Matematic, Craiova a ieșit din lupta pentru primul loc cu o seară înaintea derby-ului cu FCSB. Practic, Craiova era încă în lupta la titlu având în vedere că-l putea decide în urma partidelor cu FCSB și cu CFR Cluj.
Orgoliul olteanului flămând de fotbal era satisfăcut de cele 5 victorii consecutive ale trupei lui Reghecampf în play-off. Iar reacția tribunei din Bănie a fost pe măsură, peste 25.000 de fani au umplut „Ion Oblemenco” cu aproape jumătate de oră înaintea startului. Primul sold-out după pandemie! Ca-n vremurile gloriei cu Kaiserslautern, Fiorentina sau Benfica.
Craiova avea nevoie de victorie pentru obietivul locului 2, FCSB își disputa semifinala pentru (eventualul) meci de titlu cu CFR Cluj din ultima etapă. Nu era loc de jumătăți de măsură. Reghecampf a avut o mică ședință cu foștii săi colaboratori înaintea meciului, apoi s-au scos armele.
FCSB a intrat mai agresivă și hotărâtă să stea cât mai mult în jumătatea oltenilor, Craiova a fost parcă dispusă să aibă răbdare, să aștepte. Cam cum a făcut în turul de pe „Arena Națională”. Că doar oaspeților le arde mai mult buza după 3 puncte…
Primul șut pe poartă a venit după 9 minute și i-a aparținut golgeterului campionatului, Florin Tănase. Pigliacelli era încălzit. A răspuns fostul fcsb-ist Alex Crețu, care nu a găsit spațiul porții lui Târnovanu. Chiar dacă „de sus” nu pare, „jos” se joacă tare. Se intră dur, uneori la intimidare, iar Kovacs simte asta. Radunovic ia galben încă din minutul 11.
Lipsesc șuturile, lipsesc ocaziile clare. E tensiune, crispare. Parcă-l vezi pe Dan Petrescu cum zâmbește mulțumit în biroul de la Cluj… Totuși, Vătăjelu în minutul 23 și Octavian Popescu la faza următoare mai „murdăresc” puțin foaia cu cifre. O putea face Bancu mult mai bine, dar „dreptul” nu-i ca stângul.
Dacă tot nu vedem (încă) goluri, fanul oltean s-a pus pe făcut „valuri”. Așa, pentru detensionarea celor din teren. Se schimbă, totuși, ceva, dar în primul 11 al celor de la FCSB. Nu că ar fi ceva ieșit din comun să avem schimbare înainte de pauză la echipa lui Gigi Becali!
Iese, deci, Florinel Coman și intră Ianis Stoica. Avem un nesperat final de primă repriză cu sarabandă de ocazii la ambele porți. Numărăm nu mai puțin de cinci în cinci minute, după ce au cam șomat băieții „de jos”.
Ovidiu Popescu (min. 40) își forțează norocul cu stângul, o face și Cordea cu același picior, dar imediat răspund și oltenii. Ivan e relaxat și centrează din rabona, dar capul lui Markovic merge alături.
În cele două minute de prelungire ale primei părți, mai vin două situații. Ianis Stoica, găsit excelent de Tavi Popescu, se precipită, după care urmează „avionul” lui Markovic, care trimite jucătorii la cabine.
Încă o surpriză avem după ieșirea de la cabine. Nicio schimbare! Nici, nici… Pe neașteptate vine șutul în bară al lui Baiaram, care mai picură ceva adrenalină. Iar dacă Iulian Cristea nu bloca în ultimul moment, puteam asista la deschiderea scorului. Care se putea produce și în minutul 56, dar Ianis Stoica a ajuns târziu.
Mută și Reghecampf, cu Koljic în locul lui Markovic. Un plus de forță. Imediat vine și introducerea lui Edjouma, omul care deja nu mai e pe placul patronului. E deja minutul 61, timpul curge repede și în folosul campioanei de la Cluj.
E nevoie de măcar o sclipire… Dar de unde să vină? Markovic și Ivan par prea relaxați, de partea cealaltă Tavi Popescu e moale, Tănase și Olaru trag de ei de abia mai respiră.
Și începe nebunia de final. Mai întâi gol nevalidat pentru ofsaid la Koljic, deși tot stadionul explodase în minutul 71. Apoi diagonala lui Olaru ajunge în brațele lui Pigliacelli. Răspunde Ivan, apoi Ianis Stoica de partea cealaltă. Avem impresia că s-a aprins pe final totul. Miza e enormă, mai ales pentru FCSB. Își joacă titlul!
Ultimele două gloanțe ale oaspeților vin în minutul 84! All-in cu Dumiter și Mamut pentru, probabil, ultimele 10 minute ale derby-ului. Minutul 86. O bâlbâială în dreapta defensivei oltene, Radunovic centrează în careul mic, de unde Mamut, refuzatul Craiovei, bagă mingea în poartă cu câlcâiul: 0-1! I-ni-ma-gi-na-bil!
FCSB revine la 2 puncte de CFR, cu 180 de minute înainte de final. Avem finală de titlu în ultima etapă, FCSB – CFR Cluj!