Sport

Cristi Balaj, detalii de ultima oră despre starea gazonului la CFR Cluj – FCSB: “La noi a nins până de curând”

Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a dat detalii de ultimă oră despre starea gazonului înaintea derby-ului cu FCSB în a treia etapă din play-off-ul SuperLigii.
09.04.2023 | 11:40
Cristi Balaj detalii de ultima ora despre starea gazonului la CFR Cluj  FCSB La noi a nins pana de curand
Cristi Balaj a oferit detalii de ultimă oră despre starea gazonului înainte de CFR Cluj - FCSB. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

CFR Cluj primește vizita celor de la FCSB în derby-ul etapei cu numărul 3 din play-off-ul SuperLigii, duminică, 9 aprilie, ora 21:00. Cristi Balaj, președintele campioanei României, a anunțat că stadionul va fi plin, iar terenul se va prezenta în condiții optime, deși a nins în Ardeal în ultimele zile.

Cristi Balaj anunță un stadion plin la derby-ul CFR Cluj – FCSB: „Noi nu împiedicăm accesul nimănui”

Ultimul meci direct din Gruia, câștigat de FCSB, scor 1-0, la începutul lunii februarie, s-a jucat pe un teren extrem de greu. Deși a nins la Cluj-Napoca și înaintea meciului din a treia etapă a play-off-ului, Cristi Balaj a anunțat că gazonul se prezintă în condiții bune.

ADVERTISEMENT

„(n.r. CFR Cluj – FCSB 0-1) Au fost temperaturi foarte scăzute. A fost bun terenul în condițiile date. O să fie un teren bun. S-au dat toate vitaminele necesare. Noi am avut ninsoare până de curând. De-abia de azi vedem soarele la Cluj. Terenul este bun. Stadionul va fi plin.

Noi suntem un club care oferă posibilitatea tuturor celor care iubesc fotbalul în special suporterilor noștri să fie prezenți la stadion. Noi nu împiedicăm accesul nimănui. Au șanse de a achiziționa bilete. Avem o limitare de scaune, de locuri pentru că stadionul nu este foarte mare. E important că vom avea stadion plin”, a declarat Cristi Balaj, potrivit digisport.ro.

ADVERTISEMENT

Cristi Balaj îi dă dreptate lui Dan Petrescu înaintea derby-ului cu FCSB

Dan Petrescu și-a făcut praf jucătorii după rezultatul de egalitate înregistrat de CFR Cluj, scor 1-1 cu Universitatea Craiova în a doua etapă din play-off. Cristi Balaj i-a dat dreptate antrenorului campioanei, mărturisind că Dan Petrescu nu s-a plâns de CV-ul fotbaliștilor săi, ci de numărul de jucători pe care îl are la dispoziție.

„Dan Petrescu s-a referit la numărul jucătorilor. Dan Petrescu are dreptate când spune că alte echipe au acei patru jucători formați de club care poate să aibă și 24, 28 și 30 de ani. Dan Petrescu are dreptate pentru că există cluburi care au acei 3, 4 jucători pentru că i-au format în trecut, iar noi nu avem niciunul. N-aveam când să-i formez eu Cristi Balaj pentru că am venit acum un an. Și nici Dan Petrescu. 

ADVERTISEMENT

În acest moment ne-am îndreptat atenția mai mult decât s-a întâmplat în trecut pentru că am discuții permanente cu cei de la Academie. Ne-am îndreptat atenția către ei și peste 3, 4 ani de zile vom avea soluții în acest sens. Probabil, nu putem să rezolvăm această problemă într-un timp atât de scurt”, a mai spus Cristi Balaj.

„Suntem preocupați de a crea un club cu o fundație sănătoasă”

Farul poate profita de pe urma unei remize în derby-ul CFR Cluj – FCSB. Echipa antrenată de Gică Hagi a câștigat, scor 3-2 cu Universitatea Craiova și s-a distanțat la cinci puncte de campioana României și la șase puncte de vicecampioană.

ADVERTISEMENT

„Așa este. Cred că Farul își dorește cel mai mult un rezultat de egalitate. Ăsta e fotbalul, frumusețea play-off-ului și până la urmă vorbim de sport. Suntem preocupați de a crea un club cu o fondație sănătoasă.

Un club care să nu mai oblige patronul să aducă bani de acasă și să facem un management pe care să-l înălțăm așa cum ne-am dorit”, a mai spus Cristi Balaj, care a revenit cu detalii despre situația financiară de la CFR Cluj.

„Am redus pierderea de la 9 milioane la 3,5 milioane de euro”

„Noi am spus-o răspicat atunci când am sosit la scurt timp s-a încheiat raportul financiar. N-am reușit cu echipa mea să ne punem amprenta pe situația financiară. Analiza s-a prezentat. A fost o pierdere de 9 milioane de euro în acel an. Anul acesta am redus pierderea de la 9 milioane la 3,5 milioane de euro.

Am plătit anumite datorii, lucru care ne-a încurcat în dezvoltarea proiectului propus. S-a redus nivelul salarial cu 17% pentru că în ultima perioadă am beneficiat de aceste sume. Am redus la 530.000 salariu net, la 360.000 și îl vom mai reduce.

Dar contractele pe care le avem semnate nu pot fi încălcate și anulate decât bilateral. S-a redus aproximativ 40% datoriile către angajați din acest punct de vedere suntem pe un trend ascendent, dar nu așa cum ne-a dorit”, a mai spus președintele CFR Cluj.

Temerea lui Cristi Balaj înainte de CFR Cluj – FCSB: „Nu găsesc argumente”

Cristi Balaj a criticat dur VAR-ul românesc la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI după remiza celor de la CFR Cluj cu Universitatea Craiova. Președintele campioanei a reclamat două goluri împotriva ardelenilor. În prima etapă cu Rapid, campioana României a avut un gol anulat la ultima fază, iar în a doua etapă, oltenii au înscris după o fază în care oaspeții au acuzat o poziție suspectă de ofsaid la Andrei Ivan.

„Singurul lucru la care deja am ajuns să mă gândesc cu groază pentru că mi-e este foarte greu să dau explicații. Eu provenind dintr-o zonă a arbitrajului îmi este extrem de greu și chiar imposibil pentru că nu-mi găsesc cuvintele să dau explicații atunci când sunt întrebat de greșeli de arbitraj.

Nu găsesc argumente și am ajuns să plec capul pentru că mă simt neputincios în asemenea momente, într-o perioadă atât de importantă ca play-off-ul și atunci când avem posibilitatea să vedem reluări, să tragem linii, efectiv nu am cum să dau explicații. Înțeleg și privesc lucrurile diferit acum fiind în poziția de președinte”, a încheiat Cristi Balaj.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,65 este cota „sub 2,5 goluri” la meciul CFR Cluj – FCSB

ADVERTISEMENT