Cristi Săpunaru i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaş! “Am vorbit cu el, nu l-a atins”

Razvan Nicolae    Alexandru Ivanovici   
în Liga Natiunilor
14/10/2018, 18:35
Cristi Săpunaru i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaş! “Am vorbit cu el, nu l-a atins”
Cristi Săpunaru i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaş

Cristi Săpunaru i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaş la finalul meciului România – Serbia, care s-a jucat în etapa a patra din Liga Naţiunilor. Fundaşul lui Hapoel Haifa a fost eliminat în minutul 44, iar colegul lui din defensivă a susţinut că acesta nu trebuia să fie trimis la vestiare mai devreme.

“Am vorbit cu Gabi şi mi-a arătat o poză în care se vede că nu-l atinge. Din ce am văzut este henț la sârb. Arbitrul a fluierat, s-a terminat. Asta este. Suntem mulţumiţi că nu am luat gol. Nu contează că sunt schimbaţi fundaşii centrali, contează să câştigăm meciurile”, a declarat Cristi Săounaru la finalul meciului România – Serbia 0-0.

Cristi Săpunaru i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaş şi i-a lăudat pe fanii naţionalei

Cristi Săpunaru i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaş pentru faza eliminării, cu toate că l-a certat în prima repriză, după o gafă comisă în minutul 20 al partidei România – Serbia 0-0. Fundaşul de 34 de ani i-a lăudat pe fanii echipei naţionale, care au venit în număr mare la Arena Naţională“Suporterii au fost incredibili, ne-au susţinut timp de 90 de minute. Fanii au fost minunaţi. I-am apropiat de echipa naţională. Am cedat iniţiativa când am rămas în zece. Nu pot să comentez ceea ce se spune după acest meci. Poate la meciurile viitoare vom fi lăudați”, a mai precizat Cristi Săpunaru.

Închide ×