După o lună martie teribilă, în care nu a obținut nicio victorie, Interul lui Cristi Chivu a înregistrat două succese incredibile în Serie A, 5-2 cu AS Roma și 4-3 cu Como, iar situația din clasament s-a îmbunătățit considerabil, deoarece principalele rivale la titlu, Napoli și AC Milan, nu au reușit să învingă în etapa 32. Ce note a primit tehnicianul român din partea presei italiene după 4-3 cu Como.
Cristi Chivu l-a învins pe omul care putea să o preia pe Inter înainte de numirea sa, Cesc Fabregas, după un meci nebun. Como a condus cu 2-0 în prima repriză, însă „nerazzurii” au redus din diferență înainte de pauză și au avut un start fabulos de repriză, în care s-au distanțat pe tabelă. Gazdele au redus din diferență spre final, însă Inter a rezistat și a obținut un succes uriaș.
„Nerazzurrii” au profitat de pașii greșiți făcuți în această rundă de Napoli (1-1 cu Parma) și AC Milan (0-3 cu Udinese) și au făcut un pas imens spre Scudetto. În acest moment, Inter are 9 puncte în plus față de campioana en-titre și este la 12 lungimi distanță de marea rivală. Cei de la fcinternews.it i-au acordat antrenorului român nota 6.5: „Fabregas a învățat din greșeli, spre deosebire de Gasperini. Rezultatul lui Napoli de la Parma nu a avut de a face cu desfășurarea meciului. Como a avut un plan tactic mai bun și a luat un avantaj meritat de două goluri, dar apoi a fost victima unei reveniri a lui Inter după două faze în care lipsa de concentrare a fost de neiertat. Acțiunile prevalează asupra jocului, antrenorul român le mulțumește lui Thuram și Dumfries pentru că au exploatat acest avantaj binecunoscut încă dinaintea meciului”.
Cei de la tuttomercatoweb au fost puțin mai duri și l-au notat pe tehnicianul român cu 6: „Prima repriză părea să fie de rău augur, dar Inter a obținut o victorie crucială prin curaj și consecvență. Nerazzurrii nu se chinuiseră niciodată atât de mult, dar dacă jocul a fost dominat de Como, echipa lui Chivu a fost cea care a marcat. Singurul lucru care conta era victoria, dar asta nu le-a șters lipsa totală de idei”.
După ce AC Milan a fost surclasată pe propria arenă de Udinese, Napoli s-a încurcat la rândul său în etapa 32 din Serie A. Campioana a obținut doar o remiză, 1-1, din meciul disputat pe terenul Parmei. Gabriel Strefezza a deschis scorul încă din minutul 1 pentru gazde, iar gruparea antrenată de Antonio Conte a egalat în partea secundă prin Scott McTominay, însă nu a reușit să înscrie golul de 3 puncte. Așadar, dacă o va învinge pe Como în duelul care va avea loc duminică, de la ora 21:45, Interul lui Cristi Chivu se va distanța la 9 puncte de Napoli și la 12 de AC Milan.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/clasamentul-din-serie-a-dupa-parma-napoli-1-1.jpg)
Înainte de startul rundei 32, Inter avea un avantaj de 7 puncte față de Napoli și era la 9 lungimi în fața marii rivale AC Milan. „Rossonerii” par însă ieșiți acum din lupta pentru titlu, după ce au suferit un eșec incredibil chiar pe San Siro, 0-3 contra lui Udinese. Astfel, Inter va avea oportunitatea să se îndepărteze la 12 puncte de marea rivală duminică, atunci când va evolua pe terenul lui Como.
Tot duminică va evolua și Napoli, în deplasare cu Parma, iar campioana en-titre pare a fi singura echipă care le-ar mai putea pune probleme „nerazzurrilor” în drumul către Scudetto, după ce a învins-o pe Milan în etapa trecută. Inter are șansa de a câștiga eventul în primul sezon al lui Cristi Chivu pe banca echipei, fiind implicată încă și în Cupa Italiei. „Nerazzurrii” au remizat cu Como, 0-0, în prima manșă din semifinale, returul fiind programat pe 21 aprilie.
Milan a avut o prestație dezastruoasă în partida contra lui Udinese, echipa unde evoluează portarul român Răzvan Sava, care a fost rezervă neutilizată la acest joc. Oaspeții au deschis scorul în minutul 27, după un autogol al lui Davide Bartesaghi, și și-au dublat avantajul înainte de pauză, prin Jurgen Ekkelenkamp. Tabela a fost închisă în minutul 71, de Arthur Atta.
Fanii lui AC Milan nu au tolerat deloc evoluția ștearsă a jucătorilor și i-au huiduit pe aceștia în repetate rânduri pe parcursul jocului. Principala „țintă” a suporterilor a fost chiar vedeta echipei, Rafael Leao, care a fost huiduit de patru ori doar în prima repriză. Portughezul a fost criticat pentru atitudinea avută pe gazon, fiind acuzat de indolență de către suporteri.