În direct la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici, fostul președinte de la CFR Cluj a apreciat că Bîrsan s-a descurcat foarte bine la partida din Bănie și a avut în general o prestație care s-a ridicat la nivelul jocului foarte spectaculos prestat de cele două echipe.
De asemenea, cu aceeași ocazie, Balaj a explicat și de ce crede el că nu este neapărat o problemă faptul că arbitrul de centru a avut nevoie de ajutor din camera VAR pentru a dicta în cele din urmă penalty pentru olteni în prelungiri după acea ieșire a lui Marian Aioani.
„Foarte bun. A fost la nivelul meciului, a fost un arbitraj foarte bun. Pentru asemenea situații s-a introdus sistemul VAR, mă refer la acordarea loviturii de pedeapsă. Doar la reluări cu încetinitorul s-a putut stabili că portarul a jucat sau nu mingea înainte de a lovi cu brațul, pumnul capul atacantului. Doar cu sistemul VAR poți descoperi așa ceva.
Și atunci sunt convins că în această ultimă fază, la cum a arbitrat până în acel moment Bîrsan, i-a cerut arbitrului din camera VAR să monitorizeze, să revadă reluările și să-l sprijine în a depista acest amănunt important în acordarea unei lovituri de pedeapsă.
(…) Având această plasă de siguranță, sistemul VAR, preferă arbitrii, din dorința de a nu greși, să… E o altă viteză de joc, plus contează unghiul pe care îl are arbitrul în acel moment. Mâna portarului a trecut milimetric pe lângă minge și la viteza pe care o are jocul poți să te păcălești”, a spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.
În plus, fostul arbitru internațional a mai sesizat un moment destul de important pe care Bîrsan l-a tratat, în opinia sa, foarte bine. Nu în ultimul rând, Balaj i-a acordat acestuia și o notă foarte bună pentru prestația de pe „Ion Oblemenco”.
„A existat o anumită stare de iritare și în suprafețele tehnice, și e normal să apară așa, pentru că cei de la Craiova, gazdele care au fost susținute de un public minunat în tribune, a existat acea frustrare, pentru că au jucat foarte bine. Craiova, din punctul meu de vedere, nu merita să piardă această partidă. Rămâne de discutat care este scorul corect, dar un lucru este cert, Craiova nu merita să piardă la modul în care a evoluat.
(n.r. Dacă ar fi fost observator la acest meci, ce notă i-ar fi acordat lui Marcel Bîrsan) 8.4, 8.5, e o notă mare. Îmi aduc aminte și de acel moment în care s-au acordat anumite avertismente în suprafața tehnică la faultul făcut de Bancu asupra lui Dobre parcă, în fața băncilor. Am văzut o singură dată reluarea, nu aș vrea să greșesc, dar nu ar fi fost fault dacă ar fi fost lovită mingea clar înainte de un eventual contact la nivelul piciorului stâng al lui Dobre.
Ori, din punctul meu de vedere, Bancu a atins și piciorul, și mingea, deodată. Creează confuzie o asemenea intrare, dar, conform literei Legilor Jocului, este fault. Faultul a fost acordat. Un fault simplu, dar care în urma stării de tensiune și frustrarea care a existat, pentru că cei de la Craiova au jucat bine, e normal să apară și asemenea reacții.
Până la urmă, din punctul meu de vedere, Bîrsan a arbitrat undeva la nivelul jocului aș spune, deci foarte bine”, a mai spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.