Fotbal intern

Cristi Chivu, aproape de o revenire în fotbalul românesc? Ce spune Giovani Becali

12.04.2021 | 10:10
Cristi Chivu aproape de o revenire in fotbalul romanesc Ce spune Giovani Becali
ADVERTISEMENT

Cristi Chivu a fost ofertat de o echipă din fotbalul românesc a anunțat fostul său impresar, Giovani Becali, care a declarat că actualul antrenor al Inter U19 nu a acceptat propunerea.

Fostul internațional român ajuns la 40 de ani și-a început cariera de antrenor în Italia, unde momentan este principalul echipei Under-17 a lui Inter. Fostul căpitan al naționalei și-a vândut casa din România și a decis să plece definitiv în țara în care s-a consacrat ca fotbalist.

ADVERTISEMENT

Reșițeanul și-a încheiat cariera în 2014 după șapte ani la Inter Milano, perioadă în care a jucat peste o sută de meciuri în Serie A.

Cristi Chivu dorit de Petrolul Ploiești?

Fostul jucător al lui Inter nu pare tentat să revină în fotbalul românesc, chiar dacă a fost dorit de Petrolul Ploiești conform Realitatea Sportivă. Impresarul Giovani Becali a fost cel care a făcut această dezvăluire surprinzătoare, fiind în continuare în relații foarte bune cu Chivu, la fel ca fratele său, Victor: „Cu Cristi Chivu chiar astăzi a vorbit fratele meu. A avut o ofertă foarte importantă de la o echipă din România, dar se pare că nu îl tentează să revină în fotbalul românesc pentru că vrea să își continue activitatea la Inter U19”, a spus acesta pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Se pare că între cele două părți au existat discuții concrete, însă atât Petrolul cât și Chivu au dorit să păstreze secretul, conform lui Giovani: „Echipa din țară care l-a contactat este una foarte bună, poate din Liga a 2-a dintre primele, poate din Liga 1, dar are o importanță destul de mare în România. Nu pot însă să vă dau numele echipei, deoarece oficialii celor de acolo și nici Chivu nu îmi permit acest lucru”, a mai explicat fostul impresar.

Cristi Chivu a înțeles că nu trebuie să ardă etapele și să pornească de jos în această carieră, însă Giovani Becali spune că se gândește deja să preia o echipă din Serie B: „El a înțeles că orice antrenor trebuie să facă toți pașii și de-asta a decis deocamdată să rămână la grupa U19 a celor de la Inter. Dacă vine o echipă de Serie B importantă din Italia și îi propune lui Chivu să se ducă acolo, cu siguranță el va face asta”.

ADVERTISEMENT

Giovani Becali e încrezător în calitățile de antrenor ale lui Chivu: „Sper ca antrenor să fie și mai mare!”

Giovani Becali are mare încredere în capacitățile de antrenor ale lui Cristi Chivu și îi prevede un viitor cel puțin la fel de mare pe cât a fost ca jucător: „A fost un mare jucător și sper ca antrenor să fie și mai mare. Din câte știu eu, el dorește ca în Italia să își înceapă această carieră de antrenor profesionist la un nivel înalt”.

Petrolul Ploiești a fost implicată într-un scandal uriaș de mită pentru arbitri și a ratat calificarea în playoff-ul Ligii a doua. Formația ploieșteană a schimbat din nou antrenorul, Octavian Grigore este interimar, după ce Viorel Moldovan și-a dat demisia.

ADVERTISEMENT

După 18 etape în Liga a II-a, Petrolul Ploieşti se află pe locul 10 în clasament, cu 28 de puncte. În perioadă următoare însă conducerea clubului prahovean va analiza opţiunile pentru numirea unui antrenor care să conducă echipa începând din partea a doua a sezonului.

ADVERTISEMENT