Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cristi Balaj tună şi fulgeră după U Cluj – CFR Cluj 2-2: “Nimeni nu e mulţumit! Putem rata play-off-ul” Critici la adresa jucătorilor: “Au toate condiţiile!”

CFR Cluj a mai bifat o etapă fără victorie în SuperLiga după 2-2 cu rivala U Cluj. Cristi Balaj a făcut iureș în direct după ce criza echipei sale se adâncește tot mai mult.
30.09.2025 | 11:58
Cristi Balaj tuna si fulgera dupa U Cluj  CFR Cluj 22 Nimeni nu e multumit Putem rata playofful Critici la adresa jucatorilor Au toate conditiile
Cristi Balaj, dur după seria neagră a CFR-ului în SuperLiga. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Derby-ul U Cluj – CFR Cluj din etapa a 11-a din SuperLiga s-a încheiat cu scorul final de 2-2. Formația din Gruia a uitat gustul victoriei în campionat, iar situația din clasament este îngrijorătoare. Cristi Balaj a intrat în direct și și-a vărsat frustrarea.

Cum iese CFR Cluj din criză: “Jucătorii trebuie să strângă rândurile! Depinde doar de ei”

Prima și singura victorie a CFR-ului în actualul sezon din SuperLiga datează de pe 13 iulie, când ardelenii debutau în această stagiune cu un 2-1 pe teren propriu în fața Unirii Slobozia. De atunci și până acum au urmat mai multe rezultate dezamăgitoare, iar locul din clasament creează fiori reci pe spatele celor din conducere.

ADVERTISEMENT

„Un egal care nu ajută nicio echipă, noi aveam nevoie de victorie. Au trecut prea multe etape de când nu am câștigat. Să luăm iar un gol… autogol, pentru că s-a întâmplat și etapa trecută la Metaloglobus, este frustrant. Doar jucătorii și staff-ul pot… trebuie să strângă rândurile.

Depinde de ei, condițiile sunt aceleași ca în anii în care s-au câștigat campionate. Depinde de jucători în primul rând. Sezonul trecut au încheiat pe locul 2 și au câștigat Cupa României. Echipa, în mod normal, trebuia să arate mult mai bine. Este un campionat atipic”, a spus inițial Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Şedinţă cu jucătorii la CFR Cluj: “Le-am arătat clasamentul de anii trecuţi”

CFR Cluj nu este obișnuită să se poziționeze în zona inferioară a clasamentului, echipa fiind în ultimii 7 ani învățată cu lupta la titlu direct de pe podium. Cristi Balaj le-a prezentat această situație și jucătorilor, lăsând să se înțeleagă clar că nu acesta este nivelul clubului și că situația trebuie remediată neapărat.

ADVERTISEMENT

„Au fost greșeli ușor de evitat, dar asta discutăm intern, pentru că altfel aș folosi nume și nu mi se pare potrivit să scot în evidență aspectele negative în mass-media. Noi știm ce s-a greșit, am discutat la birou în primul rând despre minusuri.

ADVERTISEMENT

Este un blocaj la nivelul tuturor, el există. Dacă stai și plângi nu rezolvi nimic. Singura soluție este să pui capul în pământ, să muncești mai mult, să repeți mai mult, să faci analize. Dacă faci asta, ai șanse, dacă nu, n-ai cum să câștigi…

Normal că am subliniat acest lucru, că putem rata play-off-ul. Am avut o ședință cu jucătorii și am vorbit despre calitățile lor. Le-am explicat că fără muncă și spirit, calitățile sunt egale cu 0. Le-am prezentat clasamentul din anii trecuți și pe cel de acum… Mai mult de atât, ce să te motiveze?”, a mai spus oficialul ardelenilor.

ADVERTISEMENT

Louis Munteanu, un singur gol în acest sezon: “E vina tuturor! Echipa îl ajuta mai mult anul trecut”

Louis Munteanu nu se regăsește după ratarea transferului în străinătate. Golgheterul sezonului trecut din România a fost aproape de gol cu U Cluj, însă mingea nu a vrut să intre în poartă. Cristi Balaj a apreciat însă efortul depus de tânărul atacant și crede că va reveni în scurt timp la forma care l-a consacrat.

„A alergat mult, având în vedere că e primul meci după revenire. A avut și acea situație când portarul lor a avut reflex de handbal. A muncit mult, dar la fotbal contează golul. A marcat și în Suedia de două ori și a fost offside… 

E vina tuturor, pentru că echipa îl ajuta mai mult în sezonul trecut. Dacă avem o nemulțumire e legată de felul în care controlăm faza defensivă. Am luat prea multe goluri, nepermis de multe”, a spus Cristi Balaj.

Reacţia lui Neluţu Varga după U Cluj – CFR Cluj 2-2: “Nu are cum să fie mulţumit!”

Neluțu Varga, cel a cărui zi de naștere a coincis cu ziua derby-ului U Cluj – CFR Cluj, nu a fost mulțumit de rezultatul final. Cristi Balaj a spus în direct că tot staff-ul spera să îi facă patronului cadou o victorie.

„Nu are cum să fie mulțumit. Și noi așteptam să îi facem un cadou, nu am avut zile frumoase. Când am avut eu ziua de naștere mi-a stricat-o FC Botoșani (n.r. – CFR – Botoșani 3-3)”, a comentat Cristi Balaj.

Cum a reacționat Neluțu Varga după U Cluj - CFR Cluj 2-2

Care e situaţia lui Slimani şi Zouma la CFR Cluj

Slimani și Zouma, cele două vedete de la CFR Cluj, au încă situația incertă la echipă. Dacă atacantul a jucat etapa trecută 20 de minute, fundașul nu a intrat nici de data aceasta. Cristi Balaj a oferit detalii în direct despre cei doi fotbaliști aduși în fereastra de mercato.

„Nu știu să spun de ce Slimani nu a jucat aseară. Zouma încă mai are de recuperat, dar Slimani a demonstrat că poate juca. A avut și o săptămâna în plus de pregătire. Nu știu când îi vom vedea pe amândoi”, a explicat Cristi Balaj în direct.

Biliboc, revelaţia CFR-ului în acest sezon

Lorenzo Biliboc, puștiul crescut de Juventus, impresionează în tricoul CFR-ului. Tânărul atacant a marcat și cu UTA, dar și cu U Cluj, aducând astfel puncte importante pentru „feroviari”. Laudele de la Cristi Balaj nu au întârziat.

„Consider că Biliboc este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am avut pe teren și la meciul acesta și etapa trecută, cu UTA. Biliboc a fost schimbat la cererea lui. El a fost foarte bun, eu l-am și lăudat!”, a spus Cristi Balaj despre tânărul fotbalist.

CFR Cluj, meci dificil cu Hermannstadt

Hermannstadt este următoarea echipă ce iese în calea CFR-ului până la pauza competițională alocată jocurilor echipelor naționale. Cristi Balaj este conștient că, deși sibienii au pierdut cu FC Argeș, rămân o echipă periculoasă.

„O echipă dificilă, care joacă bine în deplasare. Chiar dacă în ultima partidă au făcut un meci mai slab, sunt o echipă periculoasă și au un antrenor foarte bun!”, a mai spus Cristi Balaj în direct.

Louis Munteanu, convocat de Mircea Lucescu pentru acţiunea din octombrie? “Se pregăteşte foarte bine”

Mircea Lucescu trebuie să se gândească serios la variantele din atacul echipei naționale odată cu accidentarea lui Denis Drăguș. Cristi Balaj este convins că selecționerul va apela la serviciile lui Louis Munteanu pentru meciurile cu Moldova și Austria.

„Nu am primit încă intențiile selecționerului pentru situația la echipa națională. Probabil că Louis Munteanu va fi, nu doar din cauza situației lui Drăguș. A arătat bine la antrenamente, s-a pregătit, iar aseară a făcut un efort major. A alergat mult, s-a luptat. Ar fi înscris dacă nu exista acel reflex al portarului”, a concluzionat Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.

Cristi Balaj, dur după U Cluj - CFR Cluj 2-2