Vestea că Dan Petrescu a fost contactat în vederea preluării postului de selecționer al României în locul lui Mirel Rădoi naște reacții dure în tabăra campioanei CFR Cluj. Chiar dacă patronul Neluțu Varga și-a dat acordul, președintele Cristi Balaj nu ezită să atace FRF, în condițiile în care tratativele s-au purtat cu două săptămâni înaintea pauzei competiționale din iarnă.
„Au creat o situație delicată și puteau să mai aștepte, din punctul meu de vedere”, susține fostul arbitru internațional, exprimându-și, totodată, convingerea că „Bursucul” nu-și va încălca promisiunea de a rămâne pe banca ardelenilor cel puțin până în vara lui 2024, când i se încheie contractul.
Dacă va accepta, totuși, să-i conducă pe „tricolori”, acesta va avea drept obiectiv calificarea la Campionatul European din 2024. Cu alte cuvinte, următoarea ediție a Ligii Națiunilor – programată să înceapă în vara anului viitor – nu va fi altceva decât un prilej pentru cristalizarea și punerea în aplicare a ideilor sale de joc.
„Dan Petrescu este sub contract cu CFR Cluj. Am venit aici și pentru că el a insistat și mi-a promis că vom fi împreună pentru următorii doi ani și jumătate. Din punctul meu de vedere, eu îl văd un om de cuvânt.
În altă ordine de idei, mai sunt două săptămâni importante, în care CFR care are și probleme de lot și un meci în plus în competiția europeană, să dezvolți un asemenea subiect, fără să aștepți să treacă ultima partidă din acest an, mi se pare…
Noi mai avem meciuri de jucat până în iarnă și interesul lor pentru Dan ne-a dat peste cap. Au creat o situație delicată, puteau să mai aștepte, din punctul meu de vedere.
Am fost ospitalieri și eleganți, dar se putea aștepta. E clauza de reziliere a lui Dan Petrescu, pe care FRF și-o permite dacă vrea să-l ia cu adevărat.
Sunt subiectiv, dar dacă eram factor de decizie, îl luăm pe Dan Petrescu la națională. Aș fi așteptat până la sfârșitul anului și era prima persoană cu care discutam”, a declarat Cristi Balaj la Digi Sport.
Pe de altă parte, Dan Petrescu a dat asigurări că va rămâne concentrat 100% asupra meciurilor rămase de disputat până la pauza competițională din iarnă. În ceea ce privește oferta de a prelua echipa națională, discuțiile decisive cu Neluțu Varga și FRF vor avea loc abia după duelul cu FC Argeș. Acesta este programat sâmbătă, 18 decembrie, în Gruia.
„Lumea spune ce vrea, e democrație. Respect orice declarație. Dacă nu se ajunge la jigniri, eu respect orice declarații. Nu am vorbit cu patronul echipei despre oferta FRF, mă țin de cuvânt, o să vorbesc cu el după ultimul meci.
Mai avem trei meciuri în campionat și unul în Conference League. Eu vreau să mă concentrez la munca de aici, mă cunoașteți, sunt profesionist 100%. Nu vreau să mă gândesc la altceva, mă gândesc doar la CFR Cluj”, a punctat tehnicianul campioanei.