CFR Cluj nu are parte de cel mai bun sezon, ardelenii având rezultate destul de modeste pe plan european, dar și în competițiile interne. Formația antrenată de Dan Petrescu a remizat în prima etapă a grupelor Cupei României, 2-2 cu FC Argeș, iar presiunea a crescut pe umerii lui Dan Petrescu.
CFR Cluj are trei remize consecutive în ultimele trei partide, iar Neluțu Varga a început să fie din ce în ce mai preocupat de jocul echipei la care a investit milioane de euro. Ardelenii au evitat un eșec pe teren propriu cu Sepsi în ultima etapă de campionat, iar săptămâna aceasta a remizat la Mioveni cu FC Argeș, în prima etapă a grupelor Cupei României.
Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate recent, Dan Petrescu are o ofertă importantă din punct de vedere financiar din Qatar, iar patronul CFR-ului se gândește deja la posibili înlocuitori pentru acesta.
Una dintre principalele variante ar fi Cristi Chivu, fostul antrenor al Inter U19. Adrian Mutu a analizat la DON MUTU această șansă pe care Chivu o are la seniori și a explicat și care sunt riscurile în cazul în care va alege să meargă la CFR.
„Eu i-aș spune lui Cristi Chivu să înceapă la seniori. Nu știu dacă la CFR sau nu, dar i-aș spune să înceapă. I-am zis și când l-am sunat de ziua lui și îi spun și acum. Una e la juniori, ce a antrenat până acum și alta e la seniori. Intră undeva, fă-ți mână, ca să vezi cum e și să începi să capeți experiență.
Cristi probabil așteaptă ceva din Italia. E un risc să mergi la CFR pentru că este un club titrat, e un club cu presiune mare și tu ești la prima experiență la seniori. Este un risc, dar sunt atâtea exemple. Xavi la Barcelona, cel de la Dortmund.. Asta nu înseamnă că dacă există riscuri, nu poate reuși.
E o situație importantă. El trebuie să realizeze cât de mare este riscul și să spună dacă își asumă sau nu această experiență. E bine să crezi că o să fie bine, dar poate fi și nasol. Este fotbal, nu e ușor la CFR”, a declarat Adrian Mutu la DON MUTU, show care se vede în fiecare joi, de la ora 10:30, în direct și în exclusivitate pe FANATIK.RO.
FC Argeș – CFR Cluj a fost meciul care a închis prima zi a grupelor Cupei României. Formația pregătită de Dan Petrescu a remizat, scor 2-2, cu echipa lui Bogdan Andone, asta deși a controlat disputa și a ratat mari șanse de a marca.
La final, Dan Petrescu a vorbit despre jocul cu FC Argeș, dar a dorit să clarifice și situația lui Louis Munteanu, care ar fi intrat într-un conflict cu „Bursucul” la partida cu Petrolul.
„Norocul nu e cu noi. Dacă avea adversarul ocazii multe, mai spuneai, dar în afară de acel penalty și de golul pe care l-au marcat, eu nu îmi amintesc de nicio altă ocazie. Noi pe final am ratat niște ocazii și puteam câștiga. E o perioadă mai grea, parcă mingea nu vrea să intre, dar încă suntem în cărți, atât în Cupă, cât și în campionat.
Mă îngrijorează defensiva. Fac multe greșeli individuale, a fost o greșeală mare a lui Boben, nu avea voie să facă acel penalty și nu s-a informat înainte. Adversarul mergea spre margine și putea să îl lase să se ducă. E o greșeală foarte mare.
Cei mai buni 5 jucători ne-au plecat, nu uitați. Nu este ușor să îi înlocuiești. La CFR indiferent dacă îți asumi sau nu, obiectivele sunt aceleași mereu. Pentru mine anul acesta este foarte greu pentru că sunt mulți jucători noi și au plecat cei mai buni. Eu cred în continuare în această echipă, nu s-a pierdut nimic nici în campionat, nici în Cupă.
Dacă nu mă înșel, în campionat FCSB este în urma noastră și a cheltuit foarte mult, ne-a luat și atacantul. În Cupă mai sunt două meciuri, dacă le câștigăm, mergem mai departe. Noi nu vedem realitatea, ce jucători au venit, ce jucători au plecat. Când băteam cu 1-0, eram criticat non-stop că jucăm prost, acum avem cele mai multe goluri marcate și nu zice nimeni nimic.
Astăzi trebuia să câștigăm, dar greșeala individuală nu am cum să o antrenez. Nu am văzut faza (n.r. Când Ciprian Deac a aruncat banderola). La Louis Munteanu era foarte clar, era accidentat, șchiopăta, trebuia să iasă. Nici acum nu și-a revenit. Azi a fost primul antrenament al lui, sperăm să îl refacem pentru meciul de la Buzău. Eram supărat că nu mi-a spus că este accidentat, acum suntem bine”, a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.