Nici bine nu a început școala că deja spitalele și cabinetele medicilor de familie au fost luate cu asalt de zeci de copii cu infecții respiratorii și tuse severă.
După prima săptămână de școală, în Unitățile de Primiri Urgențe numărul pacienților minori a crescut semificativ, față de săptămânile anterioare.
La Spitalul Marie Curie din Capitală, peste 70% dintre copiii care s-au prezentat la UPU aveau infecţii respiratorii sau probleme digestive.
Tatăl unui copilaș a mers de urgență la spital după ce micuțul a început să respire ”foarte greu și tușește”. Potrivit lui, în grupa în care se află băiețelul său au fost şi alţi copii care au avut probleme asemănătoare.
La rândul său, mama unei fetițe care are doar câteva luni a mers glonț la spital, după ce în urmă cu trei zile micuța a făcut febră și de atunci nu i-a scăzut temperatura.
”Face febră bebe, de trei zile. Noi am sperat să fie de la vaccin, dar are și roșu în gât” a declarat femeia la Antena3CNN.
Medicii sunt în alertă și spun că am putea fi în pragul unei epidemii de tuse convulsivă care în acest sezon poate fi extrem de periculoasă, deoarece este o boală contagioasă ce se transmite foarte ușor în rândul copiilor.
„Tusea convulsivă parcă copiază așa un pic tabloul pe care l-a avut anul trecut rujeola. Nu avem, deocamdată, declarată epidemie de tuse convulsivă, însă cazurile sunt foarte multe”, a afirmat Alina Anothe, medic UPU Spitalul Marie Curie.
În acest an, unii medici spun că au consultat mai multe cazuri cu tuse convulsivă în rândul copiilor, decât au consultat în ultimii 35 de ani.
„În prezent avem cazuri izolate de gripă, ceea ce ne duce cu gândul la un sezon care ar putea să fie serios, mă refer la sezon de gripă sau de infecții respiratorii”, a transmis medicul infecționist Adrian Marinescu.