Crin Antonescu a avut un nou atac extrem de dur la adresa președintelui ales, Nicuşor Dan, acuzându-l de demagogie. Fostul candidat al alianţei PSD-PNL-UDMR la preşedinţie spune că nu înţelege de Nicuşor Dan spune că trebuie să schimbe ce s-a făcut în ultimii 35 de ani, în condiţiile în care din 2020 el însuşi a fost la conducere, în calitate de primar al capitalei României.
Nicuşor Dan are de asemenea, lângă el oamenii care au avut importante funcţii de decizie în România ultimelor trei decenii, precum Traian Băsescu, timp de zece ani preşedinte al României, sau pe Ilie Bolojan, care a activat mai bine de două decenii la vârful administraţiei locale.
„Nicușor Dan spune că nu va fi ușor, de acord, dar nu va fi ușor pentru că trebuie să schimbăm ceea ce s-a făcut timp de 35 de ani. Asta este foarte interesant. Repet, dacă spunea Simion chestiunea asta, puteam să nu fiu de acord.
Dar să vină Nicușor Dan, care are alături de el oameni care, începând cu domnia sa, au avut în ultimii 35 de ani poziții foarte importante. Băsescu a fost președinte de două ori, Nicușor Dan a fost primar al capitalei timp de 5 ani, Ilie Bolojan a fost lider în administrația locală peste 20 de ani.
Cei din PSD, pe care îi invit extrem de insistent la guvernare, sunt oameni care au guvernat în perioada asta. UDMR a guvernat dintotdeauna. Nu înțeleg ce anume din ultimii 35 de ani trebuie să schimbe domnul Nicușor, mi se pare un mesaj demagogic și nesusținut de realitatea politică”, a spus Crin Antonescu, într-un interviu la Realitatea Plus.
Încă o dată Antonescu l-a acuzat pe Nicuşor Dan că este omul sistemului, având în spate oameni precum generalul Coldea sau fostul şef al SRI, George Maior.
„Dacă vrem să fim raționali, trebuie să discutăm despre ceea ce s-a câștigat și e bine câștigat în acești 35 de ani și despre ceea ce trebuie schimbat. Această formulare demagogică, eu sunt candidat anti-sistem, dar în spatele meu sunt Băsescu, Coldea, Maior, grupul de la Cluj, partidele clasice. Dincolo de asta, cred că aceste lucruri nu pot dura la nesfârșit”, a mai spus Crin Antonescu.
În continuare acesta a folosit cuvinte extrem de dure, referindu-se la „reţeaua propagandistico-securistică” despre care spune că s-ar afla în spatele lui Nicuşor Dan, iar de acum încolo va avea şi mai mare putere.
„Avem un ton din ăsta, care a fost și în 2004 și în 2014, că în sfârșit democrația a câștigat în România și de acum încep zorii unei noi epoci (…)
Asta este rețeaua propagandistico-securistică, asta e formula de putere care are și sprijin intern și sprijin extern, pe care o putem vedea din televiziuni, din ziare, din site-uri, din modul în care s-a făcut campanie în turul doi, în sensul demonizării complete a unuia dintre candidați, candidat pe care nu l-am simpatizat din punct de vedere politic și nu l-am votat, mă refer la domnul Simion, dar care pur și simplu a fost supus unui regim de demonizare pe care nu l-am mai văzut.
Toate lucrurile astea, pentru mine, sunt expresia unui sistem pe care l-am cunoscut și spun că are o putere mai mare pentru că a reușit să fie legitimat de un vot popular pasiv în turul doi, așa cum a fost el în condiții care nu au fost elucidate. În acest motiv, va fi acum foarte puternic. Orice oameni ar veni la conducere în numele și în preajma domnului Nicușor Dan, totdeauna se va face sperietoarea, dar decât să fi venit Simion să ne scoată din Europa, e mult mai bine așa”, a mai spus Crin Antonescu.