Cristi Balaj a criticat arbitrajul la FANATIK SUPERLIGA după FCSB – CFR Cluj 1-1, iar oficialul ardelenilor nu ascunde răceala acută dintre el și Dan Petrescu.
Cristi Balaj nu s-a ferit să ascundă că nu se înțelege cu Dan Petrescu: „Nu, nu vorbim. Am fost ocupați. Fiecare am avut ceva de făcut. Unii să aducă jucători, alții să pregătească un meci. Și mai e ceva, adică noi situații de genul ăsta am mai avut de-a lungul timpului”.
Fostul arbitru a fost însă foarte franc: „Și toate aceste situații în care fiecare are un punct de vedere pe care și-l impune, avem ceva de zis. Adică nu mi s-ar părea corect să trebuiască să fiu de acord cu tot ceea ce spun eu sau invers”.
Balaj e convins că această lipsă de comunicare nu afectează performanțele echipei, ba din contră: „Mi se pare normal să avem puncte de vedere diferite. Fiecare are personalitatea lui. Aceste momente pe care de fiecare dată le-am depășit ne-au ajutat să progresăm, să obținem mult mai mult decât dacă am fi avut situații în care fiecare îi dădea dreptate celuilalt, chiar dacă nu are. Clubul este mai important decât orice relație. Nici pe WhatsApp”.
După Mogoș, de la CFR Cluj ar putea să mai plece doi jucători: „Rămâne de văzut. În principiu da. E Kresic de care întreabă echipe. Mogoș are ceva oferte și probabil mai pleacă încă un fundaș central. Vedem. Nici nu știi cum e mai bine”.
Și Cristi Balaj a vrut din nou să vorbească despre problemele majore cu care CFR Cluj s-a confruntat la derby-ul cu FCSB: „La ultimul meci am avut Simao indisponibil, care e de departe cel mai bun fundaș stânga din țară, Tachtsidis a fost indisponibil, Fica a fost indisponibil, Abeid s-a accidentat și el. Bolgado a intrat chiar dacă a avut anumite probleme medicale.
Am subliniat acest lucru în mod special pentru că s-a vorbit doar despre absențele celor de la FCSB. Au existat, într-adevăr. Noi suntem obligați să dăm soluții antrenorului. Am jucat bine. Am avut momente bune și când s-a jucat 11 la 11. Iar Louis Munteanu este letal. Kamara când a intrat, Korenica a jucat bine. Matei Ilie joacă bine”.