Sport

Cristi Săpunaru îi dă replica lui Helmut Dukadam. ”Să pună la pariuri. Eu mă mulțumesc cu 1-0”

Primul derby al noului sezon se apropie și tensiunea crește cu fiecare replica a oficialilor, de-o parte și de cealaltă. Helmut Dukadam mizează pe o victorie la scor a roș-albaștrilor. Căpitanul vișiniilor i-a dat replica.
13.08.2021 | 17:51
Cristi Sapunaru ii da replica lui Helmut Dukadam Sa puna la pariuri Eu ma multumesc cu 10
ADVERTISEMENT

Rapid – FCSB este primul duel de foc din Liga 1. Fiecare parte vrea victoria, iar suporterii vor spectacol pe teren. Oficialii giuleșteni așteaptă 30.000 de fani în tribune.

Însă, până la duelul din iarbă, continuă duelul de la distanță dintre reprezentanții, sau simpatizanții celor două cluburi. Helmut Dukadam l-a întărâtat pe Cristi Săpunaru.

ADVERTISEMENT

Ce l-a enervat pe căpitanul Rapidului

Echipă nou promovată în primul eșalon, Rapid pornește cu șansa a doua în duelul cu FCSB, de pe Arena Națională. Însă, optimismul e la cote înalte în tabăra vișiniilor.

Cristi Săpunaru și Alexandru Dandea au aruncat primele săgeți către rivalii roș-albaștrii, încă după victoria Rapidului din etapa trecută, 1-0 la Pitești, cu FC Argeș.

ADVERTISEMENT

Declarațiile ”la cald” ale giuleștenilor ar putea avea efect de bumerang, spune Helmut Dukadam, fostul președinte de imagine al clubului finanțat de Gigi Becali.

”Cred că cei de la Rapid au făcut greșeli că i-au provocat pe cei de la FCSB și prevăd o victorie facilă pentru FCSB. Pentru că se vor ambiționa. FCSB este favorită!”, a spus Helmut Duckadam.

ADVERTISEMENT

A urmat reacția căpitanului rapidist, Cristi Săpunaru, care l-a invitat pe fostul oficial al FCSB să parieze pe victoria roș-albaștrilor dacă e convins că trupa lui Dinu Todoran va câștiga.

”Săpun” a mai spus că în acest moment el și coechipierii lui sunt concentrați doar pe înfruntarea cu FCSB și nu se gândesc că ar putea fi una dintre echipele din play-off, în ciuda startului foarte bun de sezon.

ADVERTISEMENT

”Domnul Duckadam dacă ştie rezultatul dinainte să pună la pariuri, eu ştiu? Mă mulţumesc şi cu 1-0. Nu cred că e important scorul, important e să ne facem treaba în teren şi să câştigăm acest meci. 

Nu mă interesează play-off-ul la ora asta, mă interesează meciul care urmează, aş prefera o victorie cu FCSB. După aia vom vedea ce se va întâmpla mai departe. Mult mai mult ar însemna pentru mine o victorie pentru Rapid decât să dau eu gol”, a ripostat Săpunaru, la conferința de presă dinaintea meciului.

Câte bilete s-au vândut pentru derby-ul Rapid – FCSB

Impresionanți de parcursul excelent al elevilor lui Mihai Iosif, care sunt neînvinși și fără gol primit după primele patru etape din acest sezon, suporterii giuleșteni s-au înghesuit încă de miercuri după-amiaza, la Arena Națională să-și procure bilete pentru derby-ul cu FCSB.

Clubul Rapid a scos la vânzare 38.000 de bilete pentru acest meci și până vineri dimineața se vânduseră deja peste 20.000.

Din cauza restricțiilor COVID-19, doar 41.000 de oameni pot fi prezenți la meciul de duminică. Suporterii FCSB-ului au primit 2.000 de bilete.

Recordul de asistență a Rapidului, pe teren propriu, este de 21.320 de fani. S-a întâmplat în 29 septembrie 2011, la meciul din grupele Europa League cu PSV Eindhoven, 1-3, disputat de asemenea, pe Arena Națională.


  • (P) Cota BETANO pentru Rapid – FCSB: 1,93 este cota pentru „1X”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT