Sport

Crina Pintea a semnat cu Gyor! ”Vreau să contribui la realizarea obiectivelor”. A negociat și cu CSM București!

18.12.2018 | 20:10
Crina Pintea a semnat cu Gyor Vreau sa contribui la realizarea obiectivelor A negociat si cu CSM Bucuresti

Pivotul echipei naționale de handbal feminin a României, Crina Pintea, a semnat, luni, cu formația ungară Gyor ETO, ultima câștigătoare a Ligii Campionilor. Cele două părți ajunseseră la un acord încă din timpul Campionatului European din Franța, acolo unde ”tricolorele” au încheiat pe locul 4.

UPDATE. 20:10. Pivotul a recunoscut că a purtat negocieri și cu CSM București: “Pe mine m-au vrut mai multe e chipe pe perioda cât am fost la Paris, dar nu au vrut să mă lase pentru că eram foarte importantă pentru echipă şi acum după ce am ieşit din cupa EHF au fost ceva discuţii, dar nu cu mine. Nu m-am gândit la prea mult. Am fost foarte concentrată pe Euro şi după într-un final am înţeles că se întâmplă lucrurile şi am fost bucuroasă. Eu am mai discutat cu CSM despre revenirea mea în ţară, dar nu a fost să vin acum. Pentru că ei nu au nevoie de mine acum şi nu au fost discuţii de genul acesta. Am discutat cu ei, cu alte echipe, dar pentru viitor”, a recunoscut Crina Pintea.

”Sunt foarte fericit că am ocazia să joc pentru Gyor. Este unul dintre cele mai mari visuri ale mele și acum s-a împlinit. Voi depune eforturi pentru a contribui la succesul echipei cât de mult pot și sper că pot contribui la realizarea obiectivelor comune acum”, a declarat Crina Pintea pentru site-ul oficial al campioanei Ungariei.

Crina Pintea aruncă la poartă în meciul România - Ungaria de la Euro 2018
Crina Pintea aruncă la poartă în meciul România – Ungaria de la Euro 2018

Crina Pintea a semnat cu Gyor: ”Abia aștept să îmbrac tricoul alb-verde”

”Desigur, sunt puțin cam obosită după Campionatul European care tocmai s-au încheiat, dar abia aștept să mă alătur echipei și să îmbrac tricoul alb-verde. Vreau să înscriu cât mai multe goluri și să ne menținem în elita handbalului feminin”, a mai spus Crina Pintea după ce a semnat contractul cu Gyor.

Campioana Europei se afla în căutarea unui pivot de înaltă clasă, după ce olandeza Yvette Broch a decis surprinzător să se retragă din activitate chia rla începutul sezonului. ”Cred că după o lungă căutare am găsit soluția perfectă. Crina Pintea s-a remarcat la Issy Paris și la echipa națională a României și a avut o performanță fantastică la Campionatul European din Franța”, a afirmat Csaba Bartha, președintele clubului Gyor ETO.

Crina Pintea, în vârstă de 28 de ani, a fost una dintre cele mai bună jucătoare din lotul lui Ambros Martin la Campionatul European și a fost desemnată cel mai bun pivot al turneului final. Primele zvonuri ale transferului handbalistei de la Issy Paris la Gyor ETO au apărut după prima fază a grupelor de Euro 2018, acolo unde România a obținut trei victorii.