Interviu cutremurător cu starul Crina Pintea: “Tadici m-a lovit până mi-au dat lacrimile. Îmi era atât de frică de el”. Dezvăluiri în premieră: umilinţe, singurătate şi tortură psihică în handbalul românesc

Crina Pintea, una dintre cele mai importante jucătoare ale naţionalei României, trece printr-o perioadă de excepţie. Transferată la începutul acestui an la Gyor, campioana Europei, Crina a reuşit să se impună la cel mai înalt nivel şi a fost aleasă cea mai bună jucătoare din Liga Campionilor în ianuarie. Dar nu a fost totul roz în cariera Crinei Pintea, ba mai mult, a avut de depăşit multe obstacole, unele dintre ele, inimaginabile pentru lumea în care trăim.

FANATIK.RO a fost în Ungaria, la Gyor, iar înainte de a ne întâlni cu pivotul naţionalei României, am asistat la meciul din Cupa Ungariei dintre Gyor şi EU-Fire Mosonmagyaróvár, încheiat cu victoria gazdelor cu 35-25, o confruntare ca o plimbare în parc pentru campioanele Europei. Crina Pintea a avut din nou o evoluţie remarcabilă, încheiată cu un bilanţ de 7 goluri în poarta oaspetelor. După meci, handbalista ne-a arătat câteva dintre obiectivele oraşului şi ne-a acordat un interviu în care a vorbit deschis despre drumul teribil pe care l-a avut de străbătut spre marea performanţă.

Crina Pintea a dezvăluit cum s-a apucat de handbal la 16 ani!, ce calvar a trait la HC Zalău sub comanda lui Gheorghe Tadici, dar şi cât de dificilă a fost experienţa din Germania, loc pe care românii nu se feresc să îl laude cu tone de stereotipuri. Pivotul naţionalei României a dezvăluit şi momentul dureros al absenţei de la Jocurile Olimpice de la Rio, dar şi momentul descătuşării în care a reuşit să devină una dintre cele mai râvnite handbaliste ale Europei.

“Nu cred că există cineva să spună «Eu nu vreau la Gyor. Ce să fac acolo?»”

Eşti de două luni la Gyor. Cum te-ai adaptat la campioana Europei?

–  Sunt foarte bine aici. Îmi place foarte tare, mă simt bine cu fetele. M-am acomodat, am început să cunosc oraşul…

Spune-mi povestea transferului tău la Gyor. Cum a început totul?

– Eu în primă fază am refuzat pentru că am vrut să continui la Paris. Dar, am ieşit din Cupa EHF şi ce puteam să fac decât să spun „Da”. Am acceptat, dar nu credeam că o să se întâmple ceva pentru că eu am mai avut o ofertă de la ei în vară când am ieşit cel mai bun pivot în Franţa, dar atunci echipa nu m-a lăsat. Issy Paris a avut ambiţii mari în vară şi eu am zis că rămân. La fel şi acum, în iarnă. Îmi spuneam că nu se va întâmpla şi nu m-am gândit la acest lucru. Era şi Campionatul European şi mi-am spus că nu are rostul să mă gândesc. Între timp, lucrurile au avansat şi când am intrat în semifinale la Euro, impresarul mi-a spus că lucrurile sunt foarte bune şi că ar fi cazul să semnez. Nu am semnat atunci pentru că aveam nevoie de timp să citesc contractul, să mă concentrez la meciuri. Abia după ce s-a încheiat Campionatul European am semnat.

S-a scris că ai fi dorită şi de CSM Bucureşti în timpul Campionatului European…

– Nu a fost vorba de aşa ceva. Noi am vorbit înainte de Campionatul European cu cei de la CSM Bucureşti, însă am făcut-o pentru viitor. Toate discuţiile erau pentru vară, dar în această perioadă totul a fost foarte favorabil. Când am ieşit din Cupa EHF şi din Cupa Franţei, ce puteam să fac? Nu puteam să ratez şansa. Nu sunt o iubitoare a zilelor libere şi pe mine mă ţine în tonus când avem meciuri (râde). Asta mă face să muncesc foarte mult, mă motivează mereu. Când am mult timp liber, mă gândesc pentru ce să mă antrenez? Doar aşa, să arăt bine? (râde)

“Când intru pe teren, poate să fie şi mama în echipa adversă, nu mă interesează”

Dar sunt şanse mari să nu mai continui la Gyor şi din vară…

– Nici nu s-a pus problema. A fost vorba doar de un contract pe 6 luni, nicidecum că nu mai sunt dorită acum sau nu am valoare. Lucrurile au fost clare de la început. Dar noi am ştiut şi am fost de acord. Când munceşti te gândeşti dacă o să ajungi vreodată la cea mai bună echipă din Europa şi eu am ajuns aici. Toată lumea îşi doreşte acest lucru, nu cred că ar zice vreo jucătoare: Nu, eu nu aş vrea să ajung Gyor. Pentru ce să merg acolo? Mă bucur foarte mult că am ajuns aici. Din punct de vedere profesional am făcut alegerea corectă. Câştig bine aici, dar nu am venit pentru bani. Niciodată nu am alergat pentru bani. Totul a fost pentru performanţă şi pentru handbal.

Există vreo posibilitate să rămâi la Gyor şi din vară?

– Nu există nicio discuţie. Ei au semnat deja un alt contract cu o altă jucătoare. Nu există nicio posibilitate ca eu să rămân să mai joc la Gyor după terminarea sezonului. Dacă era un alt club poate se putea. Nu cred că ne convine să stăm trei jucătoare pe acelaşi post şi să jucăm câte cinci minute sau două minute sau să te pună în tribună. Eu de când am venit am stabilit clar că voi juca timp de şase luni.

Digisport.ro

"Bijuteria" de 44 de milioane € de la Cluj-Napoca, transformată în mall. FOTO Noul proiect spectaculos

Ai jucat foarte bine împotriva lui CSM Bucureşti în Liga Campionilor. A fost ciudat să joci împotriva unei echipe din România?

– Nu a fost deloc ciudat. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Eu am jucat atâţia ani în străinătate şi am mai jucat o singură dată împotriva unei echipe din România, împotriva echipei din Baia Mare. Pentru mine nu este absolut ciudat. Eu când intru pe teren, poate să fie şi mama în echipa adversă, nu mă interesează. Eu vreau să-mi fac treaba şi să mă bucur de handbal. Aşa s-a întâmplat şi acum. Toată lumea a zis de o echipă din România, nu vreau să jignesc, dar vreau să se uite puţin la echipa din România. După aia să se ia de mine. Nu judec faptul că sunt multe jucătoare străine acolo. Nu judec ce fac ei. Ce m-a deranjat a fost că am fost foarte criticată după meciul ăsta pentru că am jucat împotriva unei echipe din România. Dacă eu nu sunt naţionalistă, nici cei care m-au criticat nu sunt. Nu e vorba cum e echipa şi aici sunt foarte multe străine. Noi am jucat cu Vipers, iar patru jucătoare din naţionala Norvegiei sunt la Gyor. Ce au făcut fetele astea când au dat gol? Au plâns, s-au supărat, şi-au cerut scuze că au dat gol? Veronica Kristiansen joacă la Gyor, iar sora ei a venit cu Vipers, nu au avut nicio problemă. S-au bucurat de handbal.

Te-au deranjat criticile că te-ai bucurat când ai marcat împotriva CSM-ului?

– M-au deranjat oarecum. Pe mine nu m-au urmărit când jucam în străinătate. Eu în ţară am plâns foarte mult. Nu ştiam să mă bucur când marcam un gol sau când făceam un lucru bun. În momentul când am plecat din ţară am spus că vreau să mă bucur de handbal. Nu am mai ţinut nimic în mine. M-am bucurat de fiecare dată pentru că eu trăiesc pentru acest sport. De ce să fiu tristă? Trăiesc la maximum când sunt pe teren, dar oamenii nu au văzut acest lucru pentru că nu au avut cum să mă urmărească în campionatul Germaniei sau al Franţei. Acum m-au văzut la un meci. Bine, m-au văzut şi la echipa naţională, dar asta nu se pune şi poate nici nu au avut ochii pentru mine, dar nu asta e important. Ideea e că acum m-au văzut jucând împotriva unei echipe din România şi m-au văzut că m-au bucurat. Au sărit în capul meu pur şi simplu. Am muncit foarte mulţi ani. Eu m-am apucat de handbal la 16 ani, acum 12 ani. În loc să se bucure pentru mine că am ajuns la cea mai bună echipă de handbal din lume, nu, ei mă judecă. Chiar dacă joc la o echipă din Ungaria.

“Am început handbalul de la 16 ani! Nu am plecat de la zero, am plecat de la minus”

Ai început handbalul la 16 ani, iar acum ai ajuns în top. Nu există echipă mai bună unde ai fi putut să ajungi. De unde a pornit totul?

– Îmi doream foarte mult să fac handbal, dar părinţii mei nu au vrut să mă lase pentru că ei se gândeau că o să cresc prea mult în înălţime. Au auzit ei de undeva că dacă te apuci de sport o să creşti şi mai mult şi ei nu voiau să mă vadă la doi metri. Asta a fost gândirea lor de atunci. Eu îmi doream foarte mult, mai ales că eram influenţată şi de profesorul meu de matematică, care venea şi îmi spunea mereu că trebuie să merg la handbal. Mereu eram influenţată şi mergeam acasă şi le spuneam părinţilor că vreau să fac handbal. Uneori spuneau că da, apoi se răzgândeau. Asta s-a întâmplat timp de cinci ani de zile. Mie nu mi-a dispărut gândul de a face handbal într-o zi. După cinci ani m-am întâlnit din nou cu profesorul meu şi m-a întrebat dacă vreau să fac handbal. El voia să fac şi volei pentru că ştia mulţi oameni din acest sport, mai ales că l-a practicat de performaţă. Eu îmi doream handbal. I-am scris o scrisoare domnului Tadici şi el a spus că da, vrea să mă vadă. M-a trimis la Râmnicu Vâlcea, unde mi-a spus să îl voi întâlni pe domnul Berbecaru şi m-am dus acolo. Aşa a început povestea. Primele zile au fost foarte grele, de îmi venea să mă las. Am făcut câteva antrenamente foarte grele, iar tata mă urmărea şi nu-i venea să creadă. Spunea: „Hai acasă”. Era foarte greu pentru că eu nu ştiam nimic. Nu am plecat de la zero, am plecat de la minus. Eu acasă munceam, eram puternică, dar nu făcusem niciodată sport. Nu aveam punctele elementare, de alergare, de handbal. Alergam pe linia terenului şi am început să învăţ să fac pase. După am învăţat regulile de handbal. Eu mă pedeapseam dacă nu făceam zece pase corecte. Nu plecam acasă până nu făceam şi 50 de pase legate. Plecam la şapte dimineaţa la antrenament şi stăteam până seara. Aveam două tricouri şi când transpiram foarte tare le schimbam. Nu aveam posibilitatea să am prea multe echipamente la mine. Nu asta era important pentru mine. Îmi doream să muncesc de dimineaţă până seara. Când greşeam mă apuca plânsul şi mă pedepseam şi mai mult. Eu nu luam totul ca pe o distracţie, eram foarte serioasă încă de la început. Mi-am spus că dacă vreau să fac acest lucru trebuie să pună multă presiune pe mine. După un timp am început să progresez şi am fost luată la echipă pentru talie. După un an am fost chemată la echipa naţională de junioare şi am început să joc şi acolo, unde mi s-a oferit încredere.

Îţi imagineai la început că o să ajungi atât de departe?

– Am luat-o uşor. Îmi imaginam cum e să joc handbal. Eu visez să fiu cea mai bună pe postul meu de ani de zile. După un an de când am început să joc am fost cu echipa la un Campionat European de juniori şi acolo s-au dat premii pentru cel ami bun pivot. Nu era vorba de premiu, mi-a plăcut ideea de a fi cel mai bun. Am spus de atunci că vreau să fiu cea mai bună pe postul meu. I-am spus de atunci doamnei Mori că acesta este scopul meu. Eu îmi doream să ajung cel mai bun pivot încă din acel moment, dar după 11 ani s-a întâmplat ca eu să fiu declarată cel mai bun pivot la Campionatul European din Franţa.

“Tadici m-a făcut să cred că omul e prost şi aşa va muri. Nu doar pe mine m-a făcut să cred acest lucru”

Are o mare însemnătate premiul pe care l-au luat la finalul Campionatului European, în ultima zi, când ai fost declarată cel mai bun pivot?

– Eu mi-am dorit foarte mult acest lucru. Ştiu cât pot şi cine sunt. Este foarte frumos când primeşti un premiu după multă muncă. Eu mi-am imaginat altfel momentul acela. Îmi doream să am şi o medalie la gât. Nu s-a putut acest lucru şi am fost tristă, la fel ca şi colegele mele. Nu ne-am bucurat, dar m-a motivat acest premiu.

După cum spuneai, Gheorghe Tadici a avut un rol important în cariera ta. Ştiu că s-au întâmplat şi lucruri mai puţin plăcute. Tu cum l-ai caracteriza?

– Eu nu vreau să vorbesc despre el. A avut un rol pentru că i-am trimis acea scrisoare şi a dorit să mă vadă. De acolo şi până la ce am ajuns azi s-au întâmplat foarte multe lucruri. Din cauza lui am vrut să mă las de handbal de mai multe ori. Nu m-am lăsat pentru că iubesc extraordinar de mult sportul ăsta, uneori poate exagerat de mult. Poate sunt obsedată de acest lucru. Eram foarte tristă la Zalău şi spuneam că vreau să mă las. Am zis că orice aş face voi reuşi. S-au întâmplat momente în care el îmi spunea că nu sunt bun de nimic, că nu am forţă sau viteză. Dimineaţa mă trezeam la şase şi eram în sală. Mă pregăteam ca să fiu mai bună, pentru că el îmi spunea că nu sunt bună. În toţi anii ăştia nu cred că mi-a spus de două sau de trei ori că am făcut ceva bun. Îmi doream să fiu lăsată în pace. S-a luat de mine, de familia mea şi îmi spunea tot felul de lucruri care nu aveau legătură cu handbalul. Oamenii nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Am fost judecată că am uitat de unde am plecat. Nu este adevărat, nu am uitat. Este un lucru care m-a marcat pe viaţă. Şase ani din cariera mea am suferit foarte mult şi nu m-am lăsat de handbal. Am spus mereu că voi pleca de acolo şi îmi voi continua visul meu. Când mie, aproape mi se termina contractul, mi-a spus că dacă nu voi prelungi contractul cu Zalăul mă va desfiinţa şi că el m-a adus în handbal şi el mă va scoate din handbal. Mi-a mai spus că el m-a adus la naţională şi că el m-a făcut jucătoare, că fără el nu voi putea juca. Vreau să spun doar că el m-a ţinut pe loc foarte mulţi ani. Azi jucam bine, iar o săptămână mă toca încontinuu. Puteam să ajung la un nivel mai înalt încă de acum câţiva ani. Am fost ţinută pe loc. Când am ajuns în Germania, Herbert Muller m-a lăsat să-mi fac treaba. Nu-mi spunea absolut nimic. Mă mai corecta la aruncări. Ce mi s-a întâmplat mie la Zalău e mai mult decât stres. Din Germania am început să mă eliberez. Când am plecat de la Zalău am crezut că s-a terminat totul, dar nu a fost aşa. Când un om îţi spune în fiecare zi că eşti prost, ajungi să crezi. Mie asta mi s-a întâmplat timp de şase ani. M-a pus să semnez un contract mai repede decât ar fi trebuit. Eu mai aveam doi ani contract şi el mă chema să mai semnez pentru un an şi jumătate. În acel moment ştiam ce se poate întâmpla dacă nu semnez. Ştiam ce influenţă are şi m-a făcut să nu mai am încredere în mine. M-a făcut să cred că omul e prost şi aşa va muri. Nu doar pe mine m-a făcut să cred acest lucru. Şi alte colege au păţit la fel şi cred că se întâmplă la fel şi azi. Îmi era teamă să vorbesc atunci, îmi era teamă că o să mă suspende, pentru că are putere asta şi eu nici nu cunoşteam prea mulţi oameni. Am cunoscut oameni care au avut parte de încrederea mea şi m-am deschis în faţa lor, mi-a fost rău apoi şi nu am mai avut încredere în absolut nimeni. Tot ce se întâmpla ţineam pentru mine. Mi-a pus contractul în faţă, am început să tremur şi am semnat. După asta nu am mai fost bună nimic, aproape că am leşinat de plâns. Oamenii nu-şi pot imagina ce am păţit acolo. Sunt lucruri de neimaginat. Mă gândeam să mă las când venea timpul şi mai aveam un an de contract. Mă gândeam să fac un copil, să mă duc să muncesc. Vorbisem deja cu un prieten din nu ştiu ce ţară să merg acolo şi între timp să mă reapuc de handbal. Aveam tot felul de planuri, dar nu a mai venit cu o nouă prelungire. A încercat să mă păcălească într-un moment când eram accidentată. S-au disputat mai multe meciuri timp de trei săptămâni şi a vrut să mă pună să semnez un contract pe fiecare etapă, ca să prelungesc. M-a păcălit cu multe. Când mai aveam şase luni de contract i-am spus că nu vreau să mai semnez şi atunci a început scandalul. Eu niciodată nu am ripostat, dacă aş da timpul înapoi aş riposta, şi aş face-o urât de tot. Nu vreau să accept să se întâmple astfel de lucruri.

“Spunea că dacă nu era el, eu muream. Ok, nu făceam handbal, dar nu muream. Asta să fie clar”

Până la urmă cum ai reuşit să scapi? Cred că s-a supărat când ai refuzat să semnezi prelungirea.

– Când m-a chemat mi-a spus să semnez şi i-am spus că nu vreau. A rămas suprins şi s-a supărat foarte tare şi a început să mă jignească şi să mă facă în toate felurile. În acel moment l-a înregistrat şi am avut un avocat foarte bun care m-a ajutat să mă eliberez şi să nu stau şase luni de zile. Contractul meu se termina în noiembrie şi a vrut să mă suspende şi am devenită liberă în octombrie. Cinci luni de zile am stat şi m-am antrenat de una singură.

Nu ai mai avut legături cu el după episodul Zalău?

– Nu am mai vorbit până acum despre asta. Acum este prima oară când vorbesc puţin mai deschis despre această poveste. Eu nu am spus ce s-a întâmplat acolo, iar el a continuat să mă jignească pe mine şi pe familia mea. Spunea că dacă nu era el, eu muream. Ok, nu făceam handbal, dar nu muream. Asta să fie clar. Eram la ţară, dar câţi oameni nu au trăit la ţară? El a mers mult pe chestia asta. De ce a şters cu mine pe jos? Eu m-am purtat mereu frumos. Asta nu am înţeles. Nu am fost singura care a avut parte de acest tratament, dar cu mine s-a purtat extrem de urât.

A existat cineva care a ripostat?

– Da, au fost fete care au ripostat şi i-au răspuns, dar au fost sancţionate. Au fost şi fete ale căror părinţi s-au implicat mai mult. Adică aveau un nume, influenţă. În schimb, părinţii mei nu au avut asta. Ei sunt de la ţară. Tata a făcut 12 clase, iar mama zece clase. În mintea lui, părinţii mei erau nişte analfabeţi. De două ori a încercat tata să vorbească cu el şi l-a făcut cu ou şi cu oţet. Asta a fost totul. Eu am fost pe cont propriu şi am avut de suferit pe chestia asta.

“Oamenii te fac praf când eşti singură! Am plătit dublu decât am primit salarii în Germania”

Ai ajuns la Thuringer după toată experinţa Zalău. Cum ai compara ce s-a întâmplat în Germania?

– Nici la Thuringer nu a fost totul roz. Am plecat din ţară, iar domnul Herbert ştia cum e în România. Am mers acolo să mă antrenez o perioadă de timp, a văzut cu cine are de-a face, cum mă antrenez. Am stat o perioadă de timp şi nu am întrebat niciodată de bani. Am jucat fără să ştiu ce primesc şi ştiam că o să am un salariu mic. A fost o umilinţă, dar nu am spus nu la ceea ce mi-au oferit. Nu banii erau cei mai importanţi.

Suma pe care ţi-au propus ai considerat-o jignitoare, dar cu toate acestea ai continuat…

–  Erau foarte puţini bani, nu vă puteţi imagina. Am spus că sigur se vor întâmpla altfel de lucruri faţă de cea a fost la Zalău. Am jucat bine şi i-am ajutat, dar la final am fost păcălită şi aici pentru că eu am mers singură. Am avut încredere în ei. Contractul mi-a fost tradus de Herbert şi am avut încredere în el. În momentul în care am plecat de acolo, nu mi-a tradus exact ce a fost în contract. Când am decis să plec, l-am anunţat cu două luni înainte. Mi-a spus că nu este nicio problemă, dar mi-a trecut o clauză în contract că dacă vor ţină jucătoarea la echipă, mă pot ţine acolo. Eu nu aveam niciun cuvânt de spus. Ei au cerut foarte mulţi bani ca eu să pot pleca, sumă pe care am plătit-o din buzunarul meu. Asta mi-a fost învăţare de minte să nu mai umblu singură. Oamenii te fac praf când eşti singură, mai ales când nu ştii despre ce este vorba. A vrut să mă suspende, dar am ales să plec, chiar dacă am plătit mai mult decât am primit. Am plătit dublu decât am primit salarii de la ei. Am vrut să mă las şi atunci. A fost bătaie de joc. La Paris, oamenii au fost super şi au plătit acei bani pentru mine. Eu nu aveam de unde şi i-am dat pe parcurs înapoi. Nu aveam cu ce se trăiesc la Thuringer. Dacă nu lucra soţul meu, nu aveam cu ce să trăiesc. Mi s-au întâmplat astfel de lucruri pentru că mereu am avut încredere în oameni. După povestea din Germania am în început să mă cunosc mai bine. Am învăţat două limbi în perioada asta. Încă mai ţin legătura cu oamenii de acolo. Am crescut foarte mult din punct de vedere sportiv. Toate greutăţile m-au învăţat şi m-au ajutat să ajung azi la Gyor.

“Tadici s-a aşezat lângă mine şi, nu exagerez, mi-a dat un pumn în spate. Mi-au dat lacrimile instantaneu”

În această iarnă te-ai trasferat la Gyor, privind în urmă lucrurile s-au aşezat.

– Nici în Germania nu am primit prea multă încredere. Suporterii erau mari iubitori de handbal şi m-au apreciat foarte mult. Încrederea adevărată în mine a venit în Franţa. A început destul de greoi. Era un sistem nou, dar acolo mi-a fost apreciată munca. Nu le venea să creadă că la 1,92, plus o greutate mare, eram prima la alergare. Veneau şi-mi spuneau cum este posibil să le întrec pe colegele mele. În România le căram pe colegele mele, dar antrenorul îmi spunea că sunt cea mai proastă, cea mai lentă sau cea mai puturoasă. Ăsta era un cuvânt care era repetat zilnic.

De ce crezi că spunea toate lucrurile astea? Timpul a demonstrat că eşti o muncitoare, altfel nu ajungeai aici.

– Nu ştiu. Tadici se interesa mult şi de la fete, dar nu înţelegem de ce mă jignea în felul ăla. Nu i-am răspuns niciodată. Încercam mereu să-mi fac treaba, nu stăteam niciodată degeaba. El ura să vadă o jucătoare care stătea picior peste picior. Nu eram un copil care ieşea în evidenţă prin ceva negativ. De exemplu s-a luat şi de faptul că aş fi avut o viaţă de noapte. Singurul meu prieten este actualul meu soţ, Vlad. L-am cunoscut în Zalău şi am rămas împreună până astăzi. Nu s-a spus niciodată problema să umblu noaptea.

El, din păcate, continuă şi acum treaba asta de cazarmă. O colegă de-a ta de la naţională. Ana Maria Dragut, plângea pe bancă în timp ce domnul Tadici vorbea cu ea. Aţi vorbit la naţională despre asta?

– Vreau să spun un lucru. În 2014, la Campionatul European din Ungaria. Era primul meci, jucam cu Germania, el era antrenor atunci. Mă duc în apărare, o adversară a marcat de la zece metri, şi m-a chemat pe bancă. S-a aşezat lângă mine şi, nu exagerez, mi-a dat un pumn în spate. Mi-au dat lacrimile instantaneu. M-a luat de mână şi m-a aruncat pe bancă, după care m-a întrebat de ce plâng? Cum să mai continui eu să joc la acel turneu final? În aceste condiţii a trebuit să joc. Nu este posibil să fiu eu mereu criticată. Eu nu am vorbit, el a continuat să spună atâtea lucruri de când a plecat. Ok, poate nu mai jucam handbal, dar nu eram tratată aşa, scuipată şi înjurată.

VEZI VIDEO CU EPISODUL DINTRE GHEORGHE TADICI ŞI ANA MARIA DRAGUT (SURSA: Sportulbistriţean.ro) : 

“Mi-am ales deja echipa la care voi evolua”

Meritul tău este că ai trecut peste tot. Ai demonstrat în toţi aceşti ani că meriţi să joci la Gyor…

– Nu mă culcam cu nu ştiu cine, că asta am auzit spus de el. Sunt cu Vlad de atâţia ani. Am plecat în străinătate şi nu a trebuit să fac compromisuri. Am demonstrat că se poate. Dacă rămâneam în România, eu nu eram aici. Asta să fie clar. Nu cred că mai făceam handbal dacă aş fi rămas la Zalău sau dacă mai jucam în ţară. Chiar dacă nu aveam bani, am continuat să muncesc şi să-mi fac treaba. La Paris şi la Gyor am fost lăsată în pace să-mi fac treaba.

Revenind la întoarcerea în ţară. Sunt informaţii şi zvonuri că din vară vei semna cu CSM Bucureşti pentru că acolo se vrea o echipă naţională. Proiectul deja a început cu Laura Chiper, Denisa Dedu, Gabriela Perianu. Care este situaţia ta în acest moment?

– Eu am luat deja o decizie, dar nu veau să vorbesc despre asta acum. O să aflaţi la momentul potrivit.

Ţi-au ales echipa?

– Da, mi-am ales deja echipa.

La Gyor, obiectivul este clar: câştigarea Ligii Campionilor. Ce ar însemna pentru tine?

– Ar însemna foarte mult. E un drum lung până acolo şi se pot întâmpla multe lucruri. Eu văd cum se antrenează echipa şi cum jucăm. Cred că putem face multe lucruri frumoase. Mai sunt două luni până la Final Four. Eu îmi doresc din tot sufletul să câştig Champions League.

“Când am văzut că se ţine de genunchi, a picat cerul pe mine”

Ambros Martin a fost ani de zile la Gyor. Ai fost la EURO 2018 cu el la naţională. Ai vorbit cu el?

– Nu, deloc. Nu am vorbit absolut deloc cu el. Ne-am făcut treaba acolo. Eu nu sunt genul de om care să întrebe cum e la o echipă şi poate din acest motiv eu am greşit în trecut. M-am dus după cu am simţit. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată, la fel şi acum când am venit la Gyor. Nu am întrebat pe nimeni. Doar eu şi familia mea ştia că o să vin la Gyor.

– Naţionala de handbal feminin a României este una dintre cele mai bune reprezentative. Obiectivul este câştigarea unei competiţii europene sau mondiale?

– Noi ne dorim de fiecare dată, dar nu declarăm niciodată că vrem să fim campioane europene sau mondiale. Noi muncm pentru asta şi nu pot să fiu ipocrită şi să spun că nu ne dorim asta. Pe parcursul unui turneu final se pot întâmpla atâtea lucruri. Poţi termina pe zece, şapte sau patru, cum s-a întâmplat acum. Nu ştii dacă e un loc bun sau nu, dar o iei de la capăt. Visul nostru este să terminăm pe podium.

La Campionatul European din Franţa aţi simţit că se putea mai mult?

– Normal că se putea mai mult. Cred că tărie că accidentarea Cristinei a fost una urâtă pentru ea, echipa naţională şi echipa de club. Cu ea puteam face mult mai mult. Ea este un bun lider, noi asculătm ce spune şi ne motivează ce spune. Când am văzut-o pe ea jos, noi toate am fost jos. A fost foarte greu să-ţi revii. Am vrut să-i facem o bucurie. M-am rugat să nu fie o accidentare foarte gravă. Ştiam prin tot ceea ce a trecut. Este un om minunat şi nu merita să păţească aşa ceva.

Ţi-ai dat seama căt de gravă este accidentarea în acel moment? Bănuiesc că altfel vedeţi voi ca şi sportivi.

– Când am văzut că se ţine de genunchi am simţit că a picat cerul peste mine. Am fost prima care a ajuns acolo. Mi-a fost clar că nu era ceva simplu. Durerea a fost mult mai mare decât ea a arătat. Ştiam adevărul în sufletul meu, dar nu voiam să accept. Am văzut că munceşte foarte mult şi sunt sigură că o să revină pe teren şi mai puternică.

“Cristina Neagu ne-a transmis o energie, de parcă ne venea să jucăm meciul atunci, la hotel”

În grupele principal nu ne-am descurcat prea bine. Veneam după o victorie uriaşă cu Norvegia, la care nu ne aşteptam. Ce s-a schimbat între fazele grupelor?

– Într-o competiţie nu e bine cum s-a întâmplat să joc cu Spania şi Ungaria, meci după meci. Nu e bine nici să ai pauză de patru zile. Ai nevoie de o zi, cel puţin în cazul meu, pentru a putea juca din nou. Când ai mult timp liber începi să te gândeşti foarte mult şi poate nu este cel mai potrivit lucru. Se aumulează tot felul de presiune. A fost şi oboseala, mai ales că în grupe am jucat cam aceleaşi jucătoare. Ai şi zile de acest gen, nu eşti robot. A venit şi presiunea că se poate întâmpla ceva, plus cea a meciurilor.

După meciul cu Ungaria, când v-aţi dat seama că sunteţi în semifinale, cu Cristina accidentată şi tot ce s-a petrecut în acea zi. Ce s-a întâmplat la hotel?

– În momentul când am aflat că suntem în semifinale, am mers la Cristina în cameră şi am discutat. E era puternică pentru noi. A vorbit despre importanţa meciurilor care urmează. Toate am fost de acord că este posibil să câştigăm. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm meciul cu Rusia. Am vorbit despre asta, toate am fost de acord că e posibil, că orice este posibil, am fost super motivate, (n.r. Cristina Neagu) ne-a transmis o energie, nu ştiu, de parcă ne venea să jucăm în momentul acela, la hotel. Noi ne-am dorit foarte mult ca în meciul cu Rusia să facem mai mult, dar…mai e şi chestia aia, când îţi doreşti prea mult…te duci invers decât ar trebui şi cred că asta s-a întamplat şi în meciul cu Rusia pentru că noi am jucat în prima repriză destul de bine şi…. aşa a fost să fie până la urmă…

“Am vrut să mă las după ce nu am fost convocată la Olimpiadă”

Ambros Martin – unul dintre cei mai buni antrenori din lume, pe care îl ai la echipa naţională – cât de mult te-a ajutat el, chiar dacă îl aveţi pentru o perioadă limitată?

– Foarte mult!

De ce?

Pentru că eu am vrut să mă las după momentul când nu am fost luată la Olimpiadă.

În 2016…

– Da. Eu am muncit foarte mult în vara aceea şi îmi doream foarte mult sa merg la Olimpiadă. Eram super pregatită fizic, cred că nu am fost nicioadată pregatită fizic aşa cum am fost atunci. Pentru mine a fost cum suntem acum, luna februarie, gândul meu era la Olimpiadă, pregătire, pentru asta mă antrenez, pentru asta mă pregătesc şi asta a urmat nu doar vara aceea, asta a fost în decurs de câteva luni de zile şi inclusiv vara acceea. Deci m-am antrenat intens pentru Olimpiadă şi nu am fost luată. Am fost super dezamăgită şi nu am mai vrut să vin la echipa naţională. N-am mai vrut.

Ai vrut să te retragi sau nu ai mai vrut să vii?

– Nu, nu am mai vrut să vin în momentul acela.

Dar la echipă de club să continui?

– Da, da. Nu am mai vrut să vin la echipa naţională şi… eram în Germania, era cum era, la echipa naţională munceam şi era totul în zadar şi vedeam cum se procedează – am zis că nu mai are rost. Şi culmea că a fost schimbat Thomas Ryde şi a venit Ambros Martin şi când am fost convocată şi am văzut că era Martin, nu îl ştiam, dar am zis ok, merg. Şi am mers şi am început să facem antrenamente. El ştia despre mine doar că sunt foarte bună apărătoare şi făceam apărare, nu făceam atac. Întâmplător am început să fac şi atac şi el m-a văzut şi el a venit ca şi o salvare pentru mine, adică mi-a arătat când un om are încredere în tine, unde poţi să ajungi. Şi tot ce s-a întâmplat în 2016 la Campionatul European, în momentul în care eu am jucat foarte bine la o competiţie majoră, a fost datorită lui Ambros, că mi-a dat încredere. Ambros când mă vedea cum joc şi cum mă apăr şi cum mă întorc îmi transmitea o energie şi o încredere şi mereu îmi spunea “Bravo” şi mereu “Bine, bine”. Nu era foarte mare nevoie de lucrul ăsta, dar a venit aşa…îmi transmitea energie pozitivă şi încrederea că pot face lucruri. Deci, nu ştiu, făceam lucruri pe care nici eu nu ştiam că le pot face în perioada aia. Şi mulţi nu au vrut să merg la Euro, mi-au pus şi piedici ca eu să nu merg la Campionatul European.

Ai vorbit vreodată cu Ambros şi i-ai spus că tu nu mai voiai sa vii la echipa naţională?

– Nu, nu i-am spus.

“Ryde mi-a dat mesaj «Îmi pare rău că ai fost accidentată» Eu nu am fost accidentată şi cu asta am spus tot”

Întradevar, a fost o decizie surprinzătoare pentru toată lumea în 2016 când Thomas Ryde nu te-a convocat pentru Jocurile Olimpice. Ţi-a explicat decizia?

– Dacă-ţi spun ce mi-a spus după, acum de curând mi-a transmis că joc ca şi o regină şi i-am mulţumit şi mi-a spus apoi că “îmi pare şi acum rău că tu nu ai mers la Olimpiadă şi că ai fost accidentată”. Eu nu am fost accidentată şi cu asta am spus tot.

Da, dar rămâne visul pentru Tokyo 2020.

Da, e normal, îmi doresc foarte mult şi sper din toată inima şi mă rog să fiu sănătoasă. Asta e singurul lucru pe care eu mi-l doresc: să fiu sănătoasă pentru că toate vin.

Pentru noi este un mare plus că ne-am calificat direct la Campionatul Mondial din acest an, să sperăm că o s-o avem şi pe Cristina Neagu la capacitate maximă.

