Meciul dintre Como și Inter din prima manșă a semifinalelor din Coppa Italia a fost greu de privit de spectatorii neutri. Cele două echipe nu au oferit spectacolul promis de această fază a competiției, iar presa din Italia nu s-a ferit să critice jocul echipei lui Cristi Chivu.
Dubla dintre Como și Inter se va decide pe 22 aprilie, pe Giuseppe Meazza, după ce manșa tur s-a soldat doar cu o remiză albă între cele două. Ocaziile din acest meci pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar momentul din final descrie cel mai bine partida.
Minutele de prelungire i-au surprins pe Bastoni și Acerbi pasând de la unul la altul în propria jumătate timp de zeci de secunde, fără ca vreun adversar să atace balonul. Până la finalul partidei, nerazzurri nu au reușit să trimită niciun șut pe spațiul porții, în timp ce Como a făcut-o o singură dată. Jocul lui Inter Milano a fost criticat în Gazzetta dello Sport și asemănat cu ceața de pe malul Lacului Como:
„Ce fel de joc a oferit Inter? Gri, ca ceața de pe malul lacului care te întâmpină imediat ce ajungi în Como. Poate pentru prima dată în acest sezon, mașina de goluri nu a reușit să își creeze nicio ocazie semnificativă. Butez nu și-a murdărit niciodată mănușile.
Înainte de această seară, nerazzurri aveau doar două meciuri în care nu au marcat: contra lui Milan (în Serie A) și Liverpool (în Liga Campionilor). Au doi factori atenuanți: faptul că au jucat cu Fratessi mijlocaș și Darmian extremă, dar și derby-ul de duminica viitoare, unde Chivu se poate distanța la 13 puncte și poate pecetlui cursa pentru Scudetto. Totuși, dacă Inter nu a evoluat cum o face de fiecare dată, se datorează lui Como și soluțiilor lui Fabregas.
Spaniolul a reușit să țină în frâu o echipă bine pusă la punct, cu mici schimbări. Printre veștile bune se numără jumătatea de oră a lui Dumfries, care a revenit împotriva lui Bodo, și ora lui Calhanoglu, care a revenit ca titular”, au notat cei din Gazzetta dello Sport, după Como – Inter 0-0.
Adevăratul motiv pentru care Cristi Chivu nu a vrut să forțeze în acest meci este derby-ul cu AC Milan din campionat, care va avea loc pe 8 martie. La ora la care Inter va disputa returul cu Como, nerazzurri ar putea fi deja campioni, iar antrenorul român știe acest lucru. Tocmai de aceea o remiză albă în deplasare a fost tot ce și-a putut dori de la manșa tur, urmând ca locul în finală să se decidă peste aproape două luni, pe Giuseppe Meazza.
Între timp, Inter se pregătește să facă un pas important spre câștigarea unui nou titlu de campioană. Dacă elevii lui Cristi Chivu o vor învinge pe AC Milan, atunci se vor distanța la 13 puncte de locul secund cu 10 meciuri înainte de finalul sezonului, diferență aproape imposibil de recuperat.