Fotbal international

Cristi Ganea, şanse mici să prindă minute la Bilbao: “A fost o greşeală. Nu a arătat nimic notabil”

06.09.2018 | 22:30
ADVERTISEMENT

Cristi Ganea, 26 de ani, a fost transferat în această vară de la Athletic Bilbao de la Viitorul Constanţa, dar nu a prins niciun meci. Fundaşul trupei pregătite de Gheorghe Hagi a fost transferat de şefii clubului basc pentru preţul mic, deşi nu i-a impresionat pe scouterii care au fost la Ovidiu să îl vadă live.

Transferul său a fost foarte gândit. Mai mulți emisari ai clubului roș-alb au mers în România pentru a-l vedea la lucru. Prețul său scăzut i-a convins mai mult pe cei de la Athletic să-l ia. Un transfer care rămâne momentan o necunoscută. Cristi Ganea nu a debutat într-un meci oficial la Athletic Bilbao.“, au explicat jurnaliştii de la Capitaldeporte.com

ADVERTISEMENT

Cristi Ganea a sosit în această vară la Athletic Bilbao

Blas Ziarreta și Antonio Karmona au fost cei care l-au văzut live pe românul format la Bilbao. Ambii au concluzionat că nu trebuie transferat. Au apreciat că era un fotbalist în formare, cu puține aptitudini defensive și cu o notabilă carență în ceea ce privește cunoștințele tactice. Astfel, directorul sportiv José María Amorrortu le-a comunicat celor de la Viitorul Constanța că nu se va realiza transferul. Dar, în decembrie, conducerea și-a schimbat părerea și a semnat pe trei ani cu Ganea.“, au completat Capitaldeporte.com.

“Prețul scăzut al transferului, posibila evoluție și teama că ar putea scăpa un nou fundaș stânga au făcut ca mutarea să se realizeze. Athletic l-a adus în vară la echipă, pentru ca jucătorul să prindă perioada de pregătire și să se adapteze cât mai bine. În meciurile amicale, Ganea nu a arătat calități importante.

ADVERTISEMENT

Extremă convertită în lateral stânga, el nu a impresionat în nici o întâlnire. Cea mai bună calitate a sa – șutul – nu a fost pus în valoare nici măcar la antrenamente. De menționat în apărarea sa și că postul pe care evoluează este unul dintre cele pentru care antrenorul Berizzo are cea mai mare concurență. Yuri Berchiche e titular indiscutabil și înscrie și goluri. Mikel Balenziaga, care era titular până anul acesta, nu mai intră în planurile antrenorului și n-a mai prins echipa. Dar, chiar și așa, rămâne a doua variantă pentru postul de fundaș stânga, înaintea lui Ganea.

Astfel, românul traversează o situație complicată. Al treilea fundaș lateral și fără șansa de a prinde minute, trebuie să aștepte Cupa Regelui, în octombrie, pentru a putea disputa primele minute în tricoul lui Athletic, a completat sursa citată.

ADVERTISEMENT

Fundaşul care a fost în vederile echipei naţionale a fost achiziţionat pentru 1,5 milioane de euro în această vară şi primeşte un salariu de 600.000 lunar la Athletic Bilbao. Fotbalistul care a mai trecut şi pe la FC Braşov a semnat un contract pe trei sezoane. Ganea a sosit în 2015 la Viitorul şi a fost reinventat de către Gheorghe Hagi în poziţia de fundaş lateral, după ce a evoluat întreaga carieră ca extremă. Jucătorul a impresionat în sezonul 2017-2018, în special după 2 goluri marcate superb din lovitură liberă în partidele cu Gaz Metan Mediaş şi Apoel Nicosia, al doilea în preliminariile pentru Liga Campionilor din sezonul trecut.