România uimeşte Europa. Cea mai mare creştere economică din UE

Economia românească a accelerat în al doilea trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 5,9%, pe serie brută, şi 5,7%, ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate de INS. În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 5,7% în al doilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 5,7% în trimestrul I din 2017, de 5% în trimestrul IV din 2016 şi de 4,4% în al treilea trimestru al anului trecut.

Potrivit Eurostat, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul al doilea, urmată de Letonia, cu 4,8%, Cehia, cu 4,5%, şi Polonia, cu 4,4%. Faţă de primul trimestru, România a consemnat a doua mare creştere economică din UE, de 1,6%, fiind devansată de Suedia, care a obţinut un avans al PIB de 1,7%. Economia Olandei a avansat la rândul ei cu un ritm ridicat, de 1,5%.

Crestere economica. Guvernul preconizează 5,2 % pentru tot anul

INS nu a publicat miercuri detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care urmează să fie prezentate abia la începutul lunii septembrie. În primul trimestru din acest an, patru sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică. Activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,3% faţă de primul trimestru din 2016, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport - categorie care cuprinde cele mai multe servicii - au urcat cu 9,4%.

Statisticile oficiale arată că, în primul trimestru, un singur sector a fost pe minus, cel al intermedierilor financiare (ce include în special băncile, asigurărire şi pensiile private), care a scăzut cu 0,7%. Pentru întregul an 2017, Guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 5%.

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA H pentru a vedea toate rezultatele meciurilor de azi din Liga Campionilor! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de astăzi
viewscnt
1 EUR4.6551 lei+0,0082
1 USD3.9650 lei+0,0236
1 XAU163.2575 lei-0,4004