Life

Cristi Brancu și Teo Trandafir nu și-au vorbit 20 de ani: „Era, practic, imposibil să mergem înainte”

Cristi Brancu și Teo Trandafir se înțeleg bine, chiar dacă sunt la două televiziuni concurente, însă relația lor nu a fost mereu una bună, iar 20 de ani nu și-au vorbit.
31.10.2022 | 14:18
Cristi Brancu si Teo Trandafir nu siau vorbit 20 de ani Era practic imposibil sa mergem inainte
Teo Trandafir și Cristi Brancu sunt prieteni acum, însă în trecut nu se suportau. Foto: Kanal D/ Prima TV
ADVERTISEMENT

Puțină lume știe că între Teo Trandafir și Cristi Brancu există o frumoasă prietenie, însă cei doi nu au fost mereu apropiați. Vedetele Kanal D și Prima TV au început cu stângul și nu și-au vorbit vreme de 20 de ani.

Cristi Brancu și Teo Trandafir nu și-au vorbit 20 de ani: „A continuat deplorabil”

Cristi Brancu și Teo au trecut de la ”dușmănie” la o frumoasă amiciție, ba chiar au realizat o serie de podcasturi împreună în 2020, în anul stării de urgență.

ADVERTISEMENT

După ce Brancu a semnat cu Prima TV, realizatorul show-ului „Exclusiv VIP” s-a bătut pe același tronson orar cu Teo Trandafir, care realiza până în vara acestui an „Teo Show”, la Kanal D.

Brancu a recunoscut că din cauza faptului că s-au aflat în concurență în ultimul an și-au vorbit mai rar, însă de fiecare dată când stau de vorbă unul cu celălalt au despre ce să vorbească.

ADVERTISEMENT

Brancu a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre relația cu Teo Trandafir. Moderatorul tv s-a certat cu vedeta Kanal D, la început, din cauza unei informații care a apărut despre ea în revista pe care Brancu o conducea.

„Relația cu Teo a început prost. A scris cineva de la revista VIP ceva în neregulă despre ea… Apoi a continuat deplorabil. Nu am vorbit 20 de ani. Acum evoluează minunat. O dată ce ne-am întâlnit, am descoperit că avem aceleași repere și gânduri. A fost o mare plăcere să colaborăm.

ADVERTISEMENT

În clipa în care am devenit concurenți, era, practic, imposibil să mergem înainte. Am mai vorbit, mai rar. Ne-am transmis gânduri frumoase. Cred că Teo este un reper în lumea televiziunii și e un profesionist căruia trebuie să-i găsești locul, că e păcat să o pierzi!”, a declarat Cristi Brancu pentru FANATIK.

Ce viitor are televiziunea, în opinia lui Brancu

Cristi Brancu a acordat de curând un interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre alte prietenii pe care le are cu oamenii cunoscuți din România, dar și care crede că este viitorul televiziunii într-o lume în care mediul online prinde tot mai mult teren.

ADVERTISEMENT

Prezentatorul de la Prima TV susține că în ciuda succesului de care se bucură rețelele de socializare și platformele de streaming online precum YouTube-ul sau TikTok-ul, televiziunea mai poate oferi în continuare o pâine caldă de mâncat și încă nu a spus tot ce ar avea de spus.

Brancu ne-a zis că recunoaște importanța pe care a căpătat-o internetul, ba chiar fiul său, Tudor, are o rubrică în emisiunea sa în care prezintă și comentează cele mai virale clipuri de pe TikTok.

„Televiziunea are încă două atuuri care nu o vor scoate din atenție – este instrumentul media care acoperă cele mai bine tot ce înseamnă transmisiune sportivă și știri. Hai să zicem că și la divertisment joacă destul de bine. Nu e clar pentru cât timp. Online-ul nu se descurcă suficient în aceste situații.

Ideal este ca televiziunea să mizeze tot mai mult pe atuurile sale, pentru că meciul cu filmele sau muzica este pierdut. Copiii sunt pierduți, de asemenea, pentru că astăzi, orice copil pune mâna în primul rând, cu o pricepere parcă înnăscută, pe smartphone și se împrietenește cu You Tube-ul. Așadar, ideal în viață e să bați fierul unde e cald!”, este opinia lui Brancu.

ADVERTISEMENT