Daniel Bîrligea a devenit rapid unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști din Superliga României, iar transferul la FCSB s-a dovedit a fi extrem de inspirat. Comparația cu Louis Munteanu rămâne însă de actualitate. Cristi Balaj, oficial al celor de la CFR Cluj, a vorbit despre cei doi atacanți.
În meciul de joi seară cu Olympiakos, Daniel Bîrligea a fost trimis la vestiare după ce a văzut două cartonașe galbene. Atacantul consideră că arbitrul a exagerat. Din această cauză, el va rata partida cu Hoffenheim programată în luna decembrie.
Cristi Balaj crede că CFR Cluj s-a mișcat foarte bine în ultimii ani, identificând jucători de mare potențial pe care ulterior i-a vândut pe sume importante. Oficialul a discutat despre evoluțiile lui Louis Munteanu și Daniel Bîrligea.
„Și Louis are mici probleme la spate. Ar vrea Robert Niță să aibă favoriții lui un atacant cum avem noi. Când spuneam despre Bîrligea că e un jucător bun, erau persoane care spuneau că nu, că nu merită, că altul e mai bun. De ce este privit acum diferit la FCSB?
Înseamnă că ne pricepem. Bîrligea nu e singurul pe care l-am descoperit. Sunt mulți. La fel a fost și Otele, și Yeboah”, a explicat Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, în direct la Fanatik Superliga.
Daniel Bîrligea le-a mulțumit colegilor pentru că ”l-au salvat” după ce a fost eliminat din meciul cu Olympiakos Atacantul a oferit imagini de colecție la finalul meciului cu Olympiakos, disputat pe Arena Națională. El și-a arătat aprecierea față de coechipierii săi, pupându-i pe frunte în semn de mulțumire pentru efortul depus în condițiile dificile, când echipa a jucat în 10 oameni.
„Îmi cer scuze tuturor fanilor și colegilor mei. Sunt lucruri care se întâmplă, dar în meciuri ca acesta ar fi bine să nu. La primul cartonaș i-am spus arbitrului că, în prima repriză, a dat galben pentru o fază similară, în același loc, iar în a doua repriză nu a dat nimic.
S-a întâmplat, asta e. Al doilea galben vine după un contact de joc, după mine. Eu nu am făcut faultul, pur și simplu mi-a șutat în gheată. Cu siguranță era supărat pe mine că i-am spus ce să facă, dar e vina mea.
Am simțit că putem juca, i-am dominat. În prima repriză nu au avut nimic, eram cu un picior în capul lor. În a doua repriză am rezistat ca o echipă mare. Cred că jumătate din România se gândea la o înfrângere mare: 0-3, 0-4, 0-5”, a declarat Daniel Bîrligea la finalul meciului.