Bogdan Lobonț a observat că, de câteva runde, Rapidul reușește să-și îndrepte jocul în repriza secundă, după ce antrenorul giuleștenilor, Daniel Pancu, începe să schimbe din mers „piesele” și strategia. Tehnicianul a mutat de fiecare dată foarte bine, ceea ce denotă multă inspirație din partea sa.
Rapid a plecat cu toate cele trei puncte de la Galați, după un meci dramatic, decis la ultima fază a partidei. Alexandru Pașcanu s-a înălțat la un corner și a plasat mingea cu capul la colțul lung, fără șanse pentru portarul Cosmin Dur-Bozoancă. Astfel, giuleștenii au bifat a treia partidă consecutivă în SuperLigă fără înfrângere, după 2-0 cu Petrolul (în deplasare) și 1-1 cu Universitatea Craiova (acasă). Prima și singura înfrângere a Rapidului din acest start de campionat s-a consemnat în etapa a 5-a: 0-1 cu Dinamo, pe propriul teren.
Bogdan Lobonț a remarcat un tipar care se repetă în jocul Rapidului, mai ales în ultimele patru etape. Exprimarea din teren devine mult mai bună în partea secundă, după ce Daniel Pancu operează mai multe modificări tactice și schimbări de jucători. Așadar, inspirația antrenorului se dovedește decisivă în parcursul bun de până acum”, a declarat Bogdan Lobonț la Voyo Sport Live, conform sport.ro.
„Mi-a plăcut cum a gestionat Rapid a doua repriză. Repet, Rapid joacă câte o repriză, a fost o altă echipă în a doua repriză. Daniel Pancu schimbă… Cred că e al patrulea meci în care schimbă foarte bine”, a spus Lobonț
În același timp, fostul internațional lansează și un avertisment pentru Daniel Pancu. Antrenorul este obligat să găsească foarte repede un remediu pentru o mai bună primă repriză, deoarece vor urma adversari mult mai pregătiți decât cei de la Oțelul Galați și vor profita din plin de slăbiciunile giuleștenilor. În opinia lui Bogdan Lobonț, un început slab de partidă se poate dovedi decisiv în fața unei echipe obișnuite să închidă jocul.
„Dacă nu reușești să faci ceva și în prima repriză, o să întâlnești alte echipe, de alt calibru față de Oțelul, care profită de acest lucru, iar după îți e mai greu să întorci rezultatul de pe tabelă. E un rezultat corect, o victorie meritată a Rapidului”, a completat Bogdan Lobonț.
După opt runde, Rapid se află pe locul doi în SuperLigă, cu 15 puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești, dar cu două mai puține decât liderul Dinamo București. În runda viitoare, giuleștenii vor primi vizita celor de la FC Voluntari – locul 15 – sâmbătă, 12 septembrie, ora 21:30.