Pe 6 ianuarie 2010, Cristi Chivu suferea o accidentare extrem de gravă la cap într-un meci Chievo Verona – Inter Milano, iar la 15 ani distanță a rememorat acele clipe de groază în care putea să-și piardă viața.
Recent intrat în echipa Superbet, fostul mare internațional a stat de vorbă cu jurnalistul Dan Capatos, într-un interviu pentru Superbet Romania, și a dezvăluit ce contribuție fantastică a avut soția sa Adelina la cariera sa de succes.
”Transferul meu la Inter din acea vară a coincis cu faptul că am cunoscut-o și pe Adelina (n.r. – soția sa). Toate s-au legat frumos. Trofee câștigate, campionate câștigate, respect, stimă, statut, tot ce vrei, dar și probleme.
Accidentările pe care le-am avut, e așa un roller coaster de trăiri, dar a fost frumos și asta pentru că o aveam pe Adelina lângă mine care a contat foarte mult. E genul de fată care poate să suporte un nebun, un lup singuratic care a trăit atâta timp cu gândurile lui.
Toată comunicarea mea era cu mine, mă puneam în perspectiva tatălui meu, a altora, dar era la mine în gând, iar ea avut răbdare și putere să mă scoată din carapacea aia. Nu sunt perfect nici acum, dar munca pe care ea a depus-o și răbdarea pe care a avut-o e ceva… S-a închegat ceva frumos în care ea e locomotiva.
Eu sunt al șaptelea vagon, tras de ea pentru că are meritul ăsta de a face din mine o persoană mai bună. Are un merit enorm pentru ceea ce am reușit în carieră, deoarece a avut răbdare și m-a încurajat. Am avut și momente în care am căzut și am avut posibilitatea să am lângă mine pe cineva care avea o altă părere decât ceea ce îmi construiam eu în cap.
Și atunci am zis să ascult și ea mi-a lărgit orizontul. Și nu numai în momentele grele, atunci na, e soția ta. Dar și în momentele extraordinar de bune să mă mențină cu picioarele pe pământ, să facă din mine o persoană mai bună”, a declarat Chivu.
După ce a povestit care au fost cele mai mari provocări din debutul său în fotbalul profesionist, Chivu a avut puterea să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani pe stadionul din Verona.
”Era să mor. Am fost la câțiva milimetri de moarte. S-a întâmplat la Verona și nu aveam voie să zbor, să fiu urcat în avion și să fiu adus la Milano. Am așteptat chirurgul să vină, deoarece la ei pe 6 ianuarie e Befana (n.r. – Boboteaza) și toată lumea e liberă.
Când așteptam în pre-operator mă gândeam că poate doctorul a băut ceva dacă tot e liber. Eram conștient de gravitatea accidentării, mi s-a spus. Nu știam că am fost la milimetri de moarte, dar știam că trebuie să mă opereze.
Problema mea era că aveam brațul stâng paralizat, nu simțeam nimic și mă gândeam ‘mi-a atins vreun nerv, dar gândesc, vorbesc, dar dacă vine ăla (n.r. – doctorul) și a gâlgâit ceva, îi tremură mâna, îmi atinge ceva și rămân…’.
Neavând craniul fracturat cu bucăți, aveam o gaură. Nu mai aveam os, băgam degetul și atingeam creierul, habar nu aveam ce ating, dar nu apăsam prea tare că îmi era frică.
Având hematomul ăla la spital, a început să se umfle și arătam ca un klingonian. Atunci m-am speriat și am zis că dacă nu vine repede să intervină s-ar putea întâmpla ceva rău din cauza presiunii”, și-a amintit Cristi Chivu.