Aflat la prima aventură pe banca unei echipe de seniori, Cristi Chivu a avut parte de un debut de vis pe banca celor de la Parma. Formația pregătită de tehnicianul român s-a impus cu 2-0 în duelul cu Bologna și a pus punct seriei de patru înfrângeri consecutive.
Cristi Chivu are un obiectiv greu în acest sezon alături de Parma, echipa fiind implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Tehnicianul român a acceptat provocarea de a antrena în premieră la seniori, după ce în trecut antrenase la Inter Primavera.
La primul său meci pe banca echipei, disputat chiar pe Stadio Ennio Tardini, Parma a obținut o victorie grea în fața celor de la Bologna, scor 2-0 și a pus punct unei serii de patru înfrângeri consecutive, acesta fiind și motivul demiterii lui Fabio Pecchia.
Dennis Man a intrat în repriza a doua a partidei și a oferit o pasă de gol la reușita de 2-0, înscrisă de elvețianul Simon Sohm. Cu această victorie, Parma a ieșit temporar din zona roșie, cel puțin până la jocul dintre Empoli și Atalanta.
De asemenea, prin acest succes, Cristi Chivu a intrat în istoria clubului, fiind abia al treilea antrenor care câștigă la meciul de debut în Serie A. Carlo Ancelotti a mai reușit această în performanță, în 1996 și Pietro Carmignani, în 2001. Chivu este primul antrenor străin care reușește asta.
Cristi Chivu a trecut repede peste succesul cu Bologna și se pregătește de următorul meci. În runda cu numărul 27, Parma va juca în deplasare pe terenul celor de la Udinese, echipă unde evoluează Răzvan Sava.
Udinese încă trage tare pentru a prinde un loc de cupe europene la finalul acestui sezon și are două victorii consecutive în ultimele două jocuri disputate pe teren propriu: 3-2 cu Venezia și 3-0 contra celor de la Empoli.