Crime violente lângă Capitală, în Teleorman. Un recidivist eliberat în luna ianuarie a acestui an a omorât doi membri ai unei familii și a rănit grav o a treia. El fusese închis tot pentru omor, în urmă cu 20 de ani.
Dubla crimă a avut loc în comuna Peretu din județul Teleorman. Criminalul, în vârstă de 45 de ani, ar fi comis sadica faptă pentru că dorea să se întoarcă în pușcărie, după cum spun locuitorii din zonă, pe motiv că nu se poate adapta la viața în libertate, desi ieșise din închisoare de aproape un an.
Potrivit primelor informații, criminalul ar fi intrat în această dimineață, în jurul orei 10.00, în casa unor rude, respectiv o femeie și doi bărbați. El i-a atacat violent și, după ce le-a luat viața, a așteptat venirea oamenilor legii. Între timp, criminalul a și scos cadavrele, dezbrăcate, în stradă. Un vecin a fost cel care a alertat autoritățile, ba chiar a și asistat la momentul în care victimele au fost scoase de individ în stradă.
Femeia, în vârstă de circa 80 de ani, și unul dintre bărbați au murit, iar celălalt a fost găsit în viață. El a fost resuscitat de medicii ajunși la fața locului și transportat de urgență la spital, fiind în stare gravă. Autorul faptei a fost identificat rapid și reținut de către polițiști. Nu a vrut să ofere, însă, niciun detaliu despre faptele sale.
Mai mulți vecini sunt audiați de polițiști în aceste momente, inclusiv vecinul care a chemat oamenii legii. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre un cioban cunoscut în comunitate, care le spusese cunoscuților că vrea să se întoarcă în închisoare. Astfel, anchetatorii iau în considerare o crimă cu premeditare.
Dan Antonescu, a explicat că numărul crimelor cu caracter domestic este în creștere și că societatea ar trebui să fie cu băgare de seamă.
„Putem vorbi de un individ cu probleme psihiatrice sau de un individ care a izbucnit pur şi simplu din cauza geloziei. A încercat să ucidă trei oameni, doi au murit. Este îngrijorător, pentru că sunt multe crime în ultima perioadă. Cele mai multe au loc în familie, în cuplu, ceea ce înseamnă că educaţia este cauza. Nici legislaţia nu este suficientă, ar trebui condamnaţi la închisoare pe viaţă aceşti indivizi. În cazul ordinelor de protecţie încălcate ar trebui pedepse mai mari. A devenit un fenomen”, a declarat expertul criminolog la Antena 3 CNN.