Inter a înregistrat victorii pe linie în cele trei partide de campionat disputate în decembrie: 4-0 cu Como, 2-1 cu Genoa și 1-0 cu Atalanta, „nerazzurrii” fiind lideri în campionat la finalul anului 2025. Pentru aceste rezultate, Cristi Chivu a fost recompensat de șefii campionatului italian, fiind numit „Antrenorul lunii decembrie”.
Anunțul a fost făcut pe canalele oficiale ale Lega Serie A, vineri, 9 ianuarie. „Cristian Chivu își conduce elevii cu determinare, carismă și un sentiment de apartenență. Ca antrenor, Chivu a preluat banca lui Inter fără teamă, cerând jucătorilor să se concentreze pe viteza construcției și pe maximizarea recuperărilor ofensive, combinând ideile sale tactice cu punctele forte ale unei echipe care a ajuns în finala Champions League de două ori în ultimii trei ani.
Trei victorii în cele trei meciuri din decembrie au readus-o pe Inter în vârful clasamentului într-un campionat care continuă să țină toți fanii cu sufletul la gură datorită răsturnărilor de situație și a schimbărilor constante din vârful clasamentului”, a afirmat CEO-ul Serie A, Luigi de Siervo, conform site-ului oficial al campionatului.
Seria pozitivă a Interului a continuat și în debutul lunii ianuarie, cu alte două succese, 3-1 cu Bologna și 2-0 contra fostei echipe a lui Cristi Chivu, Parma. Așadar, Inter ocupă în continuare primul loc, cu 42 de puncte, 3 în plus față de marea rivală AC Milan, care a obținut doar o remiză pe teren propriu cu Genoa joi seară.
Situația putea fi chiar mai rea pentru echipa antrenată de Massimiliano Allegri, deoarece „grifonii” au beneficiat de o lovitură de la 11 metri în minutul 90+9. Din nefericire pentru Genoa, execuția lui Nicolae Stanciu a fost una catastrofală, șutul mijlocașului român trecând peste transversală.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/dan-sucu-ac-milan-genoa-1-1.jpg)
Inter va mai disputa nu mai puțin de 6 partide până la finalul lunii ianuarie, iar programul este unul complicat. Echipa lui Cristi Chivu va primi vizita lui Napoli, duminică, 11 ianuarie, după care va mai juca în campionat pe teren propriu cu Lecce și în deplasare cu Udinese. Pe 20 ianuarie, „nerazzurrii” o vor întâlni pe Arsenal pe teren propriu în Champions League, iar mai apoi vor juca tot pe San Siro contra celor de la Pisa. Pe 28 ianuarie, Inter va încheia grupa de Champions League cu un duel pe terenul Borussiei Dortmund.