Sport

Cristi Chivu i-a cucerit pe italieni. Va antrena echipa de tineret a lui Inter Milano

Fostul internațional român face un pas uriaș în cariera de antrenor. Datorită rezultatelor excelente obținute alături de echipa U18, oficialii lui Inter Milano l-au promovat la formația Primavera.
01.07.2021 | 18:31
Cristi Chivu ia cucerit pe italieni Va antrena echipa de tineret a lui Inter Milano
Fostul internațional român face un pas uriaș în cariera de antrenor. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Lui Cristi Chivu îi merge de minune în cariera de antrenor. Impresionați de rezultatele pe care le-a obținut echipa Under 18 sub comanda sa, oficialii lui Inter Milano au decis să-l promoveze.

Prin urmare, fostul internațional român va pregăti, începând din sezonul viitor, formația Primavera (Under 19) a clubului pentru care a evoluat vreme de șapte ani, între 2007 și 2014, înlocuindu-l astfel pe italianul Armando Madonna.

ADVERTISEMENT

Această decizie a venit ca urmare a dorinței conducerii de a instala un tehnician obișnuit să lucreze cu jucătorii tineri și, nu în ultimul rând, care să fi crescut, ca fotbalist, la şcoala lui Ajax Amsterdam.

Cristi Chivu face un pas uriaș în cariera de antrenor. Va pregăti formația Primavera a lui Inter Milano

„Cel care a făcut parte din echipa care a câștigat tripla istorică din 2010 va antrena echipa U19 după o campanie excelentă cu cei de la Under-18, care s-a încheiat, din păcate, cu un eșec în semifinale contra echipei Genoa, care a devenit campioană.

ADVERTISEMENT

Un fundaș tare ca stânca și cu o tehnică impecabilă, Chivu a lucrat la mai multe niveluri ale Academiei nerazzurilor. A început cu juniorii U14 în 2018, s-a mutat la U17 sezonul următor, ca apoi să joace semifinale pentru titlu cu U18 în sezonul 2020/21.

Din partea tuturor celor de la Inter, îi urăm mult succes lui Cristian în această nouă etapă din cariera sa”, a anunțat Inter Milano, printr-un mesaj pulicat cu puțin timp în urmă pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Fostul internațional român a avut rezultate excelente pe banca echipei U18

Deținător al licența UEFA PRO din septembrie 2020, când a promovat cursurile celebrei școli de antrenori de la Coverciano, Cristi Chivu a pregătit echipa U14 a clubului Inter Milano, iar apoi a fost promovat, pe rând la grupele de vârstă U17 (n.r. cu care a terminat pe locul 2 în campionatul național) și U18, cu care a ajuns în semifinalele campionatului național.

Chiar dacă a avut ocazia să lucreze, de-a lungul carierei de fotbalist, cu o sumedenie de antrenori importanți, modelul său rămâne tatăl. „Când eram copil, mă enervam că nu vorbea deloc cu mine, se gândea doar la meciuri și scheme.

ADVERTISEMENT

Acum îl înțeleg și îi dau dreptate, și eu le fac capul mare puștilor mei. Îi las să-și aleagă singuri modelele, dar să nu fie în funcție de mașina frumoasă sau de soția fascinantă.

Poți să fii cel mai bun antrenor din lume, dacă jucătorii nu recepționează mesajul tău nu vei ajunge nicăieri. Doar ei fac diferența în teren”, mărturisea fostul internațional român într-un interviu acordat recent.

ADVERTISEMENT
Tags: