News

Ce meserie are astăzi Marius Csampar, bărbatul care a făcut 22 de ani de închisoare pentru 6 crime

Marius Csampar a fost condamnat la 99 de ani de închisoare pentru 6 crime comise acum mai bine de 25 de ani. Eliberat anul trecut, după 22 de ani de detenție, bărbatul s-a angajat la Administrația Domeniului Public.
04.12.2021 | 16:20
Ce meserie are astazi Marius Csampar barbatul care a facut 22 de ani de inchisoare pentru 6 crime
Marius Csampar are la activ 6 crime, pentru care a făcut 22 de ani de închisoare
ADVERTISEMENT

Pentru cele 6 crime comise la jumătatea anilor 90, Marius Csampar a fost condamnat inițial la 99 de ani de închisoare. Însă, cum din 2014 a avut un comportament exemplar în spatele gratiilor, bărbatul a fost eliberat condiționat pe 28 mai 2020, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Mehedinți.

Imediat după eliberare, Csampar – care a petrecut 22 de ani în spatele gratiilor – a devenit vlogger, făcându-și rapid un canal de Youtube care a strâns câteva mii de urmăritori. Pe lângă discuțiile cu fanii, Csampar a publicat și un număr de cont bancar, în care urmăritorii lui pot dona diverse sume.

ADVERTISEMENT

”Domnul Csampar, de la vedetă ați ajuns gunoier?”

Angajat de mai bine de un an la Administrația Domeniului Public, Marius Csampar și-a exprimat recent dezamăgirea vizavi de comportamentul unor persoane care nu îi respectă noua meserie.

”Lumea aruncă din mașini gunoaie iar eu trebuie să le strâng de pe o parte și de pe alta. Pentru că asta e munca pe care o am eu. Azi dimineață, cineva mi-a lăsat un mesaj și a spus așa: domnul Csampar, de la vedetă ați ajuns gunoier? M-a uimit acest om, nu că ar avea dreptate sau că m-aș înjosi eu…

ADVERTISEMENT

Ar trebui să știe că oamenii care lucrează la ADP, nu contează unde… adică cei care strâng gunoaie, ar trebui respectați și să fie într-un fel sau altul înțeleși că ei stau pe străzi, fie ploaie, fie vânt sau ninsoare, să strângă obiectele pe care le aruncă niște gunoaie. Atâta timp cât ai tomberoane, ai coșuri de gunoi să arunci mizerii de care nu mai ai nevoie, nu poți să te consider decât un gunoi, aruncându-le pe jos”, a povestit Csampar într-o filmare, potrivit WOWbiz.ro. 

Marius Csampar: ”Dacă îmi doream să fiu vedetă, eram de mult”

Marius Csampar a dezvăluit apoi pe canalul său de Youtube și ce l-a întrebat pe bărbatul care l-a ironizat pentru faptul că din vedetă a ajuns acum gunoier.

ADVERTISEMENT

”Nu pot decât să consider că îți bați joc de munca unor oameni care stau de dimineață până seara afară, pe vremea rea sau vreme bună să strângă după tine. L-am întrebat pe acel om unde lucrează și mi-a spus că e șofer la o firmă. Și i-am zis: dacă aș veni și eu și ți-aș zgâria mașina ca șeful tău să te pună să plătești reparațiile, ți-ar conveni? Nu mi-a dat nici acum răspuns.

Cu siguranță nu i-ar conveni, mă va înjura și bălăcri ca la ușa cortului. Doar că eu nu iau în seamă aceste lucruri, eu nu am aere de vedetă și nici nu mi-am pus în cap să ajung una. Dacă îmi doream să fiu vedetă, eram de mult. Eu mi-am dorit să o iau de la munca de jos, o muncă care nu e josnică ci trebuie onorată și respectată”, a spus Marius Csampar pe canalul său de Youtube, conform Wowbiz.ro. 

ADVERTISEMENT

Marius Csampar: ”Sunt plătit, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți bați joc de munca cuiva!”

Apărut recent în clipul unei piese a lui Dani Mocanu, Csampar se concentrează acum pe meseria lui și declară că împortant e să nu îți bați niciodată joc de munca altuia, indiferent ce face persoana respectivă.

”Eu îmi doresc să fie întotdeauna curat, să nu mi se reproșeze de către șefii cei mari: ”Băi, Marius, vezi că în zona cutare era o grămadă de mizerie și tu nu ai strâns-o”. Asta fac eu în fiecare dimineață: mă trezesc la 5 și la 5 și jumătate plec pe traseu.

Vă dați seama că pe vremea asta nu e atât de frumos să ieși la ora aia din casă și să te pui să aduni gunoaiele altora. Mulți vor spune: lasă domnule, că ești plătit să faci lucrul ăsta. Sunt plătit, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți bați joc de munca cuiva”, a completat Marius Csampar.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: