Sport

Cristi Chivu a lăudat doi jucători de la Inter după victoria uriașă cu Fiorentina: „În sfârșit și-a arătat calitățile”

Interul lui Cristi Chivu a învins Fiorentina pe teren propriu la primul meci jucat după șocul suferit la Napoli. Ce a declarat antrenorul român la finalul partidei și pe care dintre jucători i-a lăudat.
30.10.2025 | 00:01
Cristi Chivu a laudat doi jucatori de la Inter dupa victoria uriasa cu Fiorentina In sfarsit sia aratat calitatile
Cristi Chivu, pe marginea terenului în timpul unui meci jucat de Inter. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Chivu a vorbit în primul rând despre cât de important este ca jucătorii săi să aibă capacitatea de a depăși momentele complicate de pe parcursul unui sezon, așa cum a fost episodul petrecut recent sub Vezuviu, când Inter a avut parte de un prejudiciu considerabil din perspectiva arbitrajului.

Cristi Chivu a explicat pe larg cum a reușit echipa lui să se impună în Inter – Fiorentina 3-0

Ulterior, românul, criticat destul de aspru în presa din Italia după eșecul de la Napoli, a punctat și că diferența în această victorie cu scorul de 3-0 în fața celor de la Fiorentina a fost făcută de concentrarea în plus la finalizare din repriza secundă, atunci când de altfel au fost marcate toate golurile.

ADVERTISEMENT

„O echipă precum Inter are obligația și datoria de a depăși momentele dificile pentru a-și urma visul, obiectivul. Astăzi nu a fost ușor, am întâlnit o echipă organizată care a ales să se apere jos pentru a pleca pe contraatac.

La început, ne-am chinuit cu alegerile corecte de finalizare, dar pasele au fost bune. Iar în a doua repriză, am adăugat concretețe și determinare și am deschis scorul cu un șut din afara careului pe care nu-l încercasem în prima repriză. După al doilea gol, lucrurile au devenit mai ușoare.

ADVERTISEMENT

Astăzi am avut răbdare, am înțeles că trebuie să menții o energie mentală și o claritate maxime pentru a înțelege ce face adversarul. Și, în cele din urmă, totul dă roade. Când a venit al doilea gol am avut mai multe spații”, a spus Cristi Chivu la finalul meciului pentru Sky Sport, citat de tuttomercatoweb.com. 

ADVERTISEMENT

Cristi Chivu, mențiuni speciale pentru doi jucători după victoria cu Fiorentina

Întrebat în legătură cu cei doi, antrenorul lui Inter a avut doar cuvinte de laudă de spus despre Petar Sucic, marcator în acest meci, și Yann Bisseck:

„Nu cred că am fost foarte calm în discuțiile mele din ultimele luni. Dar mă bucur pentru Petar. Este un mijlocaș complet, cu calitate și ambiție și creează ocazii într-un anumit fel. Și când intră în careu, are abilități tehnice și claritate. În sfârșit le-a arătat. Suntem cu toții fericiți pentru el, pentru cum a sosit și pentru cum lucrează pentru a ajuta echipa.

ADVERTISEMENT

Este corect să-i recompensăm și să-i lăsăm pe jucătorii tineri să joace, dar trebuie să fim atenți cum și cu cine îi punem în joc. Este ușor pentru noi, echipa este plină de experiență și îi ajută pe jucătorii tineri. Nu doar în meciuri, ci și dând un exemplu în timpul săptămânii și forțându-i să-și ridice nivelul.

Sunt mulțumit de prestația lui Yann. Având în vedere calitățile sale, am crezut întotdeauna că ar putea juca pe postul de fundaș central. Mi-a plăcut în Belgia și l-am încercat din nou, mai ales având în vedere amenințarea pe care o poate reprezenta un jucător ca (Moise) Kean.

La un moment dat, a venit să bea apă și i-am spus că, dacă are dubii, îl poate lăsa să-l atace fără să încerce să-l anticipeze. Acesta este un mod de a înțelege ce ar trebui și ce nu ar trebui să cedezi. Ca jucător, nu am fost la fel de rapid ca el, dar îi pot învăța pe jucătorii mei câteva mici secrete despre rolul defensiv”.