Cristi Bălgrădean a discutat cu FANATIK și a făcut o analiză a tuturor echipelor importante din SuperLiga, la multe dintre acestea fiind chiar jucător. Actualul portar de la Sănătatea Cluj spune totuși că Dinamo nu are șanse să câștige campionatul, în ciuda faptului că vede echipa lui Kopic pe podium.
Cristi Bălgrădean: „Dinamo a mai făcut surprize și în anii trecuți. Depinde și de program, de multe aspecte. Se pot bate la locurile fruntașe, dar nu la campionat. Cred că au forță să ajungă pe podium. Sper să revină în Europa că au trecut mai bine de 10 de ani de când n-au mai jucat în cupele europene.
Pentru mine clar numărul unu ar fi Roșca. Eu pe el l-aș băga, poate să crească mult, să prindă un transfer. Dacă ar fi o diferență de la cer la pământ între Roșca și Epassy mai ziceam, dar nu e cazul. Eu clar îl aleg pe el, e jucător român”.
„Pufi” nu i-a uitat nici pe cei de la CFR Cluj: „Sper că CFR Cluj va reuși să își revină cu Daniel Pancu. Mi-aș dori să fie meciuri cu miză și spectacol și să fie și Dinamo acolo. La CFR au venit mulți jucători noi, care nu știu mare lucru despre fotbalul nostru. Sper să își revină odată cu venirea noului antrenor.
FCSB a făcut un meci bun cu Bologna, însă în campionat nu stau foarte bine. Au reușit acum să câștige cu UTA, vin la U Cluj, e greu. Și CFR Cluj trebuie să redreseze corabia și eu cred că e nevoie de ambele în play-off. Acolo e fotbalul, după buget, condiții și altele merită să fie acolo. Sunt și câteva surprize: Botoșaniul, Galațiul, Argeșul.
Portarul crede că atât FCSB, cât și CFR, au o misiune grea în lupta de revenire pentru a spera la primul loc: „E greu să revină FCSB și CFR în lupta la titlu. E destul de greu pentru că trebuie să treacă peste 7 echipe. Botoșaniul nu știu dacă îi mai poți scoate din play-off, la fel și Rapid, Craiova, Dinamo. Rămân cam două locuri și trebuie să treci peste multe echipe.
FCSB în Europa s-a mobilizat tot timpul în meciurile tari, cu miză. Au știut să le joace. Basel nu mi se pare o echipă așa de speriat, e o echipă de valoare apropiată. De ce să nu facă o surpriză, să se întoarcă cu trei puncte din Elveția?”.
Întrebat dacă este o presiune suplimentară pentru Târnovanu faptul că FCSB se confruntă cu probleme mari la nivelul stoperilor, Bălgrădean a punctat: „Bineînțeles că dacă folosești o improvizație pentru postul de fundaș central nu poate avea același randament ca Ngezana, Dawa, Chiricheș sau Mihai Popescu.
Cristi Bălgrădean știe de ce campioana en-titre nu a mai avut aceleași evoluții ca în sezonul trecut: „Eu cred că ei s-au și relaxat după două campionate câștigate și un parcurs excelent în Europa League. Probabil asta a intervenit și au zis că își revin, dar uite că au ajuns în situația asta. Nu poți spune că n-au valoare.
Declarațiile patronului nu crede că îi afectează foarte mult pe jucătorii FCSB-ului: „Eu n-am avut foarte multă presiune din partea lui Gigi Becali. Doar atunci după meciul de la Călărași când am greșit”.
„Pufy”, așa cum este poreclit, a dat verdictul cu privire la principalele candidate la titlu: „Din punctul meu de vedere, Universitatea Craiova și Rapid sunt principalele candidate la titlu. Deocamdată e greu de spus cine e principala favorită. Craiova e într-o perioadă mai nefastă, iar Rapid e în formă. Nu se poate însă spune că e Craiova în criză. Nu au câștigat la Metaloglobus și nu au reușit să câștige în Europa. E însă o candidată serioasă la titlu”.
Portarul în vârstă de 37 de ani a jucat și la Universitatea Craiova între 2014 și 2016: „A fost o perioadă foarte frumoasă când am ajuns la Craiova cu nea Sorin Cârțu și Emil Săndoi, Silviu Lung antrenor de portari. Am avut 19 meciuri fără înfrângere și am terminat campionatul pe locul 4. Din păcate nu aveam dreptul să jucăm în Europa.
După 2 ani acolo mi s-a propus prelungirea, dar eu voiam altceva, nu ne-am înțeles și până la urmă ne-am despărțit. Cu Mihai Rotaru nu am avut nicio problemă, din contră, consider că ne-am înțeles foarte bine”.
Bălgrădean nu a ezitat și a numit portarii pe care îi apreciază din SuperLiga și a avut un nume surpriză nominalizat:„Isenko e un portar bun, doar 22 de ani. Dacă va avea constanță va reuși să fie un plus în lupta la titlu. Îl mai au însă și pe Silvică Lung, care nu mai are nevoie de prezentare și pe Popescu, nu știu de ce nu mai joacă deloc.
Și Ștefan Târnovanu are evoluții bune, dar pentru mine e o surpriză Anestis de la Botoșani. Mi se pare top în momentul de față. E într-o formă de zile mari”.
Ajuns la 37 de ani, portarul a vorbit despre viitorul său: „Eu am contract până la vară, dar nu mă gândesc la retragere. Să vedem ce ne mai rezervă viitorul. Sincer aș mai juca dacă aș mai avea posibilitatea. Pot să mai joc și până la 40 de ani pentru că la portari e altă uzură. Vreau să mai joc cât mă țin picioarele.
Nu vreau să fiu antrenor. Dacă o să rămân în fotbal poate o să fac o școală de portari. Momentan nu am niciun plan pentru viitor în fotbal”.