Sport

Cristi Chivu, prima reacție după Inter – Udinese 1-2, primul eșec în Serie A: „Trebuie să înveți și să joci murdar”. Ce notă a primit

Cristi Chivu a oferit o primă reacție după ce Inter a pierdut neașteptat duelul cu Udinese, scor 1-2, în etapa a 2-a din Serie A.
01.09.2025 | 01:34
Cristi Chivu prima reactie dupa Inter  Udinese 12 primul esec in Serie A Trebuie sa inveti si sa joci murdar Ce nota a primit
Cristi Chivu a oferit o primă reacție după ce a pierdut cu Udinese, scor 1-2. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

După debutul excelent în Serie A cu Inter, Cristi Chivu s-a lovit de realitatea campionatului italian. „Nerazzurrii” au pierdut neașteptat pe teren propriu, scor 1-2 cu Udinese, în etapa a 2-a din Serie A. Echipa lui Răzvan Sava a produs surpriza etapei în Italia.

Inter, înfrângere cu Udinese în Serie A

Inter a început foarte bine duelul de pe teren propriu. Dumfries, din pasa lui Thuram, a deschis scorul în minutul 17. După doar 12 minute, Udinese a izbutit să marcheze prin Davis, din penalty.

ADVERTISEMENT

Autorul primului gol i-a pasat decisiv lui Atta, care a marcat pentru 2-1 pentru Udinese în minutul 40. Tabela a rămas intactă până la final, iar cu Răzvan Sava în poartă, Udinese a câștigat toate cele 3 puncte. Cristi Chivu a oferit o primă reacție. 

„Meciul începuse bine, dar nu eram fluizi și nu găseam execuția potrivită. La prima situație dificilă a fost penalty împotriva noastră și am pierdut luciditatea și toată motivația, se vedea că ne era greu. În repriza a doua am văzut mai multă dorință, determinare și faze bune, însă adesea luciditatea s-a pierdut pe măsură ce timpul trecea și, în ocaziile pe care le-am avut în careu, nu am reușit să marcăm.

ADVERTISEMENT

(n.r. Ce le-ați cerut la pauză?) Că era nevoie să găsim mai multă luciditate, să ne mișcăm mai mult și să facem alergări diferite; să găsim mai multă verticalitate, să circulăm mingea, să creăm superioritate cu fundașii laterali, pentru că ei aveau un timp de joc în plus. Apoi am introdus patru atacanți, Pio ca structură pentru a valorifica centrările… dar Kristensen și Solet au făcut un meci mare.

ADVERTISEMENT

(n.r. Ați cerut să jucați și mingi mai ‘murdare’? Poate fi aceasta o alternativă?) Sunt momente care trebuie învățate și gestionate: când se poate juca frumos, joci frumos, dar trebuie să înveți și să faci jocul murdar. Nu am devenit mai buni după prima etapă și nu suntem mai slabi după aceasta, suntem un șantier deschis. Trebuie să găsim echipa potrivită și să muncim mult, campionatul e lung”, a declarat Cristi Chivu, la microfonul DAZN.

ADVERTISEMENT

Cristi Chivu, primul șoc în Serie A

După pauza pentru meciurile echipelor naționale, pentru Inter urmează două meciuri de foc. În Serie A, vicecampioana Italiei o înfruntă pe Juventus. Ulterior, formația lui Cristi Chivu joacă în deplasare cu Ajax în Champions League.

„(Cum se pregătește primul Derby d’Italia ca antrenor) Nici nu vreau să mă gândesc acum, mai sunt două săptămâni și mulți vor fi la națională. Sper ca această pauză să le aducă băieților mei puțină liniște: știu că atunci când mergi la națională și rupi puțin ritmul, te întorci cu mai multă energie. Apoi vom juca împotriva lui Juve, un meci întotdeauna foarte important”, au fost cuvintele lui Chivu.

ADVERTISEMENT

Ce note au primit Chivu și Sava după Inter – Udinese 1-2

Italienii au constatat o scădere bruscă a jocului lui Inter. Cristi Chivu a primit nota 5,5 din partea jurnaliștilor de la tuttomercatoweb. De cealaltă parte, Răzvan Sava, titularul din poarta lui Udinese, a fost notat cu 6.

„Echipa a făcut un pas înapoi clar față de Torino. În ciuda avantajului, au fost prea copleșiți de organizarea lui Udinese și s-au chinuit să creeze ocazii reale. S-au făcut schimbări târziu, în special pentru Calhanoglu și Sucic, iar finalul confuz nu a dat niciun rezultat. O înfrângere care a lăsat multe semne de întrebare și a stricat atmosfera înainte de pauză”, au notat jurnaliștii italieni despre Chivu.

„Nu poate face nimic în privința golului lui Dumfries în prima repriză. Conduce apărarea cât de bine poate în căutarea unei performanțe”, au scris italienii despre Sava.