră, fiind observată pentru prima oară de agricultorii români. Se numește gărgărița rădăcinilor de rapiță.
Denumirea științifică a acestui dăunător este Aulacobaris coerulescens. Oamenii de știință o mai numesc și Baris Coerulescens. Din păcate, vietatea este extrem de dăunătoare culturilor care au fost plantate de fermieri.
Otilia Cotuna, inginer la Facultatea de Agricultură, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor, din cadrul Univeristății de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, a confirmat prezența noului pericol. Conform agrointel.ro, descoperirea a fost făcută pe baza colaborării cu fermierii români.
Gărgărița tulpinilor de rapiță se poate observa cel mai des în culturile de rapiță. De asemenea, specialiștii transmit că atacă și varza și conopida, producând pagube considerabile în rândul celor care mizează pe aceste plante.
Experții arată că riscul de atac apare la începutul creșterii tulpinii. Cel mai adesea dăunătorul a fost surprins în zona de sud a țării, precum și în județul Timiș. Gărgărița tulpinilor de rapiță dezvoltă o generație pe an.
În timpul sezonului rece iernează ca adult în stratul superficial al solului de la baza plantelor. Când temperaturile trec de 9 grade Celsius, în martie și aprilie, adulții ies din locurile de hibernare. Se hrănesc timp de 25-30 de zile.
Gărgărița tulpinilor de rapiță reprezintă un nou pericol pentru culturile din România, însă nu este un dăunător necunoscut. Dimpotrivă, a apărut încă din cele mai vechi timpuri în Europa de Vest, Asia de mijloc, Iran și partea europeană a Rusiei.
În țara noastră dăunătorul este aproape inexistent sau neidentificat de specialiști. În momentul de față, specia este raportată în Ucraina, Franța, Turcia, Germania. În România a început să fie prezentă de câțiva ani.
Creatura care face ravagii în culturile fermierilor este ușor de recunoscut. Cercetătorii arată că este singura gărgăriță albastră metalică mai mare de 3 mm. În regiunea palearctică vestică experții spun că sunt cunoscute circa patruzeci de specii lungi de Aulacobaris.
Majoritatea au o colorație metalică identică sau similară, arată specialiștii. Are un corp alungit și destul de paralel, de 2,3 – 4,5 mm lungime (fără rostru). În plus, tegumentul este glabru, de culoare albastru închis, cu un luciu metalic (uneori cu reflexe verzui).