Abia în minutul 19 și-au dat seama și jucătorii lui Dan Petrescu că joacă totuși acasă cu Rapidul. Atunci, câțiva zeci de fani de la tribuna a doua din Gruia au dat tonul scandărilor „CFR, CFR” într-un stadion dominat sonor de cei circa 300 de suporteri giuleșteni cantonați în peluza oaspeților și într-un colț de la T2.
Surprinzător sau nu, din acel moment parcă s-a activat și formația lui Petrescu. A fost o serie de cornere rămasă fără rezultat, apoi, în minutul 24, Nkololo s-a împiedicat, singur cu Siegrist, de deschiderea scorului. Puțin pentru ambele formații în acest derby „înghețat” tactic ca și temperatura din Gruia.
Șumudică s-a prezentat în Gruia la fel ca pe Arena Națională, contra celor de la FCSB. Avem deja un prim 11 al Rapidului pe care-l știm pe de rost, care joacă la victorie acasă. Și același prim 11 care vrea să scoată, de regulă, punctul din deplasare, deși s-ar putea mai mult.
Aceasta e impresia, întărită de abordarea de-a șoarecele și pisica în teren a oamenilor lui Șumudică. Încrederea giuleștenilor este însă evidentă, dată și de propria poartă neperforată de 5 (cinci!) meciuri. Nici Petrescu nu mai este vreun ofensiv cum ne păcăleam acum vreo 5 etape când lua mereu 2-3, dar și răspundea cu aceeași măsură.
1-0, 1-1 și 1-0 sunt rezultatele cu care Petrescu s-a întors de la Buzău, Dinamo și Oțelul înainte de acest derby feroviar cu Rapid. Adică, Mister Dan a revenit la ce-i place lui cel mai mult. În condițiile astea de avanpremieră, la ce te puteai aștepta de la un CFR – Rapid la minus 5 grade „real feel”?
Au fost mici luminițe de spectacol la încercările lui Păun (min. 29), Hromada (31) sau Petrila (37). Dar unde sunt marii golgheteri, jucătorii de milioane de euro? Unde e răsfățatul Louis Munteanu, mai ocupat să-l certe pe Postolachi? Unde sunt „greucenii” lui Șumi, Boupendza și Njie? L-am remarcat pe ultimul în prelungirile primei reprize cu un „galben” pentru care-l certa la central.
Ședința a fost mult mai lungă în vestiarul CFR-ului. Mai avea puțin Marian Barbu și se ducea după Petrescu și ai săi… Șumudică a făcut o mică întrunire pe gazon cu Borza, Petrila și Christensen, Petrescu a ieșit de pe tunel alături de Postolachi, dându-i sarcini precise pentru partea secundă. O fi vreo schemă secretă? Alarmă falsă. Nu se schimbă nimic, ba se răcește și mai mult afară!
Primul care nu mai are răbdare este Șumi. Tot „clientul” Njie termină meciul mai devreme, dar fără să-și dea aere de data asta. Avem în față o oră de joc și doi antrenori care ar semna și acum pentru acest 0-0 „cinstit”!
Rezultatul de gheață se putea face țurțuri în minutul 73, dar transversala s-a opus la reluarea din 8 metri a lui Boupendza. Răspunde Matei Ilie cu o ocazie la fel de mare. Să fie asta tot ce au putut oferi două formații cu loturi de play-off și joc la ciupeală? Știm deja declarații de genul că fiecare punct contează în această luptă crâncenă pentru a prinde primele 6 locuri în acest sezon. Sezon care, cum analizează excelent Andrei Vochin, este cel mai echilibrat din ultimii 50 de ani.
Vine totuși bonusul de îngheț, când probabil nici Petrescu, nici Șumudică nu se mai gândeau. Își adăugau deja fiecare „punctul de aur” în clasament și pregăteau etapa viitoare. Dar nu a vrut „copilul” CFR-ului să se termine fără gol gerul-derby. Fică a prins un șut cu pământul de la marginea careului mare și Siegrist și-a reamintit după o lună și jumătate cum e să scoți mingea din poartă.
Mai sunt 10 minute și prelungirile, iar Șumudică scoate toate cărțile pe masă. Și în minutul 90, la fel ca în tur, vine golul remizei dorite de toată populația vișinie. Borza croșetează în stânga și-i oferă lui Burmaz ocazia reabilitării carierei la Rapid. S-a terminat X, așa cum era de așteptat, dar un X cu goluri. Petrescu ratează la potou ceva la care nu visa, Șumi obține punctul după care a venit în gerul din Gruia.