Un caz sfâșietor a avut loc în Insulele Baleare. Un bărbat român în vârstă de 40 de ani a fost arestat de autoritățile spaniole, după ce și-a ucis partenera în prezența fiicei lor de doi ani.
Micuța a fost și ea rănită în timpul atacului. Incidentul a avut loc marți după-amiază, pe o stradă dintr-un cartier situat lângă Palma de Mallorca, în Insulele Baleare, conform publicației ultimahora.es.
Agresorul, care avea antecedente penale și era sub un ordin de restricție emis în urma plângerilor depuse de victimă, purta o brățară electronică de monitorizare.
Cu toate acestea, el a reușit să se apropie de femeie, iar sistemul de monitorizare nu a declanșat nicio alertă, deoarece dispozitivul receptor al victimei nu era activ. Potrivit anchetatorilor, acesta fusese lăsat acasă de către femeie, ceea ce face obiectul unei investigații separate.
Evenimentul a avut loc marţi, în jurul orei 14.50, pe o stradă din Coll d’en Rabassa. În timpul tragediei, bărbatul, numit Virgil T., se afla în mașină împreună cu Maria Rosario D., o femeie de 32 de ani, și fiica lor de doi ani.
Cearta dintre cei doi a escaladat rapid, iar atacatorul a înjunghiat-o pe femeie în față, gât și alte părți ale corpului. În timpul atacului, autoturismul lor a lovit o altă mașină aflată la semafor, provocând răni șoferului acesteia, potrivit ultimahora.es.
După comiterea crimei, agresorul a încercat să fugă, dar a fost prins de agenții Poliției Locale din Palma, care l-au predat ulterior Poliției Naționale. Autoritățile au preluat cazul, iar investigațiile sunt coordonate de Serviciul Criminalistic. Anchetatorii încearcă să determine dacă atacul a fost planificat, luând în calcul prezența unui cuțit asupra suspectului.
Victima și agresorul aveau două fiice împreună, cea mică, de doi ani, fiind martoră la incident și rănită, iar cea mare, de opt ani, se afla la școală în momentul atacului. Fetița rănită este în prezent tratată la un spital pediatric din apropiere.
De asemenea, în ceea ce-l privește pe agresor, presa spaniolă relatează că acesta era bine cunoscut de autorități pentru activități infracționale, inclusiv furturi.
El fusese eliberat din închisoare cu câteva luni înainte, după ce, în toamna anului 2022, participase la agresarea violentă a unui portar de clădire. Ancheta continuă pentru a clarifica toate detaliile acestui caz șocant.