Crima a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, chiar în ziua de vineri, de Sfinții Mihail și Gavril. O femeie de 91 de ani și-a găsit sfârșitul în mâinile unui bărbat de 28 de ani, nepotul prietenei sale.
În ziua de 8 noiembrie bătrâna a fost găsită prăbușită la poarta prietenei sale, din satul Dinga, comuna Costești, județul Vaslui. Tanti Lucreția și-a găsit sfârșitul chiar în acea locuință.
Victima a fost dusă în casă de prietena ei după ce fost descoperită, iar mai apoi femeia a dat alarma. Echipajele de intervenție au ajuns imediat la fața locului, însă nu a mai fost nimic de făcut. Bătrâna murise deja.
Autoritățile au observat, în primă fază, mai multe vânătăi pe corpul acesteia. Trupul neînsuflețit a fost dus la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Acolo, medicii legiști au constatat faptul că bătrâna a fost și violată înainte de a fi ucisă în bătaie.
Mai departe, s-a deschis un dosar penal pentru omor și viol. În cadrul anchetei, autoritățile au fost conduse cu ușurință la autorul crimei. Era chiar nepotul prietenei victimei, potrivit vremeanoua.ro.
Anchetatorii au stabilit că este vorba despre nepotul prietenei victimei, un bărbat de 28 de ani. Acesta a lucrat în străinătate și se stabilise în sat cu doar câteva luni înainte.
Oamenii din împrejurimi spun că agresorul nu era cunoscut ca fiind un bărbat problematic. Motivul halucinant pentru care tânărul ar fi recurs la acest gest este că bătrâna de 91 de ani obișnuia să se așeze pe patul său din casa bunicii și nu a suportat ca cineva să îi ia locul, potrivit sursei citate.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că victima a fost violată și bătută până la moarte chiar în casa prietenei sale. Victima scăpase din mâinile călăului, însă a făcut doar câțiva pași până la poartă, după care a căzut ca secerată.
„În data de 8 noiembrie, 2024 inculpatul prin constrângere a întreținut relații sexuale cu victima în vârstă de 91 de ani, la locuința bunicii sale din comuna Costești, apoi i-a aplicat victimei numeroase lovituri în zona corpului și a capului, cauzându-i multiple leziuni, ce au condus la deces.
Ancheta este în derulare pentru stabilirea exactă a împrejurărilor comiterii infracțiunilor”, au transmis procurorii. Bărbatul a fost arestat prevenitv duminică, în urma deciziei unui judecător de drepturi și libertăți.