Universitatea Craiova a intrat decisă împotriva celor de la Spartak Trnava să continue forma excelentă a ultimelor 11 zile. Mirel Rădoi s-a temut de acest meci și a încercat să-i țină pe toți capacitați la maxim.
1. Craiova a așteptat cu sufletul la gură prima manșă a dublei cu slovacii de la Spartak Trnava. Dar parcă mai mult au așteptat-o jucătorii și staff-ul decât fanii, care erau așteptați în număr și mai mare după festivalul cu Sarajevo din urmă cu o săptămână.
Se vorbea de 30.000 de olteni prezenți pe „Oblemenco” pentru a ajuta echipa lui Rădoi să treacă peste tancul slovac de la Trnava. Au fost ceva mai puțini decât cu bosniacii, s-au încălzit puțin la momentul artistic de la început și s-au încins abia după dubla rapidă a favoriților de la începutul reprizei secunde.
2. Pavlo Isenko, unul dintre cele mai reușite transferuri ale Craiovei în această vară, a avut o primă parte destul de nereușită. Este adevărat că și presiunea celor de la Spartak a avut momente intense, dar nici ucraineanul nu a fost 100%. Gafa cea mai mare a făcut-o în minutul 23, când a bâlbâit o minge, dar a avut noroc cu cehul Erik Daniel care a trimis pe lângă poarta goală. Isenko mai avusese o gafă asemănătoare acum 4 zile pe terenul CFR-ului!
3. Ștefan Baiaram a terminat prima repriză apostrofat de mare parte a spectatorilor. În special pentru ratarea „a la Andrei Ivan” din prelungirile primei reprize. Atunci a trimis în transversală din 3 metri o centrare excelentă a lui Teles.
Nici repriza secundă nu a început bine pentru decarul oltenilor, care a dat o „chiflă” în minutul 49, pe un contraatac excelent. L-am recunoscut însă pe Baiaram câteva zeci de secunde mai târziu când a deschis tabela cu o execuție „a la Del Piero”. Le știe pe toate Fane, de la fostul coleg la fosta stea italiană. Bonus: a contribuit și la golul de 3-0!
4. Assad El Hamlawi intră deja în istoria alb-albastră după doar 3 meciuri europene. După tripla din returul cu bosniacii, a urmat încă un gol contra celor din Trnava, ajungând la 4 goluri, la fel ca legenda Ion Oblemenco. Assad a intrat în top 10 golgeteri olteni în Europa după doar 3 meciuri, potențialul său de creștere fiind evident. Craiova și-a găsit noul tunar!
5. Cam așa e viața de antrenor cum a fost cea a lui Mirel Rădoi din ultimele două săptămâni. Acum 14 zile pe vremea asta, pleca „turbat” de la interviurile de la Sarajevo, aruncând ironii inclusiv spre patronul Mihai Rotaru. Nu au fost puține vocile care au anticipat o despărțire… iminentă.
Ce a urmat? O serie de 4 victorii consecutive pentru Craiova lui Rădoi în doar 11 zile! Dacă cu U Cluj a intervenit și „norocul” înecatului, golurile întoarcerii spectaculoase venind după minutul 85, în celelalte meciuri totul a fost „calculat”.
O demonstrație de forță cu Sarajevo, apoi evitarea complexului echipei care conduce cu 3-0 la CFR și, în fine, acest 3-0 de calificare cu Spartak Trnava. Vorba lui Toni Sorica, la pauza meciului: „Joia viitoare mergem cu Știința la Trnava să o ducem mai departe. Sunt doar 850 de kilometri!”. Când e vorba de fanatismul oltenesc, suta de kilometri e apă de Jiu!