Deși privit cu mult scepticism în vara anului trecut când a fost numit în locul lui Simone Inzaghi, tehnicianul român și-a arătat întreaga măiestrie într-un sezon ce se anunța dificil pentru Inter. Iar acum urmează recompensa: un nou contract și salariu mărit.
Cristi Chivu a impresionat pe banca tehnică a Interului și a câștigat ”scudetto” într-un sezon considerat de tranziție. Performanța fostului căpitan al naționalei României are ecou la cel mai înalt nivel, iar președintele Giuseppe Marotta, omul care a mizat nebunește pe antrenorul român, îi pregătește o surpriză plăcută.
Mai exact, este vorba de o prelungire a contractului până în vara anului 2028, iar italienii au anunțat că cele două părți au stabilit să se întâlnească după finala Cupei Italiei, programată miercuri, 13 mai.
”Inter e atât de mulțumită de Cristian Chivu încât vrea să-l recompenseze cu o prelungire a acordului, respectând astfel și politica clubului ‘nerazzurro’, care nu permite posibilitatea de a începe un sezon cu un antrenor al cărui contract expiră.
După finala din Cupa Italiei, care ar putea oferi o ‘dublă’, obținută în 2010 în toată istoria clubului, președintele Marotta îl va chema pe protejatul său la sediul clubului pentru a-i înmâna stiloul: semnează aici, băiete, împreună vom ajunge departe”, a anunțat cotidianul Gazzetta dello Sport.
În urma noului acord ce urmează să fie semnat săptămâna viitoare, Cristian Chivu se va alege cu o mărire de salariu de aproximativ un milion de euro, urmând să încaseze un salariu stagional de 3.000.000 de euro.
”Concordia e primul efect al titlului obținut, în așteptarea verdictelor care vor servi la întocmirea evaluării finale a sezonului. Un singur meci, chiar dacă este o condiție necesară pentru restilizarea vitrinei cu trofee, nu poate influența strategiile pe termen mediu ale clubului.
Înțelegerea e ca clubul și Chivu să se întâlnească după cele două meciuri contra lui Lazio pentru a discuta despre viitor. Împreună. Marotta a fost deja clar în legătură cu relația care îl leagă de Cristian. E sigur că Chivu va rămâne ‘chiar mai mult decât mine în această echipă’, prelungind o traiectorie ce a depășit toate așteptările.
Din acest motiv, îi va mări salariul de la 2,1 milioane de euro la 3 milioane de euro, stabilind data expirării noului angajament la 30 iunie 2028. Se comportase similar cu Simone Inzaghi, care a obținut o reînnoire după celebrarea câștigării titlului precedent”, a mai scris publicația italiană.
În ciuda câștigării titlului și a șansei de a face eventul, Cristi Chivu este conștient de faptul că are nevoie să întărească lotul pentru a putea face față provocării ce îl așteaptă în sezonul următor și a cerut conducerii să facă transferuri în perioada de mercato din vară.
Iar primul nume vehiculat pentru a ajunge sub comanda românului este cel al mijlocașului englez Curtis Jones de la Liverpool. Deși o mare promisiune a ”cormoranilor”, acesta nu a reușit să-și câștige un loc de titular nici sub comanda lui Arne Slot, și și-ar dori să plece.
”Curtis Jones și-a dat acordul total de a se alătura lui Inter Milano, ba chiar a vrut să îmbrace tricoul ‘nerazzurrilor’ încă din ianuarie, însă Liverpool și Arne Slot i-au blocat plecarea. Dorința mijlocașului englez este un factor foarte important, însă totul va depinde de prețul cerut de Liverpool, echipă cu care mai are contract până în 2027”, a anunțat jurnalistul Fabrizio Romano.