Sâmbătă, de la ora 19:00, în cadrul etapei 3 a noului sezon din Serie A, se va disputa Derby d’Italia, între Juventus și Inter. Antrenorul „nerazzurrilor”, Cristi Chivu, a vorbit despre duelul de la Torino, primul său derby din postura de tehnician. În primele două runde, Inter a înregistrat o victorie, 5-0 cu Torino, și un eșec, 1-2 contra lui Udinese
Igor Tudor a afirmat înainte de partida dintre Juventus și Inter că acest meci este unul extrem de important, care valorează mai mult decât cele trei puncte. Cristi Chivu nu a fost de acord cu tehnicianul croat, afirmând că noul sezon încă se află la început. „Este doar etapa a treia. Nu trebuie să ne extenuăm, dar toată lumea știe ce înseamnă Derby d’Italia.
Trebuie să ai energia necesară pentru a citi jocul. Suntem conștienți de importanța meciului cu Juve, dar asta nu schimbă valorile noastre și obiectivele pe termen lung din acest sezon. În fiecare sezon există suișuri și coborâșuri. Trebuie să înveți din greșeli și să mergi înainte cu curaj, doar așa poți crește”, a afirmat antrenorul român, conform TuttoMercatoWeb.
Igor Tudor a preluat-o pe Juventus în luna martie, fiind numit în locul lui Thiago Motta, iar prima sa înfrângere pe banca „Bâtrănei Doamne” a fost un 0-1 pe terenul Parmei, echipă antrenată la acel moment de Cristi Chivu. Actualul tehnician al Interului a afirmat că acest duel nu are vreo legătură cu precedenta confruntare dintre cei doi antrenori.
„Tudor a făcut o treabă excelentă, Juventus are o identitate și a avut și o perioadă de transferuri bună. A revenit Bremer în apărare, e un mare plus pentru ei. Nu putem compara acest meci cu acela, sunt o altă echipă. Atât Inter, cât și Juve sunt diferite.
Avem așteptări foarte mari cu privire la acest meci și la rezultat. Dar nu putem să punem o presiune în plus asupra noastră, trebuie să avem mintea limpede. Mă bazez pe mândria campionilor mei, jucătorilor mei. Mândria este mai importantă decât orice tactică”, a transmis Cristi Chivu la conferința de presă.
Spre finalul perioadei de transferuri, Inter l-a adus pe Manuel Akanji sub formă de împrumut de la Manchester City. Practic, elvețianul a fost înlocuitorul lui Benjamin Pavard, care a fost împrumutat de vicecampioana Italiei la Olympique Marseille. Cristi Chivu a afirmat că fundașul este pregătit din punct de vedere fizic și ar putea să debuteze în meciul de la Torino.
„Nu cred că are importanță de ce s-au produs aceste mutări, contează doar că s-au produs. Akanji este un jucător important și valoros. Dar, toți jucătorii sunt importanți în drumul spre obiective mari. Jucătorii pe care îi am la dispoziție sunt cei mai buni și sunt mulțumit cu ei. Akanji este pregătit, poate să joace”, a declarat antrenorul român.