Cristi Săpunaru a fost prezent în Gara de Nord din Capitală la inaugurarea magazinului oficial, iar căpitanul Rapidului a fost la înălțime. FANATIK a surprins un moment savuros cu fundașul central din Giulești în prim plan.
Vasile Maftei, Ionuț Voicu, Gabi Manu, Adi Iencsi, Vasile Caciureac, Rică Răducanu, Daniel Niculae, Florin Motroc, Mugur Bolohan și alți foști jucători importanți ai Rapidului s-au reunit pentru o poză cu greutate: „Haideți să facem o poză cu toți foști jucătorii”.
FANATIK a surprins momentul când Daniel Niculae i-a făcut însă semn să vină și lui Cristi Săpunaru, iar căpitanul Rapidului s-a conformat imediat. Rică Răducanu a comentat imediat: „N-auzi, mă, că doar foștii jucători? Vezi că nu e bine. Ori vrei să te lași?”, spre amuzamentul tuturor.
Căpitanul Rapidului a gustat din plin momentul și a replicat zâmbind: „Mai joc încă 10 ani!”, semn că jucătorul nu se gândește încă la retragere. Pe 5 aprilie 2024, Cristian Săpunaru va împlini 40 de ani. În acest sezon a evoluat în 16 partide, a reușit un gol și își va încheia contractul la finalul sezonului.
„O să-mi prelungesc și eu contractul cât de curând. Eu sper cel puțin. Da, voi juca și sezonul viitor, dar dacă nu va fi nevoie de mine, voi juca în altă parte. Nu o să mă las de fotbal! Vedem! Nu (n.r. întrebat dacă se retrage dacă Rapid ia titlul”, a mai declarat Cristi Săpunaru, la deschiderea fan shop-ului Rapidului de la Gara de Nord.
Cristi Săpunaru a declarat pentru FANATIK că și-ar dori să încheie cariera cu un titlu pentru Rapid și a transmis un mesaj emoționant fanilor: „Noi, jucătorii, suntem măguliți că asemenea oameni sunt meci de meci alături de noi și că ne duc pe culmile cele mai înalte ale fotbalului.
Pentru mine sunt cea mai frumoasă galerie din România și au spiritul cel mai pur. Să rămână la fel și Doamne-ajută să pot să le ofer și eu ceva frumos până la final de carieră. Nu doar pentru mine, ci și pentru ei. Ei merită pentru că nu s-au dezis niciodată de Rapid”.
Invitat la prima ediție a emisiunii „Suflet de Rapidist”, Cristi Săpunaru a vorbit despre retragerea din fotbal: „Vorbesc cu stângul, cu spatele, să văd dacă mai au chef. Nu am lipsit la niciun antrenament. Nu mai pot să îl fac ca la… știu să îmi dozez efortul. Ar fi lipsă de respect față de ceilalți colegi să nu dau 100%.
După merg la saună, bazin rece, duș și acasă. Cred că așa îmi revin cel mai repede. Mereu am dat importanță antrenamentelor, asta m-a ajutat în carieră”, a spus stoperul.
„Săpun” a dezvoltat apoi pe baza acestui subiect: „Eu sunt de părere că, în ziua meciului, când ești în autocar și nu ai emoția aia de meci și nu ai simțul ăla de meci, te duci în vestiar, agăți ghetele în cui. 100% o să fac asta, cred că e corect față de colegi, față de suporteri, de familie, de club. Când nu mai simt răutate, dorința, mă las. Când ajungi la 32 de ani, spun toți să te lași.
Tu, cum te simți tu, cum te văd colegii tăi, când simți că poți și îți dorești, vrei să faci ceva alături de echipa, nu ai cum să te lași. La mine nu s-a strigat pe Giulești, sunt singurul jucător care nu a fost înjurat în Giulești”.