Sport

Cristi Coste, între tristețe și speranță: „Cum a rămas România fără Euro la capătul lumii. Forza, Italia!”

Înainte de primul meci pe care Arena Națională îl va găzdui la Euro 2020, Cristi Coste își aduce aminte cu tristețe de modul cum a ratat România calificarea, dar are speranțe pentru favorita Italia.
13.06.2021 | 12:00
Cristi Coste intre tristete si speranta Cum a ramas Romania fara Euro la capatul lumii Forza Italia
ADVERTISEMENT

Era 3 dimineața, început de octombrie 2020, când am plecat cu nea Sandu de acasă spre aeroport pentru deplasarea la Reykjavik. Locul barajului Islanda – România, amânat aproape 7 luni din cauza pandemiei.

Chiar eram în plină pandemie, vaccinul era departe, Islanda și mai departe, dar încrederea din spatele unei măști care-mi ascundea toată fața exista.

ADVERTISEMENT

Cristi Coste își aduce aminte cu tristețe de modul cum a ratat România în Islanda calificarea la Euro 2020

Am ajuns devreme pe Otopeni, cam în același timp cu prietenul Adi Soare de la Radio România. Lumea arăta disperare, oameni îmbrăcați din cap până-n picioare în combinezoane albe. Amsterdam, Copenhaga, Reykjavik. Aterizare pe aeroportul din Keflavik, aflat la 50 de kilometri de Capitală, totul pustiu. Un drum de o oră până la hotel, apoi „închisoarea” de aproape 24 de ore.

Fiecare jurnalist a fost blocat în hotel până venea pe telefon SMS-ul salvator care să anunțe că testul Covid făcut pe aeroport la sosirea în Islanda este negativ. Asta după ce ne mai căutaseră în nări și la plecarea din țară.

ADVERTISEMENT

Odată ușurat de amenințarea Covid și a unei eventuale carantinări de 14 zile – apropo, doi din membrii delegației tricolore au rămas izolați acolo după ce naționala a plecat la Oslo! -, ne-am apucat de treabă. Antrenament oficial, stadion, reportaje, conferință Rădoi și Stanciu. Eram foarte optimiști, noi, românii de acolo, de la capătul lumii…

Mirel Rădoi sau conferința de presă care ne-a aprins toate beculețele roșii!

A fost totuși ceva care a aprins un bec roșu în plin fuleu ofensiv al tânărului nostru selecționer la conferința din preziua meciului. Ne spunea Rădoi că știe ce are de făcut, că vom ataca și când ne vom apăra… Totul până Mirel a ținut să laude și adversarul, pe antrenorul suedez al Islandei, Erik Hamren. „Ce să mai spun de el? A început să antreneze când eu m-am născut!”

ADVERTISEMENT

Un amănunt esențial, un amănunt care, din păcare, s-a dovedit decisiv a doua zi. Rădoi avea mare dreptate. Mai ales la acest nivel. Am căutat imediat detaliile. Mirel Rădoi nu avea nici măcar un an, în ianuarie 1982, când Hamren își începuse cariera de antrenor la IFK Sundvsall.

O carieră cu rezultate deosebite, inclusiv la nivel de echipe naționale, pentru că a fost selecționerul Suediei lui Ibrahimovic timp de 7 ani, cu 84 de meciuri conduse.

ADVERTISEMENT

Entuziasmul tricolorilor și al lui Rădoi s-au lovit de experiența lui Hamren și omogenitarea unei Islande disciplinate, dar aproape de cântecul de lebădă. Ne-au bătut fără să simțim aproape nimic.

Speranțe „tricolore”, năruite la 4.000 de kilometri depărtare

A fost de ajuns prestația decarului Gylfi Sigurdsson pentru a face diferența. S-a terminat 2-1, era frig, era capătul viselor noastre de a vedea România jucând acasă, pe Arena Națională. Uitasem instantaneu că făcusem planuri cu Adi cum mergem la „finala” de la Budapesta. Uitasem tot… departe, la 4.000 de kilometri de casă.

Ne-am amintit la București. Ne-am amintit și zilele trecute când am realizat iar cum am lăsat speranțele pe „Laugardalsvollur”. Acum suntem forțați să vedem Ucraina, Macedonia sau Austria cum se vor produce pe „Arena Națională”.

Totuși, sângele latin fuge tot spre Roma. Forza Italia! Chiar dacă a plecat la drum cu a noua cotă la titlul continental! Prestația de la meciul cu Turcia îmi dă dreptul să visez frumos…

ADVERTISEMENT