Dosarul exploziilor de la Crevedia ar putea deveni ”noul Colectiv”, prin amploarea pe care cazul l-a căpătat în instanță. Aproape 200 de persoane și instituții vor fi parte din acest proces, în care cei doi patroni și firma care administra stația GPL au fost inculpați.
Pe 26 august se împlinește un an de la exploziile de la Crevedia, în urma cărora șase persoane și-au pierdut viața și alte 57 au fost rănite. Au fost trei explozii care au ras totul de pe fața pământului pe o suprafață importantă și au provocat pagube imobilelor din apropiere. Circa 3.000 de persoane au fost strămutate din cauza distrugerilor la case, ce le puneau viața în pericol.
Incendiul din Colectiv, în care 64 de tineri și-au pierdut viața iar numărul răniților a fost de 185, a avut aproape 400 de părți citate în sala de tribunal, precum și 12 arestări. Dosarul a fost finalizat după aproape opt ani, iar despăgubirile totale au depășit 60 de milioane de euro.
Spre deosebire de Colectiv, unde banii au fost plătiți de către statul român, cel puțin până la recuperarea de la ceilalți condamnați, la Crevedia singurii care ar putea să achite despăgubirile sunt cei doi patroni, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, precum și de societatea pe care aceștia o dețin, Flagas SRL.
Aceștia sunt cercetați pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea măsurilor legale de securitate în muncă. În prezent, ei se află sub control judiciar. Mai multe imobile și conturi bancare ale patronilor și firmei au fost puse sub sechestru. Prejudiciul calculat de procurori se apropie de 53 de milioane de euro.
Înainte ca dosarul Crevedia să ajungă pe rolul Judecătoriei Răcari, magistrații trebuie să verifice legalitatea și regularitatea sesizării instanței cu rechizitoriul. În această etapă, judecătorii pot decide dacă inculpații vor fi judecați sau, din contră, dosarul va fi retrimis la Parchet pentru refacerea actelor de urmărire penală.
În rechizitoriu, procurorul arată că Doldurea și Stângă au avut, în cadrul societății, ”o politică de funcționare a acesteia grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale în materia securității și sănătății în muncă, precum și a celor privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat în comuna Crevedia, Șoseaua București-Târgoviște, nr. 231, județul Dâmbovița”.
Punctul de lucru era, de fapt, o locație neautorizată, situată într-o zonă puternic populată, fapt care a contribuit la producerea tragediei.
În acest context, faptele celor doi ”au creat premisele producerii la data de 26 august 2023, în intervalul orar 18.48-21.46, a unei prime explozii urmată de un incendiu, în contextul apariției unui defect de etanșare pe unul dintre furtunurile de transvazare/alt reper, ce a condus la crearea unor nori de GPL în amestec cu aerul, în diverse concentrații, inclusiv în domeniul de explozivitate – în conjuncție cu o sursă eficientă de aprindere, precum și premisele propagării incendiului și producerii unei succesiuni de alte opt explozii ale unor nori de vapori.
Astfel, a fost cauzat decesul a 5 persoane și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile (8 case distruse total și 80 distruse parțial) și mobile precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora”, se arată în rechizitoriu.
Actul de sesizare a instanței conține peste 500 de pagini, iar printre părțile civile se numără și 11 persoane juridice și instituții.