Turcul Arda Güler a atras atenția în 2025 prin evoluțiile lui consistente în tricoul lui Real Madrid. Grație acestora, el s-a clasat pe locul șapte, în clasamentul jucătorilor a căror valoare a crescut cel mai mult în acest an.
Fotbalistul de doar 20 de ani a pornit în 2025 cu o valoare de piață de 45 de milioane de euro și și-a dublat valoarea. La ultima evaluare făcută de transfermarket, în luna decembrie, el a ajuns la 90 de milioane de euro.
Prin această creștere record, Arda Güler a devenit primul fotbalist turc care a atins cifra de 90 de milioane de euro. Niciun alt fotbalist din istoria fotbalului turc nu a atins această cotă.
Arda Güler a bifat 25 de apariții pentru Real Madrid în toate competițiile în acest sezon. În aceste 25 de meciuri, a marcat 3 goluri și a oferit 7 pase decisive. Guler are contract cu Real Madrid până în 2029, unde a ajuns în 2023 de la Fenerbahce.
Prin noua sa cotă de piață, Arda Guler valorează cât toată naționala României, pe care o va întâlni în luna martie, în barajul programat la Istanbul. Învingătoare meciului Turcia – România va juca împotriva câștigătoarei dintre Slovacia și Kosovo.
La ultima convocare a lotului, Mircea Lucescu a avut sub comanda lui fotbaliști care împreună valorau 95 de milioane de euro. Ce-i drept, a lipsit Radu Drăgușin, cel mai valoros fotbalist român, care a revenit abia de curând pe teren.
Turcii mai au un fotbalist cu o ascensiune fulminantă. Kenan Yildiz, de la Juventus, a început anul cu o cotă de 45 de milioane de euro. Iar la finalul lui valorează 75 de milioane de euro.
Yildiz și Guler sunt “gemenii” din naționala lui Montella. Ambii au 20 de ani, ambii au câte 26 de selecții la națională. Diferența dintre ei e făcută de un gol. Guler a marcat de 6 ori, Yildiz doar de 5 ori.
Guler este acum în Top 20 al celor mai valoroși fotbaliști din lume. Pe prima poziție se situează trio-ul Lamine Yamal (Barcelona) – Erling Haaland (Manchester City) – Kylian Mbappe (Real Madrid) fiecare cu o valoare de piață de 200 milioane de euro.
Ca o comparație cu Guler sau Yildiz, Lisav Eissat, singurul fotbalist de 20 de ani chemat de Lucescu la națională, la ultima convocare, valorează 375.000 de euro. Fundașul celor de la Maccabi Haifa are două selecții la națională.
Arda Guler (Real Madrid) 90 milioane euro
Kenan Yildiz (Juventus) 75 milioane euro
Can Uzun (Eintracht Frankfurt) 45 milioane euro
Orkun Kökçü (Beșiktaș) 25 milioane euro
Barış Alper Yılmaz (Galatasaray) 24 milioane euro
Radu Drăgușin (Tottenham) 22 milioane euro
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano) 18 milioane euro
Dennis Man (PSV Eindhoven) 13 milioane euro
Darius Olaru (FCSB) 6,5 milioane euro
Ionuț Radu (Celta Vigo) 5 milioane euro