News

Cresc preţurile la telefonia mobilă în România? Anunţul venit de la Minister

07.05.2019 | 16:40
Cresc preturile la telefonia mobila in Romania Anuntul venit de la Minister

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţilor Informaţionale, Alexandru Petrescu, s-a declarat revoltat de măsurile luate de operatorii din telecomunicaţii, care au scumpit tarifele pentru abonați! Ministrul a avut o intervenţie publică în ceea ce priveşte majorarea tarifelor de către unii operatori de comunicaţii şi a spus că interesele românilor nu sunt negociabile.

Un operator a fost amendat după ce a majorat tarifele la telefonia mobilă

”ANPC a anuntat ca a dispus prin Ordin al Presedintelui incetarea practicii comerciale incorecte de majorare a tarifelor de catre unul dintre operatori in raport cu consumatorii (fiind deopotriva si amendati), protejand astfel peste 2, 3 milioane de abonati. Voi continua sa fiu preocupat de eliminarea acestor practici incorente fata de romani, pentru ca, asa cum am declarat si pe 10 aprilie, eu nu negociez interesele romanilor!”, a anunțat Alexandru Petrescu, pe Facebook.

Unii operatori de telefonie mobilă au majorat tarifele peste noapte, după adoptarea OUG 114, denumită şi taxa pe lăcomie.“Sunt revoltat de creșterile de prețuri din ultima perioada inregistrate la nivelul tarifelor in comunicatii, lansand ipoteza unei scumpiri anticipative practicate de unii operatori, in condițiile in care OUG114/2018 cu modificarile si completarile ulterioare in sectorul telecom nu are un impact de cost imediat asupra operatorilor de telefonie mobila!”, a explicat ministrul Petrescu.

Scumpire telefonia mobila
Scumpire telefonia mobila taxata de ANPC

Amendă de 70 de mii de lei

Recent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a comunicat că a amendat cu 70.000 de lei “un operator de telefonie mobilă pentru utilizarea unei practici comerciale incorecte față de consumatori, în scopul majorării costurilor abonamentelor” a peste 2,3 milioane de utilizatori. Autoritatea nu a precizat despre ce operator este vorba, dar surse din industrie au precizat pentru hotnews.ro că este vorba despre Vodafone.

”Operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenței profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziție de forță dominantă și psihologică. Acest lucru s-a produs prin majorarea abonamentelor cu o sumă de bani, creștere ce ar putea fi acceptată de majoritatea abonaților în condițiile în care procedurile de renunțare la contract, sau de portare a numărului într-o altă rețea, sunt complicate și necesită o anumită perioadă de timp. Astfel, furnizorul de servicii deformează sau este susceptibil să deformeze, în mod esențial, comportamentul economic al consumatorului mediu, care este deja într-o relație contractuală cu acesta”, preciza comunicatul ANPC.

Tags: