Crina Pintea își ceartă colegele: “Puteam să dau 100 de goluri. Dar am nevoie de o minge”

Gabriel Esanu   
în Handbal
14/12/2018, 21:52
Crina Pintea își ceartă colegele: “Puteam să dau 100 de goluri. Dar am nevoie de o minge”
Crina Pintea, dezamăgită de colege după România - Rusia 22-28.

România a fost învinsă în semifinalele Campionatului European din Rusia, scor 22-28, şi se va lupta pentru medalia de bronz în finala mică a turneului din Franţa. Pivotul naţionalei României, Crina Pintea, s-a declarat foarte dezamăgită de rezultat. Reamarcă, de asemenea, că absenţa Cristinei Neagu a fost decisivă. Nu a primit suficiente mingi utile pe semicerc de la celelalte colege.

“Dezamăgitor, da. Cred că puteam mult mai mult, dar atât s-a putut astăzi. Meciul are 60 de minute, cum spun mereu, trebuie să joci până în ultima secundă. Sincer, fetele au fost foarte motivate, poate prea motivate. Poate am dat în partea cealaltă, nu ştiu! Cred că puteam, dar nu aşa, doar să spui că vrei.

Crina Pintea își ceartă colegele. Simte că nu a fost suficient pusă în valoare în absența Cristinei Neagu

Ne-am împotmolit în ambele faze, nu ne-am apărat bine, ne-am grăbit în atac, am greşit individual şi asta a fost. E greu, normal că s-a văzut lipsa Cristinei, doar că şi noi, toate fetele…Nu vreau să găsesc scuze, dar cred că am fost prea motivate. Toate ştim unde am greşit! Sincer nu mă mai gândesc, sunt foarte optimistă de felul meu, dar trebuie să avem o altă atitudine, să jucăm tare şi să ne apărăm bine. Fără apărare nu faci nimic! Apărare şi alergare.

Cristina e mereu alături de noi, ne-a încurajat şi ne-a susţinut, ne-a spus că a fost bine. Doar că a doua repriză nu a fost aşa, s-au dus cu încă un gol, încă un gol. Nu poţi ţine aşa la nesfărşit dacă nu înscrii. Acolo, pe semicerc, puteam să dau 100 de goluri. Dar am nevoie de o minge, nu pot face magie! Sunt de opt ani la naţională, dar e prima dată când intru în primele patru la un European, nu ştiu dacă mai avem şansa asta. Fetele au încercat să-mi dea mingi, am fost de multe ori liberă, dar e greu. E greu!“, a declarat Crina Pintea, conform Prosport.

Închide ×