– Nu sperăm, o s-o avem, pentru că ea o să revină foarte curând.

“Părinţii mei se uită şi plâng de fiecare data la meciurile mele”

Spuneai mai demult că părinţii tăi nu au fost nicioadată la un meci de-al tău al echipei naţionale. Au reuşit sa îi aduci între timp?

– Nu

Şi când îi aduci?

– Nu ştiu.

Ok, sunt greu de convins? Că bănuiesc că acum ar putea să vină…

– Nu, nu ştiu dacă sunt greu de convins, dar e greu aşa, e greu cu ei în general. Nu ştiu eu cui îi semăn că sunt un om foarte deschis şi foarte sociabil. Poate şi viaţa m-a ajutat aşa oarecum şi sunt şi foarte deschisă la provocări şi oportunităţi. De exemplu, dacă nu îmi place un lucru, adică mă simt incomod cu lucrul acela, vreau să îl fac, să nu îmi mai fie incomod. Şi întotdeauna îmi place să ies din zona de confort, să pot să mă autodepăşesc. Şi ei nu sunt aşa, ei sunt nişte oameni foarte închişi. Sunt deschişi cu noi, dar în general cu oamenii nu sunt atât de deschişi. Pentru ei casa lor este tot. Ei dacă pleacă o zi de acasă… moamă, cât am plecat de acasă. Eu una mă plictisesc foarte repede într-un loc, dar ei nu, pentru ei acolo este tot.

Vor să stea confortabil…

– Exact. Şi cu ieşirile şi cu astea, cum am spus, părinţii mei sunt de la ţară, nu sunt de la oraş şi este puţin diferit dacă stai să te gândeşti când trăieşti o viaţă la ţară, desi sunt nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi. Ne-au educat foarte frumos, uneori poate prea frumos şi foarte strict. Căci mereu ne spuneau să nu facem, să nu dregem, să dăm “Bună ziua”, să stăm drepţi, să nu răspundem…adică ai de suferit uneori pe chestiile astea şi eu am suferit din cauza asta pentru că uneori mai era nevoie să spun şi eu lucruri. Dar poate într-o zi vor ieşi şi ei din zona lor de confort şi vor veni la vreun meci.

Dar se uită la meciuri?

– Se uită, se uită şi plâng de fiecare dată. Mama şi tata stau în faţa televizorului. Îmi povestea mama “în genunchi am stat toată repriza”, prima repriză sau când e strâns meciul.

“Mă gândeam la Simona Halep. De unde e? Din România. Cred că am putea să apreciem mai mult”

Au trecut 10 ani de la moartea lui Marian Cosma într-un orăşel apropiat de aici. Ce simţeai atunci când s-a întâmplat? Căci jucai handbal…

– Da, aveam trei ani de când mă apucasem şi chiar eram la Vâlcea şi a fost foarte trist ceea ce s-a întâmplat. Şi mulţi mi-au spus că eu semăn oarecum cu el. Înălţime, postul jucat şi a fost aşa o senzaţie… e foarte trist. Era un super jucător şi culmea şi el a plecat din ţară, nu ştiu foarte bine motivele, dar din ce am înţeles, la fel a plecat, pentru a-şi demonstra că poate fi mult mai apreciat. Şi a căutat unde? În afară. Însă din păcate… e foarte, foarte dureros.

În afară de naţională de handbal feminin, echipa de FedCup a României face performanţă în Grupa Mondială. Ce părere ai de calificarea în semifinale de la Ostrava?

– Am văzut, e foarte frumos să vezi astfel de lucruri şi să vezi ce emoţii au trait fetele şi să vezi că e vorba de ţara ta, de România, te simţi foarte bine. Mă gândeam la Simona Halep. Şi de unde e? Din România. Deci este a noastră şi eu cred că am putea să apreciem mai mult ceea ce se întâmplă când nişte fete duc România mai departe. Cred că merităm mai mult.

Cine e jucătoarea favorită, jucătoarea model pentru tine?

– Sincer, nu am crescut cu asta în cap, adică nu am crescut dupa cineva, nu m-am uitat, am încercat să învăţ de la fiecare câte ceva şi am luat foarte multe lucruri de la foarte multe jucătoare cu experienţă, mai tinere, întodeauna am încercat să iau ce este bine pentru mine de la ele. Dar nu am un model anume.

Am văzut că vorbeai cu Nora Mork când ieşeaţi din sală. Culmea este că voi două sunteţi principalele nume vehiculate pentru revenirea la CSM Bucureşti. Aţi discutat despre asta?

– Noi ne înţelegem foarte bine. adică ea a trecut prin foarte multe lucruri – accidentări şi nedreptăţi…Şi prin scandaluri. Ea este un om foarte bun şi mă înţeleg foarte bine, comunicăm foarte mult, dar nu am vorbit despre CSM Bucureşti.

• 28 de ani are Crina Pintea
• 2015 este anul în care Crina Pintea a obţinut medalia de bronz cu naţionala României la Campionatul Mondial
• 1,92 m este înălţimea pivotului naţionalei României