Sport

Cristi Tănase, fanul numărul 1 al lui FCSB: „Vin la meci cu Manchester United. Și noi am jucat de la egal la egal cu Liverpool!”

Cristi „Dodel” Tănase a oferit un interviu pentru Fanatik și și-a adus aminte de cele mai frumoase momente din carieră. Ce spune de meciul cu Manchester United.
30.01.2025 | 13:10
Cristi Tanase fanul numarul 1 al  lui FCSB Vin la meci cu Manchester United Si noi am jucat de la egal la egal cu Liverpool
Cristi Tănase și-a încheiat cariera de jucător în 2022. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cristi Tănase e gata să se apuce de antrenorat, iar fostul decar al FCSB ar putea să revină și pe teren la aproape 3 ani de când s-a retras de la FC Argeș. „Dodel” a oferit un interviu pentru FANATIK.

Cristi Tănase și-a adus aminte de golul magic înscris în poarta lui Liverpool: „FCSB poate să câștige cu Manchester United”

Cristi Tănase încearcă să își refacă viața după ce și-a încheiat cariera de jucător, încununată cu 8 trofee la FCSB, dintre care trei titluri de campion și 162 de meciuri. Inima i-a rămas la campioana României, unde a evoluat nu mai puțin de 7 ani, iar amintirile îl răscolesc, vorba cântecului.

ADVERTISEMENT

Cristi, e posibil să te vedem și în teren la Clinceni?

– Chiar mă gândeam să mai joc jumătate de an, să fiu și antrenor secund. Nici nu știu. Ei vor asta. Sunt mulți jucători tineri și e altceva când ai pe cineva în teren acolo să îi așezi. De pe bancă vezi mai bine, dar din teren înțelegi mai bine.

Cristi Tănase e gata să revină pe teren: „Mă bag cu ei la antrenament”

Când te decizi?

– Am timp să mă gândesc până începe campionatul. Dacă fac un pic de pregătire și mai slăbesc puțin pot să joc fără probleme. M-am lăsat cam de trei ani. Nu am uitat fotbalul și mă bag cu ei la antrenament. Nu mai pot să fac alergări foarte lungi că am o vârstă și te mai doare spatele, te mai iau tendoanele, gleznele. Dar pot să joc mai în față, mai ofensiv. Nu e foarte greu la Liga 3 și dacă aș mai da jos 5-6 kile…

ADVERTISEMENT

Mergi la meciul cu Manchester United?

– Da, eu am rămas aproape de ei. Sunt fan Steaua. O să vin și eu cu doi prieteni. Am primit o invitație. A fost nebunie cu biletele. Mai vorbesc cu Mache și de fiecare dată când am avut nevoie de ceva m-au ajutat. Au mai rămas acolo Pintilii și Lucian Filip de când jucam eu.

Cristi Tănase, încrezător că FCSB poate să producă surpriza cu Manchester United: „Trebuie să fim atenți pe faza defensivă”

Crezi că FCSB poate să câștige meciul?

– Eu zic că au șanse. Toată lumea se aștepta acuma că au schimbat antrenorul să joace United ca Real sau Barcelona. Dacă le dăm spații și îi lăsăm să paseze au calitate și te judecă imediat. Adică ei dacă au una sau două ocazii cum au avute alte echipe, Manchester United nu te iartă. Trebuie să fim atenți pe fază defensivă și să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut. Nu trebuie să le dăm șanse să marcheze.

ADVERTISEMENT

Au mulți jucători de valoare. Îmi place Bruno Fernandes. Mai avem mult de mâncat și nu știu dacă o să ajungem noi vreodată la nivelul ăsta. Nu zice nimeni că nu poți să faci o surpriză. Și noi am jucat de la egal la egal cu Liverpool, dar e mai greu.

Cu Gigi Becali ai mai vorbit? Te-a apreciat mult… Dar cu foștii colegi? 

– N-am mai vorbit. Nici înainte nu prea vorbeam cu el. I-a plăcut mult de mine și mereu zicea la fiecare întâlnire cu echipa. Are și el câte un jucător favorit la fiecare generație. Chiar azi m-a sunat Rusescu. Cu Lato mai vorbesc, el e cu sala lui, mănâncă numai frunze și salate. Cred că arată mai bine decât atunci când juca. Și cu Bourceanu că e la Pitești acuma în Liga 3.

ADVERTISEMENT

Cristi Tănase nu va uita niciodată golurile cu Napoli și Liverpool: „Îmi venea să mă bucur încontinuu”

Ai rămas în memoria suporterilor pentru golurile cu Napoli, cu Liverpool. Care au fost cele cele mai frumose din carieră? 

– Cel mai frumos cred că a fost cu Liverpool, golul cu Napoli și împotriva lui TSKA Sofia, când ne-am calificat în grupele Europa League. A fost o pasă extraordinară de la Brandon, cu călcâiul. Ce echipă avea Napoli și ce suporteri! Ne-au bătut în prelungiri acolo.

Ce simți când îți aduci aminte de momentele alea? 

– Pentru mine rămâne cel mai frumos gol cu Liverpool, când i-am dat „scăriță” lui Pepe Reina. E ceva special să dai gol pe Anfield. Am egalat și nici nu știam cum să mă mai bucur, pe unde să o iau. Aș fi vrut să mă bucur juma’ de oră dacă puteam încontinuu. Eu nu păstrez dar am tricoul de atunci și de la meciurile de debut la Pitești, la Steaua și la națională.

Execuție de excepție și cu Austria, viitoarea adversară a României: „Pur și simplu am simțit, din instinct”

Ai marcat la debut într-un meci oficial împotriva Austriei. Reușim să ne calificăm în fața lor la Mondiale? 

– Da, primul meci al meu la națională a fost cu nea Piți cu Georgia. Am marcat în Austria cu un lob de la 30 de metri. Nici n-am avut timp să mă uit să văd cât era ieșit portarul. Pur și simplu am simțit, din instinct.

Din nou o bucurie imensă pe care nu poți să ți-o imaginezi. Au echipă foarte bună, dar nu stăm rău nici noi. Eu zic că o să fie o grupă echilibrată și sunt șanse egale, chiar dacă toți o dau pe Austria favorită.

100% convins că FCSB va cuceri titlul: „Nu cred că pot să aibă probleme”

Cine câștigă titlul anul ăsta? Ai un mesaj pentru suporteri?

– Eeeeeh, la cum joacă Steaua (n.r.FCSB) nu cred că pot să aibă probleme. Au lot foarte bun și jucători de valoare. E și numeros. Și suporterilor le transmit să fie lângă jucători, să scandeze până în ultimul minut și să arate că sunt mai tari ca englezii.

  • 20 de goluri a marcat Cristi Tănase în 162 de meciuri la FCSB în 7 ani 
  • 1,8 milioane de euro plătea Gigi Becali celor de la FC Argeș pentru transferul lui „Dodel”
  • 41 de meciuri are mijlocașul la naționala României, unde a înscris 6 goluri
ADVERTISEMENT
1,80 este cota BETANO pentru pronosticul ”Ambele echipe marchează” la meciul dintre FCSB și Manchester United