Giani Dinu, unul dintre criminalii care au ucis o femeie, pe care au băgat-o într-o valiză și au incendiat-o pe un câmp din Ghimpați, Giurgiu, a cerut să fie lăsat în libertate pentru că este prea bolnav.
Giani Dinu, alături de surorile Elena și Silvia Constantin, au ucis-o pe Sabina Mircea, o tânără de 32 de ani, în octombrie 2020. Crima a avut loc într-un apartament din cartierul Ferentari, iar legiștii au stabilit că moartea a fost provocată de bătaia primită: Sabina avea toate coastele rupte și prezenta mai multe lovituri la cap pricinuite de lama unui cuțit. Medicii spun că femeia nu era moartă când a fost băgată în valiză, drept dovadă că în plămânii ei a fost descoperită o mică cantitate de dioxid de carbon.
Surorile Constantin și Giani Dinu au recunoscut în cele din urmă că au omorât-o pe Sabina, dar au spus că au făcut-o din cauză că aceasta l-ar fi agresat sexual pe băiețelul uneia dintre agresoare. Toți cei trei criminali au fost trimiși în judecată pentru omor, profanare de cadavre și trafic de persoane (victima lucrase ca prostituată pentru ei) și au primit pedepse grele: Silvia Constantin – 20 de ani și 6 luni, Elena Constantin – 16 ani și 6 luni, iar Giani Dinu – 15 ani și 6 luni.
Dintre toți cei trei condamnați, bărbatul pare să suporte cel mai greu rigorile penitenciarului. El s-a plâns judecătorilor de mai multe ori, solicitând întreruperea pedepsei din diferite motive. În cea mai recentă cerere, acesta invocă probleme de sănătate care nu se pot trata la spitalele penitenciarelor.
Mai exact, Giani Dinu susține că are probleme de inimă, că suferă de o afecțiune dermatologică și de una a coloanei vertebrale, motiv pentru care trebuie lăsat în libertate.
”În speţă, este adevărat că în raportul de expertiză medicală nr. …CIA/257/01.08.2023, emis de Serviciul de Medicină Legală (filele 22-23), se precizează că petentul condamnat Dinu Giani Alexandru suferă de următoarele afecţiuni medicale: pitiriazis versicolor în observaţie, lumbago cronic, stenoză aortică în observaţie.
Este de reţinut, totodată, că în cuprinsul aceluiaşi raport medical se precizează şi faptul că afecţiunile medicale menţionate necesită investigaţii suplimentare şi tratament, conform recomandărilor medicale, ce vor fi efectuate în cadrul Reţelei Sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi că, petentul condamnat nu se află în imposibilitate de a executa pedeapsa în regim penitenciar, din punct de vedere medical, nefiind astfel îndeplinite condiţiile cerute de art. 592 Cod procedură penală raportat la art. 589 alin. 1 lit. a Cod procedură penală”, se arată în dosar.
Cum era de așteptat, instanța a respins cererea de întrerupere a pedepsei formulate de criminalul Sabinei Mircea.
Într-un alt caz în care apare numele Sabinei Mircea, cetățeanul norvegian Dag Langeurd a dat în judecată statul român și a cerut despăgubiri pentru erori judiciare. În 2020, bărbatul reușise să dea de urmele unor escroci români care l-au păcălit cu aproximativ 100.000 de euro, pe care i-a dat pentru o așa-zisă afacere.
În realitate, era vorba despre trei tineri care făceau parte dintr-o grupare din Pantelimon și care au păcălit mai mulți străini să le trimită sume mari de bani.
În acest dosar, Sabina era citată ca martor, pentru că îl ajutase pe Dag să dea de urma escrocilor care îi erau vecini. Inițial, s-a crezut că moartea tinerei are legătură cu gruparea din Pantelimon, însă până la urmă s-a dovedit că cele două cazuri nu erau conectate.
Chiar și așa, norvegianul nu și-a recuperat nici acum banii. El s-a plâns că procurorii au ținut dosarul sub cheie până când faptele s-au prescris. Acum, Dag Langeurd cere statului român să-l despăgubească.