Fostul internațional Cristian Tănase (37 de ani) a fost deferit justiției pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe în luna decembrie 2023.
”Dodel”, de trei ori campion al României cu FCSB, a primit o veste proastă la finalul anului trecut: judecătorii au dispus începerea judecării cauzei și au stabilit termen administrativ la data de 14 ianuarie 2025. Dosarul este pe rol la Judecătoria Sectorului 3 București.
”În baza art. 346 alin.(1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul cu nr. 12193/162/P/2022 din data de 05.11.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, privind pe inculpatul Tănase Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.(1) din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecării cauzei. Se va emite adresă către D.G.P.M.B. Bucureşti – Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţe Operative în vederea înaintării fişei de cazier judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se menționează pe portalul just.ro.
Conform Codului Penal, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercițiului unor drepturi.
Problemele cu legea pentru fostul fotbalist, care are 41 de selecții și șase goluri marcate pentru naționala României, au început din seara zilei de 27 decembrie 2023.
Fostul internațional român a fost depistat drogat la volan în urma unui control de rutină organizat de polițiștii de la brigada rutieră din Pitești, la marginea orașului, spre comuna Bradu. Cristi Tănase a rămas fără carnet de conducere și i s-a întocmit dosar penal. Potrivit Prosport, Cristi Tănase ar fi consumat cocaină.
În februarie 2024, Cristi Tănase a declarat pentru FANATIK că este nevinovat: ”Nu eram drogat! Se va vedea asta când vor ieși rezultatele probelor de sânge pe care le-am dat. Am dat în judecată Poliția. Am înțeles că durează un an, doi procesul.
Parcă am omorât pe cineva, așa urât s-a scris atunci despre mine. Cu ce am greșit, am deranjat pe cineva? Eu nu m-am ferit niciodată în viața mea, nici când jucam la Steaua. Îmi asum tot ce fac. Dar acum parcă presa dă prea rău în mine.
Am văzut că unii dintre foștii mei colegi și-au dat cu părerea despre mine, dar nu știau despre ce e vorba. Mi-a plăcut ce a zis nea Gigi ceva de genul: ’E vaccinat, poate să facă ce vrea’”.
Cristi Tănase trece printr-o perioadă extrem de grea. Fostul fotbalist s-a despărțit în luna mai 2024 de soția lui, Adina Maria, cu care are o fetiță de 10 luni, ”pe fondul unor neînțelegeri”. La acel moment, din dosarele consultate de FANATIK, femeia reclama că ”pârâtul nu contribuie la creșterea și educarea minorei”.
În schimb, Tănase a menționat ”că este de acord cu stabilirea domiciliului minorei la mamă, dar nu este de acord cu plata pensiei de întreținere din venitul net câștigat, întrucât nu realizează venituri, ci doar din salariul minim pe economie”.
”M-am lăsat de fotbal de doi ani, dar nu mă gândeam că o să fiu în continuare în atenția presei. Observ însă că se scrie mai mult acum decât când jucam. Pentru ce? Niște prostii. Se umflă prea mult tot ce fac.
Pentru mine n-ar fi o problemă, problema e la mama, la fratele meu. Mama a avut cancer, abia a scăpat, tata a murit de cancer. Unchiul meu la fel. Am probleme foarte grave. Asta e viața, mergem înainte!”, a precizat Cristian Tănase pentru FANATIK, în februarie 2024, după ce a fost filmat beat și cu gura spartă.