Cristi Chivu și-a început perfect aventura la Inter! Primul său meci oficial pe banca echipei din Milano a fost unul de vis. Nerazzurri s-au impus cu 5-0 pe Giuseppe Meazza, în fața celor de la Torino, iar la final antrenorul român cu greu și-a ascuns emoțiile.
Chivu e pe cai mari în Italia. Antrenorul român a fost elogiat în presa din Peninsulă după debutul de senzație al celor de la Inter în Serie A. Gruparea din Milano a controlat duelul cu Torino, pe care l-a câștigat fără nicio emoție, cu 5-0.
Antrenorul român a ținut să își laude jucătorii pentru felul în care au luptat după meci. El a scos în evidență spiritul de sacrificiu. Din primul până în ultimul minut, Inter a dominat jocul, iar Cristi Chivu pare că a implementat deja o filosofie nouă. Milanezii atacă mult și foarte vertical.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/fe906ea8-72f9-429c-8186-fe1e938e5078.jpg)
„Am muncit pentru acest sezon, încercând să ne prezentăm cât mai bine la prima etapă. Jucătorii au răspuns extraordinar, din punct de vedere mental încearcă să lase trecutul în urmă. Au dat o demonstrație de maturitate, sunt mulțumit.
Încă din prima zi de pregătire, jucătorii au înțeles realitatea sarcinilor pe care le aveau, au acceptat volumul de muncă și faptul că trebuia să facem un fel de cantonament. Au lucrat cu multă seriozitate și astăzi am intrat în teren în condiții bune; chiar și pentru noi, staff-ul, era o necunoscută să facem o pregătire de acest fel fără prea mult timp la dispoziție.
Emoțiile sunt normale, pentru că alungă gândurile, așa era și ca jucător. Evident, să revii într-un stadion precum San Siro, ca antrenor al unei echipe în care am scris bucăți importante de istorie… dar nu mă uit înapoi, mă concentrez pe prezent pentru că am o responsabilitate mare și frumoasă.
Nu e doar o chestiune de picioare, ci și de mentalitate. Eu pun accent pe partea mentală, pentru că e importantă, la fel ca partea atletica. Mentalitatea îți oferă mereu un plus, și lucrăm mult și la acest aspect”, a declarat Cristi Chivu la conferința de presă.