După ce a încheiat parcursul european din acest an cu un eșec contra lui Liverpool, 0-1, Inter joacă duminică, de la ora 19:00, penultimul meci de campionat din 2025, pe terenul celor de la Genoa. Cristi Chivu a prefațat partida contra echipei patronate de Dan Șucu și i-a răspuns omologului său, Daniele De Rossi, alături de care a jucat la AS Roma.
Cristi Chivu a subliniat faptul că partida de la Genova nu va fi deloc una facilă, deoarece „grifonii” și-au revenit după numirea lui Daniele De Rossi pe banca tehnică, având o serie de patru meciuri la rând fără eșec în campionat sub comanda noului tehnician. „(n.r. De Rossi a spus că Genoa are nevoie de un meci perfect) Și noi avem nevoie de un meci perfect. Atitudinea, dorința și modul în care tratăm jocul contează. Genoa și-a redescoperit entuziasmul și a început să strângă puncte”, a afirmat tehnicianul, conform tuttomercatoweb.com.
Daniele De Rossi l-a lăudat pe Cristi Chivu înainte de meci, iar răspunsul antrenorului de la Inter nu s-a lăsat așteptat: „Îl respect foarte mult pe Daniele, am petrecut ani minunați la Roma. Era căpitan și înainte de a primi banderola. Era tot timpul disponibil. Am apreciat tot timpul inteligența lui, atât cea umană, cât și cea fotbalistică. Am doar cuvinte frumoase de spus despre el, este cu adevărat loial și onest”.
Întrebat despre capitolele la care și-ar dori ca elevii săi să progreseze, Cristi Chivu a oferit un răspuns tăios contestatarilor. „Le cer multe lucruri jucătorilor, iar ei sunt dornici să le facă. Mereu am fost urmăriți cu atenție. Au spus că am dat greș, că suntem terminați, dar noi suntem în continuare acolo. Grupul a depus mereu efort, iar acest lucru este foarte important. Nu era o garanție. Suntem în decembrie și știm că mai putem crește. Nu am pierdut foamea de a domina, atât în Serie A, cât și în Europa”, a declarat tehnicianul.
Fostul mare fundaș a încercat să explice și una dintre marile probleme ale Interului în acest sezon: faptul că echipa nu poate reveni după ce a fost condusă. „Am greșit în prima repriză contra lui Udinese și în a doua de la Napoli. Dar echipa a fost tot timpul acolo. Am încercat mereu să ne aplicăm principiile pe gazon. Asta este identitatea noastră”, a spus Cristi Chivu.
Inter are cinci absențe pentru partida cu Genoa, aspect confirmat inclusiv de Cristi Chivu la conferința de presă. Pe lângă Denzel Dumfries, Matteo Darmian și Raffaele Di Gennaro, care lipsesc de mai mult timp, antrenorul român nu se va putea baza nici pe Hakan Calhanoglu și Francesco Acerbi, care s-au accidentat în partida de Champions League cu Liverpool.