Mediocritatea fotbalului românesc poate fi ușor observată prin lipsa de rezultate în competițiile europene. Dar este oare doar vina cluburilor? Cristian Săpunaru și-a manifestat opinia vis-a-vis de scăderea performanțelor internaționale, oferind o nouă perspectivă asupra situației.
Competițiile europene sunt un obiectiv pentru toate cluburile românești, mai ales pentru banii primiți pentru calificări. Căpitanul Rapidului, care crede că va lua titlul cu Rapid în acest sezon, spune că și UEFA este de vină pentru diferențele uriașe dintre fotbalul est-european și cel vestic, prin metodele de calificare.
„Nu putem avea echipe în cupele europene, pentru că merg câte 4 din Anglia, din Spania. Vi se pare normal?”, a spus căpitanul Rapidului, conform GSP.
Cristian Săpunaru a spus că principala diferența dintre est și vest este potențialul de investiție, unde cluburile est-europene suferă. Fostul jucător al lui Porto consideră că trecând prin multiple tururi de calificare, cluburile estice au un dezavantaj major.
„Campioana României merge în turul 3 preliminar din Champions League. Dacă erau 10 tururi, le jucam pe toate. Eu ce bani câștig din cupele europene? Eu, dacă iau campionatul în România, lasă-mă direct în grupe și dă-mi 15 milioane de euro“, a mai adăugat Săpunaru pentru sursa citată.
De asemenea, valoarea scăzută a drepturilor de televizare, comparativ cu țările vestice, este un alt factor decisiv, conform lui Săpunaru, fapt confirmat de situația financiară precară a CFR-ului din prezent: „Investesc patronii la noi, dar au puterea să se bată cu miliardele din drepturile TV? La noi sunt 30 de milioane drepturile TV, în La Liga un miliard. E comparabil?“.
Deși, sunt trei competiții europene, fotbalul românesc pare că o duce mai rău de la înființarea Conference League. Săpunaru consideră că fotbalul românesc merită cluburi calificate direct în grupe, însă acest lucru nu este pe agenda UEFA.
„Eu consider că trebuie să joace în Champions League campioană României, câștigătoarea Cupei României în Europa League, iar o altă din Liga 1 direct în grupele Conference League”, a mai declarat Săpunaru.
Declinul fotbalului românesc este tot mai vizibil în ultimul deceniu, fără vreo echipa calificată în grupele Champions League din 2013. În rest, sclipirile de moment ale CFR-ului, Astrei sau FCSB-ului sunt doar o rază de lumina într-un peisaj sumbru.