Sport

Cristi Borcea mai face un copil? Cum s-a dat de gol Valentina Pelinel

31.07.2018 | 19:25

Cristi Borcea mai face un copil? Ai zice că ar trebui să aibă alte gânduri odată cu ieşirea din închisoare, mai ales că are deja şapte! Însă iată că a trecut fix o lună de zile de când fostul acționar al lui Dinamo a fost eliberat din închisoare şi semnele au apărut deja că urmează şi numărul opt! După mai bine de patru ani de detenție, Borcea a făcut cu adevărat să conteze zilele de libertate.

Cu conturile pline, afacerile prospere, copiii aproape, plus o soție superbă alături, viața a început să prindă culoare pentru finul lui Gigi Becali. Chiar dacă acesta spunea că are nevoie de o perioadă în care are nevoie de tratament psihiatric după calvarul trăit în închisoare, Borcea a ținut-o deocamdată în petreceri, șprițuri cu apropiații și de curând a revenit dintr-o vacanță de lux petrecută în Capri, Italia.

Cristi Borcea mai face un copil? Au refăcut schema “amanții”

Alături de un alt cuplu, dinamovistul şi superba Valentina Pelinel s-au bucurat de peisajele însoritei Italii la bordul unui yacht. De fapt, această escapadă romantică are o însemnătate aparte. Borcea și Pelinel ar fi petrecut prima lor întâlnire ca amanți, tot pe un yacht, în urmă cu mai mulți ani. La vremea respectivă  Borcea era căsătorit cu Alina Vidican, iar Pelinel cu Cristian Boureanu. Acum nu mai au de ce să se ascundă și fac totul fără limite.

La începutul acestei săptămâni cuplul a ieșit în oraș, la un restaurant din Herăstrău unde se adună protipendada, alături de fiul cel mare al lui Borcea, Patrick, omul pe care fostul acţionar vrea să-l facă preşedinte la Dinamo.  Semn că juniorul are în continuare o legătură bună cu viitoarea sa mama vitregă. Borcea & co  au umplut masa cu de toate și au avut parte de un ospăț pe cinste. Pe cinstea cui, nu se știe, dar cel mai probabil, tot seniorul s-a ocupat de plată. FANATIK.RO a intrat în posesia pozelor şi vi le pune la dispoziţie în exclusivitate – vezi imaginile in galeria foto de mai sus

Ce se întâmplă în Capri, se naște în România

Ritmul și pofta celor trei a trezit ceva suspiciuni și idei. Fostul patron dinamovist ar avea scuza că i-au lipsit bucatele alese și că se bucură acum de orice masă în parte. Patrick, se știe că a fost un puști pentru care mâncarea a fost poate o plăcere moștenită din familie. Dar, la un fost fotomodel de succes despre care se spune că mănâncă extrem de puțin, pofta pare ușor suspectă.

Mergînd pe aceași linie, ce face un cuplu care nu s-a mai văzut de ani de zile și merge într-o vacanță pe yacht? Activitate din care ar putea rezulta adevărate minuni, deloc străine lui Borcea (are deja şapte!)  Astfel, pofta de mâncare a viitoarei doamne Borcea s-ar putea explica lejer prin faptul că în Capri a fost conceput al optulea copil al lui Cristi Borcea. Felicitări în avans, pentru masă sau pentru “minune”!

7 copii are Cristi Borcea până în acest moment: trei copii din prima căsnicie, cu Mihaela, Patrick (20 de ani) și gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (14 ani), doi copii din căsnicia cu Alina Vidican, Gloria (3 ani) și Alexandru (6 ani), un băiețel de doi ani, Cristian Milan, cu Valentina Pelinel și o fată, Carolyn (11 ani), cu avocata Simona Voiculescu.